Rămășițele unui băiețel cu ochi albaștri, vechi de 17.000 de ani, au fost dezgropate în Italia

Oamenii de știință au reconstituit povestea vieții unui copil din Epoca de Gheață care a trăit în sudul Italiei acum aproximativ 17.000 de ani, dezvăluind că cel mai probabil copilul a murit din cauza unei boli congenitale de inimă. Ce au dezvăluit rămășițele unui băiețel cu ochi albaștri?

Rămășițele unui băiețel cu ochi albaștri au arătat dovezi ale unei dezvoltări precare și ale consangvinizării; analiza ADN a dezvăluit că acesta era de sex masculin și probabil avea ochii albaștri, pielea închisă la culoare și părul ondulat, de culoare maro închis până aproape de negru.

• Arheologii au descifrat versurile unui imn antic despre „cel mai mare oraș al lumii”
• Justiție și moarte: evoluția pedepsei capitale de-a lungul secolelor

Detaliile descoperirii au fost publicate în revista Nature Communications.

Mauro Calattini, arheolog la Universitatea din Siena (Italia) și unul dintre autorii studiului, a găsit mormântul copilului în 1998, în timpul excavațiilor din peștera Grotta delle Mura din Monopoli, un oraș din regiunea Puglia, în sud-estul Italiei. Mormântul era acoperit cu două plăci de piatră și conținea rămășițe scheletice bine conservate și intacte ale copilului. Nu existau obiecte funerare, iar acesta a fost singurul mormânt descoperit în peșteră.

Este rar să găsești rămășițe bine conservate ale unui copil care a trăit imediat după Ultimul Maxim Glaciar, acum 20.000 de ani, când calotele de gheață erau la extinderea lor maximă. Regiuni precum sudul Italiei erau puțin mai calde decât alte părți ale Europei continentale și, probabil, le-au oferit refugiu oamenilor care au îngropat băiețelul, notează Live Science.

Rămășițele unui băiețel cu ochi albaștri spun o poveste tragică

O analiză scheletică a arătat că copilul a murit la vârsta de aproximativ 1 an și 4 luni. Dinții copilului au evidențiat până la nouă linii accentuate (marcatori ai greutăților fiziologice), indicând că acesta a trăit o viață dificilă, chiar și în perioada de sarcină.

„Analiza detaliată a dinților copilului ne-a permis să deducem starea de sănătate și stresul trăit de copil în timpul copilăriei și/sau de mama acestuia în timpul sarcinii, un lucru pe care rareori avem ocazia să-l explorăm cu atâta precizie”, au spus autorii principali ai studiului, Owen Alexander Higgins, arheolog la Universitatea din Bologna, și Alessandra Modi, antropolog la Universitatea din Florența, ambele instituții din Italia.

Unele dintre greutățile fiziologice, în special cele prenatale, ar fi putut proveni de la mama copilului. Echipa a analizat izotopii din smalțul dinților băiatului, care au oferit indicii despre locul unde au trăit cele două persoane. „Analiza izotopilor de stronțiu a dezvăluit că mama a rămas în zona locală în ultima perioadă a sarcinii”, au spus Higgins și Modi. Această imobilitate ar fi putut fi cauzată de sănătatea precară a mamei, ceea ce ar fi putut afecta și fătul, au adăugat cercetătorii.

Părinții copilului ar fi fost veri primari

Analiza ADN a mai arătat că băiatul prezenta mutații în două gene, TNNT2 și MYBPC3, implicate în producția de proteine ale mușchiului cardiac. Aceste mutații duc adesea la cardiomiopatie hipertrofică, o afecțiune genetică care face ca pereții ventriculului stâng să se îngroașe și să devină rigizi în timp, împiedicând inima să pompeze eficient sângele. Acest lucru ar fi putut contribui la moartea timpurie a băiatului, au concluzionat cercetătorii.

Rămășițele unui băiețel cu ochi albaștri au arătat că acesta era genetic înrudit cu un grup de vânători-culegători din Epoca de Gheață, descendenți dintr-un grup ancestral numit „clusterul Villabruna”, conform analizei ADN. Prezența acestui patrimoniu genetic în urmă cu 17.000 de ani arată că astfel de grupuri erau prezente în Peninsula Italică chiar înainte de sfârșitul Epocii Glaciare. Băiatul îi aparținea probabil unui mic grup ancestral care, în cele din urmă, a populat Sicilia și sudul Italiei, au spus cercetătorii. Din cauza dimensiunii reduse a grupului, consangvinizarea nu era neobișnuită, după cum o demonstrează părinții copilului.

„Analiza genomului nuclear sugerează un grad ridicat de înrudire între părinți, care erau probabil veri primari”, au adăugat Higgins și Modi. Deși consangvinizarea nu era răspândită în rândul celor mai mulți oameni din Paleolitic, dimensiunea mică a grupurilor și izolarea au făcut-o relativ comună în rândul vânătorilor-culegători din sudul Italiei, de unde provenea băiatul.

Vă recomandăm să citiți și:

O descoperire surpriză a dezvăluit o linie genetică umană necunoscută

Cea mai veche scriere despre o eclipsă, descoperită într-un text de acum 6.000 de ani

Acum 400 de milioane de ani, un scorpion gigantic domina mările

Case mortuare unice din Epoca Fierului și a Vikingilor, dezgropate în Norvegia