Un dinozaur gigantic era „stârcul din iad”, conform unei analize

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

De ani de zile, s-a conturat o controversă în jurul modului în care Spinosaurus aegyptiacus, un dinozaur gigantic din era Cretacică cu coama asemănătoare unei vele, își vâna prada.

Spinosaurus a fost printre cei mai mari prădători care au cutreierat vreodată Pământul și unul dintre cei mai bine adaptați la apă, dar a fost un locuitor acvatic al mărilor, care se scufunda adânc pentru a-și urmări hrana, sau un vânător semiacvatic care prindea prada din apele puțin adânci de la mal?

O nouă analiză condusă de paleontologi de la Universitatea din Chicago (SUA) reexaminează densitatea oaselor acestui dinozaur gigantic pentru a determina obiceiurile sale de viață în apă.

Era acest dinozaur gigantic un vânător subacvatic?

Atunci când au fost publicate pentru prima dată descrieri detaliate ale unui specimen aproape complet de Spinosaurus în revista Science în 2014, o echipă de cercetare condusă de Universitatea din Chicago l-a prezentat ca pe un demon care vânează la mal sau înoată la suprafață, nu ca pe un prădător acvatic complet subacvatic.

Mai târziu, în 2020, un grup internațional de cercetători a contrazis această descriere printr-un studiu din Nature, folosind oasele cozii, descoperite recent, pentru a sugera că dinozaurul se propulsa ca un șarpe pentru a vâna sub apă.

Un studiu Nature din 2022 realizat de aceiași autori a confirmat evaluarea lor din 2020, arătând că Spinosaurus avea oase dense pe post de contragreutate în scufundări, asemenea unui pinguin. Cercetătorii au susținut și că alți spinosaurizi, precum vărul său african mai vechi Suchomimus, aveau oase mai puțin dense și probabil că erau vânători de mal.

În jurul aceleași timp în 2022, o echipă de paleontologi de la Universitatea din Chicago s-a asociat cu colegi din alte părți pentru a testa aceste idei prin crearea de modele digitale ale scheletelor și ale corpului de carne al Spinosaurus și Suchomimus.

Rezultatele lor, publicate în eLife, au arătat că ambele specii ar fi fost instabile în înotul la suprafață și prea puțin dense pentru a se putea scufunda complet.

Un studiu care se le completeze pe toate cele anterioare

Acum, aceeași echipă, condusă de dr. Paul Sereno, de la Universitatea din Chicago, și dr. Nathan Myhrvold, fondator și CEO al Intellectual Ventures, abordează problema densității oaselor. Studiul lor a fost publicat în jurnalul PLOS ONE.

„Am făcut secțiuni subțiri ale acestor specii folosite pentru calcularea densității oaselor, așa că ne-am gândit să încercăm să recreăm măsurătorile lor. Dar ne-am confruntat cu mulți factori care au generat mai multe valori, suficient de multe pentru a submina concluziile”, a spus Sereno, care este Profesor de Biologie Organismică și Anatomie la UChicago și a condus descoperirea inițială a noului specimen de Spinosaurus în 2014.

Echipa a început prin a pune noi întrebări despre densitatea oaselor, cum ar fi cum să digitalizeze secțiuni subțiri, unde să taie prin oasele coapsei și ale coastei și dacă să includă oasele de la mai mult de un individ, scrie Eurek Alert.

Diferența dintre acest dinozaur gigantic și mamiferele moderne

Unele mamifere acvatice moderne, precum lamantinii, au oase umflate și dense pentru a-i ajuta să rămână sub apă, asemenea unei centuri de plumb pentru scufundători. Animalele mari de pe uscat, precum elefanții și dinozaurii, au și ei oase dense pentru a susține masa lor corporală crescută. Cele mai multe păsări moderne și mulți dinozauri, inclusiv Spinosaurus, au opusul, cu saci de aer atașați de plămâni sau în interiorul oaselor, care acționează ca o vestă de salvare, împiedicând scufundarea. Evaluarea abilităților acvatice ale unei specii dispărute precum Spinosaurus trebuie să țină cont de toți acești factori.

Din cauza complexității înțelegerii semnificației densității oaselor, Sereno și echipa sa au lucrat cu Myhrvold pentru a reevalua modul în care tehnica statistică utilizată în studiul Nature din 2022 a fost aplicată pentru a susține afirmația că Spinosaurus era un scufundător de adâncime. Abordarea, cunoscută sub numele de analiză discriminantă flexibilă filogenetic (pFDA), este asemănătoare învățării automate: tehnica pFDA antrenează un algoritm de clasificare pe un grup de specii a căror viață este bine înțeleasă.

În principiu, cercetătorii ar putea apoi utiliza algoritmul pentru a estima probabilitatea ca o specie slab înțeleasă precum Spinosaurus să se încadreze într-un grup comportamental sau în altul. În practică, totuși, Myhrvold a spus că există probleme care trebuie depășite.

Ce au înțeles cercetătorii din acest studiu?

„Din păcate, acea tehnică nu funcționează corect decât dacă ai multe date, faci comparații cu mere și verifici dacă datele îndeplinesc anumite cerințe statistice. Niciuna dintre aceste cerințe nu a fost îndeplinită în studiul anterior, așa că rezultatele nu au rezistat la reexaminare”, a spus el.

Noul studiu ar trebui să-i ajute pe paleontologi să înțeleagă capcanele pFDA și ale altor tipuri de analize statistice ample și cum să le evite. Cercetătorii arată că este important să se folosească criterii consistente și obiective pentru a decide ce specii să includă și să excludă, precum și cum să clasifice comportamentul acestora. Descoperirile demonstrează, de asemenea, importanța luării în considerare a erorilor de măsurare și a variațiilor individuale atunci când se evaluează densitatea oaselor.

„Credem că Spinosaurus, un dinozaur gigantic aflat printre cei mai mari prădători care au evoluat vreodată, avea nevoie de o rezistență suplimentară a oaselor pentru a-și susține greutatea pe membrele posterioare relativ scurte. Spinosaurus putea intra în ape cu o adâncime de peste doi metri fără să plutească, unde putea să se ascundă pentru a vâna pești de orice mărime cu ghearele și maxilarele sale, dar totul menținându-și degetele ferm ancorate în noroi”, a spus Sereno.

Vă recomandăm să citiți și:

A fost descoperită o gumă de mestecat din Epoca de Piatră

Un student a descoperit o reptilă zburătoare veche de 200 de milioane de ani

O formă ciudată de viață a nedumerit oamenii de știință

Numele unui mare împărat roman, găsit pe un glonț vechi de 2.000 de ani