Ce speranțe și-a pus Franța în intervenția României în Primul Război Mondial. „Intervenția română ar permite să rupem definitiv echilibrul”

La începutul verii anului 1916, evoluția luptelor din Primul Război Mondial părea să se încline în favoarea puterilor Antantei. Din acest motiv, strategii francezi considerau că o eventuală intrare în război a României ar „rupe definitiv” echilibrul militar dintre Antanta și Puterile Centrale.

La mijlocul anului 1916, situația militară nu era una tocmai favorabilă Puterilor Centrale.

• A fost Caligula cel mai nebun dintre împărații romani? L-a amenințat pe zeul Jupiter că-l va…
• Bob Lazar: Zona 51 și Farfuriile Zburătoare

Armata germană nu reușea să cucerească Verdunul, aliații strângeau o forță militară considerabilă la Salonic, britanicii pregăteau o mare ofensivă pe Somme, iar rușii lansau ultima lor mare ofensivă de succes, condusă de generalul Alexei Brusilov.

În primele zile ale lunii iunie, forțele conduse de Brusilov au străpuns apărarea austro-ungară în Galiția și Bucovina și amenințau să pătrundă până în centrul Ungariei.

Franța, România și Rusia

În aceste condiții, Franța a întețit presiunea asupra României pentru a intra în război de partea Antantei. Astfel, guvernul român condus de Ionel Brătianu a primit un ultimatum prin care i se cerea să se alăture aliaților, „acum ori niciodată”.

„La începutul lui iulie, situația militară îndeamnă Antanta să-i adreseze dlui Brătianu o somație în care i se pune în vedere că, pentru a fi utilă, intervenția României trebuie să fie imediată și că, amânând-o, riscă să-și vadă compromise avantajele obținute. Dar, ca întotdeauna, atunci când Rusia înainta din punct de vedere militar, ea dădea înapoi din punct de vedere diplomatic în tratativele cu România, al cărei concurs, spunea generalul Alekseev (șeful statului-major rus, n.r.), va fi mai mult costisitor decât util, cu cei 750 km de front nou, care va trebui apărat.

În același timp, Rusia punea România în imposibilitatea de a apăra acest front, reținând armamentul pe care i-l trimitea Franța și făcându-i greutăți în legătură cu condițiile cărora Brătianu le subordona aderarea sa la Antantă, condiții socotite din ce în ce mai exagerate, pe măsură ce insistențele la care era supus îl făceau să supraliciteze”, nota ambasadorul francez din România, contele de Saint-Aulaire.

Cerințele lui Ionel Brătianu

De partea cealaltă, primul-ministru român, Ionel Brătianu, nu dorea ca România să intre în război până ce nu obținea din partea Antantei aprobarea totală a cerințelor sale.

Brătianu solicita Antantei, în principal, recunoaşterea revendicărilor integrale ale României asupra Transilvaniei, Bucovinei şi a Banatului întreg, așa precum, de altfel, aliații le şi încuviințaseră încă din  1915; asigurarea de armament şi muniții, precum și garanția tranzitului lor prin Rusia; declanșarea unei acţiuni ofensive a aliaților la Salonic, care să imobilizeze spre sud toate marile unități bulgare; declanșarea unei ofensive generală pe frontul rusesc, de care să se lege acţiunea militară a României; detașarea unui număr de 200.000 de soldați ruși, care împreună cu trupele române să poată apăra Dobrogea împotriva unui atac bulgar. România nu era în măsură să ducă o luptă pe două fronturi simultan.

Rusia, sceptică în privința României

Acestor condiții puse de Brătianu li se mai adăugau și altele, printre care dreptul României de a fi admisă în comunitatea națiunilor aliate pe picior de egalitate.

„Pe de altă parte, Brătianu revendica pentru România dreptul de a fi admisă în comunitatea națiunilor aliate pe picior de completă egalitate, la fel cum fusese Italia în anul precedent. Cabinetul de la Sankt-Petersburg a refuzat, pretextând că acest avantaj acordat României ar fi o anomalie, deoarece Belgia și Serbia, intrate în război cu doi ani mai devreme, nu-l aveau. (…)

Dar Cabinetul de la Sankt-Petersburg se arată inflexibil atunci când Brătianu pretinde, în ceea ce priveşte teritoriile pe care le revendică, un angajament necondiţionat, în timp ce proiectul de tratat specifica faptul că acestea vor fi cedate după cum vor permite rezultatele generale ale războiului. Brătianu vede în această restricție un focar de procese sau unul dintre acele subterfugii în care el însuși excelează”, consemna contele de Saint-Aulaire.

Presiunile Franței la adresa Rusiei

Franța dorea cu orice preț ca România să se alăture Antantei, deoarece generalii de la Paris considerau că, prin intervenția la acel moment a României în război, puteau să rupă echilibrul de pe câmpul de luptă.

Pentru a determina Rusia să accepte condițiile României, președintele Franței, Raymond Poincaré, i-a scris direct țarului Rusiei, Nicolae al II-lea, pentru a urgenta negocierile.

„Parisul vrea să încheie tratatul cu orice preț, fără altă amânare. Marele Cartier General, pentru ca intervenția României să poată produce efectul dorit, anume să rupă echilibrul în favoarea noastră în timpul bătăliei de pe Somme, ce trebuia să aibă loc înainte de sfârșitul verii. (…)

La 4 august, Poincaré i-a scris deci împăratului Nicolae o scrisoare în care îi semnala, în termenii cei mai stăruitori, necesitatea de a atrage România în tabăra noastră fără altă amânare. Această scrisoare dovedeşte câtă speranță își punea Franța în intervenția României, fără să facă însă, cum vom vedea curând, ceea ce era esențial pentru a o realiza.`Generalul Joffre şi statul-major francez socotesc că ne aflăm în fața unei ocazii care nu trebuie lăsată să scape. Intervenția română imediată ar permite să rupem definitiv echilibrul în folosul nostru. Peste câteva săptămâni, când va ninge în Carpați, iar trecătorile vor fi păzite, momentul prielnic va fi trecut`.

Acest mesaj l-a determinat pe Nicolae II să treacă peste obiecțiile ministerului și ale statului-său major. El i-a răspuns lui Poincaré că va da ordin ca semnarea convenției să fie făcută cât mai curând, așa cum o cerea Brătianu”, relata contele de Saint-Aulaire.

Tratatul de alianță dintre România și Antanta a fost semnat la 17 august 1916 la București. 10 zile mai târziu, trupele române treceau Carpați în Transilvania, iar România intra în Primul Război Mondial. Au urmat doi ani de lupte și suferințe răsplătite prin unirea Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei cu România.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Întâlnirea secretă a lui Ionel Brătianu cu liderii militari ai Antantei

Împăratul german, la auzul veștii că România s-a alăturat Antantei: „Am pierdut războiul”

„Quo vadis România”? Cum s-a înșelat Austro-Ungaria în privința României

Puterile Centrale, „victimele” unei ample operațiuni de diversiune dusă de Guvernul român