Rinocerii antici trăiau în turme uriașe în urmă cu 12 milioane de ani

Un accident tragic petrecut în urmă cu aproximativ 12 milioane de ani, în perioada Miocenului mijlociu, le-a permis cercetătorilor să afle că rinocerii antici trăiau în turme uriașe.

Peste 100 de exemplare de Teleoceras major, o specie de rinocer cu un singur corn, corp butucănos și picioare scurte, asemănător cu un hipopotam, s-au adunat într-o zonă de apă din ceea ce este astăzi nord-estul statului Nebraska, Statele Unite ale Americii. Asemenea hipopotamilor, acești rinoceri probabil se hrăneau cu iarbă și își petreceau mult timp în apă sau în apropierea ei.

• Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
• Un nou studiu dezvăluie că inegalitatea socială exista încă din preistoria umană

Însă destinul lor a fost brusc întrerupt de o erupție a supervulcanului Yellowstone, care a eliberat nori uriași de cenușă. Această cenușă a îngropat și conservat rămășițele animalelor într-un sit devenit celebru: Ashfall Fossil Beds.

De la descoperirea sitului, în 1971, cercetătorii au fost intrigați de numărul neobișnuit de mare de rinoceri găsiți într-un singur loc. De ce erau toți acolo? Se adunaseră în căutarea unui refugiu față de erupție? Sau era vorba de un comportament specific speciei?

Rinocerii antici trăiau în turme uriașe

Noile analize sugerează că acești rinoceri nu migraseră de la distanțe mari, ci rinocerii antici trăiau în turme uriașe.

„Am descoperit că nu se deplasau prea mult. Nu am găsit dovezi ale unei migrații sezoniere și nici că ar fi reacționat la dezastru”, a declarat Clark Ward, autorul principal al studiului și absolvent al Universității din Cincinnati.

În cadrul proiectului său de master, Ward a analizat izotopi (elemente care au același număr de protoni, dar un număr diferit de neutroni) prezenți în dinții rinocerilor. Studiul a fost coordonat de profesoara Brooke Crowley, de la Universitatea din Cincinnati, și profesorul Ross Secord, de la Universitatea din Nebraska.

Cercetătorii au examinat raporturile izotopilor de stronțiu, oxigen și carbon din dinți pentru a înțelege locurile de hrănire ale animalelor și eventualele migrații.

Cum funcționează această metodă?

Plantele absorb izotopi din solul și rocile din regiunea în care cresc. Animalele care le consumă acumulează la rândul lor acești izotopi, permițându-le cercetătorilor să determine unde se hrăneau acestea. Această metodă este atât de precisă, încât este folosită și astăzi în conservarea faunei sălbatice, inclusiv la specii precum renul sau jaguarul.

„Carbonul ne ajută să înțelegem ce tipuri de vegetație existau. Oxigenul ne oferă informații despre climat, cum ar fi cantitatea de precipitații. Iar stronțiul indică zona în care animalul se hrănea, deoarece raportul izotopilor depinde de solul și de rocile locale”, a explicat Ward.

T. major era o creatură impunătoare, cu puțini prădători naturali. Totuși, puii erau vulnerabili, în special în fața unor prădători feroce, cum ar fi câinii preistorici Borophagus hilli, care se hrăneau cu hoiturile victimelor după erupție.

Deși oamenii care au murit în erupția Vezuviului au pierit brusc, rinocerii din Nebraska au murit lent. Cenușa le-a acoperit hrana și apa, iar aceștia au murit prin sufocare și înfometare, nu instantaneu.

„Cenușa acoperea totul: iarba, frunzele, apa. Probabil au murit respirând cenușa în timp ce încercau să supraviețuiască”, a spus Ward.

Ward, care în trecut a fost intern la Ashfall Fossil Beds State Historical Park, își continuă acum studiile doctorale la Universitatea din Minnesota. „Sunt onorat să îmi văd numele asociat cu acest sit. Am fost acolo ca vizitator în copilărie. Acum e un cerc care se închide”, a spus el.

Studiul a fost publicat în revista Scientific Reports.

Vă recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. Unde se termină Marele Zid Chinezesc?

Dovezi vechi de 20.000 de ani ale unor „vehicule” antice, descoperite în America de Nord

Marele Zid Chinezesc ar putea fi mult mai vechi decât s-a crezut până acum

Manuscrisul Voynich, codex medieval scris într-o limbă inexistentă. Enigmă criptografică veche de 600 de ani