Munții Pământului au dispărut timp de 1 miliard de ani și viața a încetat să mai evolueze

Pământul, la fel ca mulți dintre locuitorii săi umani, ar fi trecut printr-o „criză a vieții de mijloc” care a culminat în calviție. Însă, planeta noastră nu a trebui să-și facă griji în privința căderii părului, ci mai degrabă din cauza pierderii liniei orizontului.

Timp de aproape un miliard de ani în timpul „vârstei de mijloc” a planetei noastre (în urmă cu 1,8 miliarde și 0,8 miliarde), munții Terrei au încetat pur și simplu să mai crească, în timp ce eroziunea a tocit vârfurile existente până când au ajuns cioturi, potrivit unui studiu publicat recent în jurnalul Science.

• Există un singur loc pe Pământ unde atât Omul de Neanderthal, cât și oamenii moderni au…
• De ce au fost interziși câinii în Antarctica?

Această pauză extremă în formarea munților, care a rezultat în subțierea persistentă a plăcii continentale a Pământului, a coincis cu un eon deosebit de mohorât pe care geologii îl numesc „miliardul plictisitor”. Pe măsură ce munții Terrei au încetat să mai crească, formele simple de viață din oceanele planetei au încetat să mai evolueze (sau cel puțin au evoluat incredibil de lent) timp de un miliard de ani.

Potrivit lui Ming Tang, autorul principal al studiului, problemele de pe continentele Terrei ar fi fost parțial vinovate de încetinirea din mările planetei.

„Continentele nu au avut munți în timpul vârstei de mijloc”

„Continentele nu au avut munți în timpul vârstei de mijloc. Continentele plate ar fi redus sursele de nutrienți pentru oceane și ar fi împiedicat apariția formelor complexe de viață”, a explicat Tang, profesor la Universitatea Peking din Beijing, China.

La granițele convergente în care se ciocnesc plăcile continentale ale Pământului, munții se înalță printr-un proces numit orogeneză. Aici, crusta continentală este de obicei mai groasă și susținută de magmă, ridicând rocile de la suprafață până la înălțimi amețitoare. Între timp, eroziunea și gravitația împing înapoi vârfurile, iar atunci când procesele tectonice și magmatice de sub suprafață se opresc, eroziunea câștigă, micșorând munții.

Având în vedere că până și cei mai puternici munți dispar în timp, studierea grosimii crustei antice a Pământului poate fi cel mai bun mod de a evalua cât de activ s-au format munții în trecut. Astfel, autorii studiului au analizat compoziția schimbătoare a mineralelor de zircon care s-au cristalizat în crustă în urmă cu miliarde de ani.

„Crusta mai groasă formează munți mai înalți”

În zilele noastre, mici granule de zircon pot fi găsite cu ușurință în rocile sedimentare de pe toată suprafața planetei. Compoziția elementară precisă a fiecărui bob poate dezvălui condițiile din scoarță în care acele minerale s-au cristalizat pentru prima oară.

„Crusta mai groasă formează munți mai înalți”, a precizat Tang, adăugând că grosimea crustei controlează presiunea la care magma schimbă compoziția, care apoi este înregistrată de anomalii în zirconul cristalizat din magma respectivă.

Într-un studiu anterior, Tang și colegii săi au descoperit că europiul încorporat în cristalele de zircon ar putea dezvălui grosimea crustei în momentul formării acestor cristale. Cercetătorii au mai aflat că mai mult europiu înseamnă o presiune mai mare asupra cristalului, ceea ce indică o crustă mai groasă deasupra acestuia.

Cel mai „plat eon” al Pământului a fost și cel mai „plictisitor”

Acum, în noul lor studiu publicat în jurnalul Science, oamenii de știință au analizat cristale de zircon, iar apoi au folosit acele anomalii de europiu pentru a alcătui o istorie a grosimii continentale din urmă cu miliarde de ani. Cercetătorii au descoperit că „grosimea medie a scoarței continentale active a variat pe perioade de miliarde de ani”, formând cea mai groasă crustă în eonul Arhaic (în urmă cu 4 până la 2,5 miliarde de ani) și în Fanerozoic (din urmă cu 540 de milioane de ani până în prezent), potrivit Live Science.

Chiar între acele perioade active de formare a munților, grosimea crustei a scăzut prin eonul Proterozoic (în urmă cu 2,5 până la 0,5 miliarde de ani), ajungând la un nivel minim în timpul „vârstei de mijloc” a Pământului.

S-ar putea să nu fie o coincidență faptul că cel mai „plat eon” al Pământului a fost și cel mai „plictisitor” pentru mări și oceane, a mai spus Tang.

Evoluția vieții a fost extrem de scăzută în urmă cu 1,8 și 0,8 miliarde de ani

„Este recunoscut de comunitatea științifică faptul că evoluția vieții a fost extrem de scăzută în urmă cu 1,8 și 0,8 miliarde de ani. Deși eucariotele au apărut în urmă cu 1,7 miliarde de ani, acestea au ajuns să domine doar în urmă cu 0,8 miliarde de ani”, a mai explicat Tang.

Prin comparație, explozia cambriană, care a avut loc doar 300 de milioane de ani mai târziu, a introdus aproape toate grupele majore de animale pe care le observăm în ziua de azi. Dintr-un motiv necunoscut, viața a evolut extrem de încet în timpul „miliardului plictisitor”, iar apoi a explodat pe măsură ce crusta a început să se îngroașe.

Care ar putea fi legătura? Dacă munți noi nu s-au format în timpul acestei perioade, atunci nici nutrienții noi nu au fost introduși pe suprafața Pământului, iar lipsa de nutrienți pe suprafață a însemnat și lipsa nutrienților în oceane. În timp ce formarea munților a stagnat timp de un miliard de ani, o „foamete” de fosfor și alte elemente esențiale ar fi apărut, astfel limitând productivitatea și evoluția creaturilor marine.

În cele din urmă, viața și munții au prosperat din nou atunci când supercontinentul Nuna-Rodinia s-a rupt la sfârșitul eonului Proterozoic. Însă, mai multe cercetări sunt necesare pentru a rezolva misterele munților de pe Pământ.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Criza climatică ar putea cauza o deplasare a centurii tropicale a Pământului, punând în pericol siguranța alimentară

Descoperire majoră despre diamantele aflate în adâncurile Pământului

Milioane de simulări arată cum a devenit Pământul o lume locuibilă și cum a rezistat atât de mult timp

Timpul pe Pământ a trecut mai repede în anul 2020 decât în orice alt moment din ultimii 50 de ani