Povestea aurului confiscat de naziști în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Pe măsură ce naziștii au cutreierat o mare parte din Europa și Africa de Nord, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, aurul, artefacte valoroase și picturi neprețuite au dispărut din teritoriile cucerite și multe dintre aceste comori încă lipsesc și în prezent.

Mulți oameni cred că naziștii au ascuns aceste comori în locuri secrete. Este hrana perfectă pentru legendele urbane: prada ascunsă de soldații naziști, locația fiind dezvăluită doar pe o hartă greu de obținut. Dar sunt adevărate poveștile? Aurul furat și ascuns de naziști există cu adevărat? Răspunsul este da: nu numai că aurul nazist este real, ci a fost o forță în plata regimului lui Hitler.

• România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
• 165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la…

Pe măsură ce forțele naziste s-au răspândit în toată Europa, politica lor a fost să jefuiască obiectele de valoare ale victimelor lor, în mare parte de la evrei. Prada de război includea artă plastică, bijuterii, covoare orientale, argintărie, porțelan și sticlă. Dar cel mai important articol, din punct de vedere economic, a fost aurul, indică Live Science.

Aurul nazist este un termen generic. Include atât aurul monetar, care este deținut de guverne în băncile centrale ca parte a rezervelor lor valutare, cât și obiectele valoroase furate de la persoane (nu neapărat aur). „Aurul monetar este aur pe care germanii l-au confiscat de la băncile centrale aparținând statului”, afirmă Ronald Zweig, profesor la Universitatea din New York și autorul cărții „Trenul de aur: distrugerea evreilor și jefuirea Ungariei”.

Naziștii au confiscat aurul și apoi l-au folosit pentru a finanța războiul

De obicei, naziștii au confiscat aurul monetar și l-au stocat în depozitele centrale, apoi l-au folosit pentru a finanța mașina nazistă de război. Dar naziștii au jefuit și aurul de la indivizi. „Aurul nemonetar a fost obținut din jefuirea caselor, bunurilor și chiar a cadavrelor victimelor”, a scris Zweig în cartea sa. O mare parte din ceea ce a fost confiscat de la persoane private.

În 1945, unitățile armatei americane au dezgropat tezaure confiscate ascunse în Germania și Austria. Cea mai spectaculoasă descoperire a fost mina de sare Merkers din Turingia, Germania, care conținea lingouri de aur, monede și valută în valoare de 517 milioane de dolari în 1945 (aproximativ 8,5 miliarde de dolari astăzi).

Pe măsură ce forțele aliate au preluat controlul asupra teritoriilor ocupate, s-a făcut un efort pentru a redistribui aurul monetar către țările din care a fost confiscat, potrivit lui Zweig. O parte din prada care fusese confiscată de la victime a fost scoasă la licitație. Dar alte comori recuperate au fost vândute, iar veniturile au fost date organizațiilor create pentru a ajuta refugiații evrei care au avut de suferit de pe urma războiului.

Valoarea totală a aurului și a altor bunuri jefuite de naziști rămâne incertă

Mulți oameni cred că nu toate depozitele de aur jefuit au fost descoperite, ceea ce duce la bogăția actuală de legende urbane pe acest subiect. Dar Ian Sayer, istoric britanic  specializat în cel de-al Doilea Război Mondial și coautor al cărții „Aurul nazist: Povestea senzațională a celui mai mare jaf din lume – și cea mai mare mușamalizare”, rămâne sceptic atunci când astfel de povești apar în mass-media.

Atunci când jurnalul neautentificat „Michaelis”, despre care se crede ca a fost scris de un ofițer Waffen Schutzstaffel (SS) folosind pseudonimul „Michaelis”, a fost raportat pentru prima dată în 2020, se presupune că a dezvăluit 11 locuri în care naziștii au ascuns aur, bijuterii, picturi neprețuite și obiecte religioase jefuite.

În urma descoperirii, Sayer a studiat atât jurnalul, cât și ceea ce se afirma în paginile acestuia. Jurnalul trebuia să aparțină ofițerului SS Egon Ollenhauer, dar niciun astfel de nume nu a fost înregistrat vreodată în listele ofițerilor SS, a mai spus Sayer.

Aurul nazist este în continuare un laitmotiv al legendelor urbane

O altă poveste recurentă este legată de locația trenului de aur Wałbrzych, care ar conține un tezaur de aur nazist. S-a afirmat că trenul a fost îngropat într-un munte din sud-vestul Poloniei. Când se presupune că locația a fost descoperită, dat Sayer a respins imediat afirmația ca fiind „un gunoi absolut”. După săpături extinse ale sitului în august 2016, nu a fost descoperit niciun gram de aur și nici un tren.

Cartea lui Ronald Zweig „Trenul de aur” spune povestea unui tren de aur adevărat, care a părăsit Budapesta încărcat cu aur confiscat de naziști, bijuterii și argint furat de la evreii maghiari. Trenul se îndrepta spre o fortăreață nazistă undeva în Alpi. Trenul s-a oprit în Böckstein, Austria, ascuns în tunelul Tauern.

O parte din pradă a fost luată și îngropată în diferite locuri din Tirol (un stat din vestul Austriei) și în Feldkirch (un oraș medieval din vestul Austriei), și ulterior descoperită de fermierii locali și armata franceză după încheierea războiului. Prada din tren a fost confiscată de forțele armate americane în mai 1945. Dar o parte din prada ascunsă nu a fost niciodată descoperită.

Descoperirea unor mici părți din comoară

Studiind înregistrările care documentau mișcarea și depozitarea aurului imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, Sayer a localizat două lingouri de aur într-un seif al unei bănci deținut de Deutsche Bundesbank.

Ele au fost ținute în contul unei persoane anonime și, de-a lungul a două decenii, oficialii guvernamentali americani au negat în mod repetat orice cunoștințe despre locul celor două lingouri de aur în corespondența lor cu Sayer, potrivit cărții sale.

Autoritățile militare americane au emis un raport detaliat în care sunt enumerate cele două lingouri de aur dintr-un seif aflat în custodia Statelor Unite la Banca de Terenuri din München și, chiar dacă un raport ulterior le-a declarat din greșeală dispărute, acestea au rămas în același seif.

Dorința de a recupera tot aurul furat

Cu toate acestea, Comisia Tripartită pentru Restituirea Aurului Monetar (TGC), care fusese înființată în 1946 pentru a recupera aurul furat de Germania nazistă și a-l returna proprietarilor de drept, nu și-a putut duce la bun sfârșit munca până când tot aurul nazist înregistrat nu a fost înapoiat. Locația celor două lingouri de aur a fost apoi dezvăluită public în 1997.

Înainte de Conferința de la Londra privind aurul nazist din acel an, care avea drept scop finalizarea lucrărilor TGC, Banca Angliei a emis o declarație în care dezvăluie cantitatea exactă de aur pe care o deținea în numele TGC. Acestea au fost transferate într-un seif al Băncii Angliei în 1996, după o investigație a TGC și au rămas acolo până în prezent.

Un reprezentant al Băncii Angliei a aranjat ca Sayer să viziteze seiful și să vadă el însuși aurul, având în vedere eforturile sale.

Vă mai recomandăm și:

O femeie în vârstă de 101 ani a regăsit tabloul furat de la tatăl ei de naziști în 1940

Babi Iar, probabil cel mai amplu masacru comis de naziști în Uniunea Sovietică

Un muzeu a predat și apoi a răscumpărat un tablou celebru furat de naziști

Wunderwaffen, super-armele naziștilor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial