Arhitectul francez care a „nenorocit” prin „restaurare” Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, Biserica Mănăstirii Curtea de Argeș și Biserica „Sfântul Dumitru” din Craiova

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, unele dintre cele mai importante așezăminte bisericești din România au intrat într-un vast proces de „restaurare”. Din păcate, termenul de „restaurare” a fost aplicat greșit de arhitectul francez André Lecomte du Noüy, cel care a coordonat lucrările. În cazul Bisericii „Sfântul Dumitru” din Craiova și în cazul Bisericii Mitropoliei „Înălțarea Domnului” din Târgoviște, arhitectul francez a ales să le demoleze complet și să construiască altele. Nici Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași sau Biserica Mănăstirii Curtea de Argeș nu au scăpat de „restaurarea” întreprinsă de André Lecomte du Noüy. Au fost însă mai norocoase deoarece nu au fost complet distruse.

Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași a fost în proces de „restaurare” între anii anii 1882 și 1889. Lucrările au fost conduse de către arhitectul André Lecomte du Nouy. Din păcate, restaurarea s-a făcut cu prețul sacrificării frescei originale (parțial păstrată în muzeul Sala Gotică) şi a majorității detaliilor aparținând interiorului.

• Un ultimatum care nu a mai fost adresat României
• Drumul Japoniei către confruntare: de la expansiune economică la război

Vechea frescă, de mare valoare, realizată între anii 1641 și 1642, a fost înlocuită de o pictură în ulei, realizată de artiști decoratori francezi și români.

La inițiativa lui Carol I, Biserica Mănăstirii Curtea de Argeș a fost restaurată între 1875 și 1886 tot de către arhitectul francez Lecomte du Noüy. Acesta a decis înlocuirea frescei originale cu o pictură nouă și alte modificări radicale ale structurii interioare, care au diminuat valoarea istorică a monumentului.

„Rareori am văzut ceva mai `ratat` ca așa-zisa restaurare a mănăstirii Meșterului Manole”

La sfârșitul lunii august 1915, Constantin Argetoianu vizitează Mănăstirea Curtea de Argeș și este șocat de modul în care a fost o restaurare „ratată” a bisericii.

„Am făcut o excursie şi până la Curtea de Argeș. Era prima mea vizită în acel loc, unde înmormântările și parastasele regești m-au adus apoi de atâtea ori în lunga mea carieră oficială.

Rareori am văzut ceva mai `ratat` ca așa-zisa restaurare a mănăstirii Meșterului Manole. Spun `așa-zisa restaurare` fiindcă bestia de Lecomte du Noüy n-a restaurat nimic: a dărâmat, a construit după capul lui și capul lui era prost. Elev sârguitor al deplorabilului Viollet-le-Duc, care a nenorocit atâtea monumente în Franţa, Lecomte du Nouy fusese adus de Regele Carol I, omul cel mai lipsit de gust din lume (dovadă: Peleșul) şi `lăsat liber` să necinstească trecutul nostru. Şi cine era să-l împiedice?

Dacă pierise aproape simțul frumosului şi chiar bunul-simț `tout court` în operele arhitecturale ale luminatului Apus – era să se întâlnească cu el potcovarul franțuz tocmai în România abia deşteptată din `somnul cel de moarte`?

Nenorocitul de Lecomte du Nouy, cel mai nefast străin din câți au spurcat cu prezența lor pământul românesc, a găsit sat fără câini şi ne-a distrus ce mai rămăsese în picioare din trecutul nostru, deja atât de sărac în monumente demne să înfrunte veacurile.

Blestematul a doborât pe rând Trei Ierarhi de la Iaşi, Curtea de Argeș şi Sf. Dumitru de la Craiova, ridicând în locul lor trei porcării care nu mai aveau nimic de a face cu modelele pe care erau menite să le înlocuiască”, scria Constantin Argetoianu.

„Toate zugrăvelile vechi au fost înlocuite prin porcării și poleieli infame”

Ce a găsit după așa-zisa „restaurare” la Biserica Mănăstirii Curtea de Argeș l-a șocat pe Argetoianu: „Mănăstirea de la Curtea de Argeș, aşa cum a ieșit din labele franțuzului, se înfățișează ca o construcție policromă, aşa cum știu să le toarne din zahăr topit alvițarii şi cofetarii. Iar în dosul catedralei, păcătosul a ridicat o gară daneză, sub denumirea de Palat Episcopal.

Înăuntrul bisericii, toate zugrăvelile vechi au fost înlocuite prin porcării și poleieli infame şi până la pervazurile ferestrelor cioplite în piatră fantezia de burghez francez a înlocuit arta vechilor noștri meșteri”.

„Îmi vine rău şi mă apucă pandaliile că n-am în faţa mea pe Lecomte du Nouy să-i trag palme”

Și totuși, Biserica Mănăstirii Curtea de Argeș a fost oarecum un caz „fericit”. Nu același noroc l-a avut Biserica „Sfântul Dumitru” din Craiova, pe care arhitectul francez a ales să o demoleze și să construiască alta.

„La Craiova evit să mai trec pe lângă Sf. Dumitru, ca să nu-mi fac inimă rea. Îmi aduc aminte din tinerețe silueta zveltă și elegantă a vechii biserici ruinate şi când mă uit la proporțiile de broască țestoasă a noii clădiri îmi vine rău şi mă apucă pandaliile că n-am în faţa mea pe Lecomte du Nouy să-i trag palme”, nota furios Argetoianu.

Despre Biserica „Sfântul Dumitru” din Craiova, într-o notă de subsol, Constantin Argetoianu face câteva precizări istorice deosebit de interesante:

„Vechea Biserică Sf. Dumitru nu mai fusese reparată din 1770, când o `restaurase`, cu mai puțină știință dar cu mai multă smerenie, strămoșul meu Costache Argetoianu. În biroul meu se află, în ramă şi sub sticlă, un hrisov de toată frumusețea al lui Manolache Vodă Rosetti, prin care mulțumește lui ginere-său Costache Argetoianu pentru această refacere a Bisericii Sf. Dumitru.

Acest Manolache Vodă a avut o domnie fictivă de 3 ani la Craiova. Când au intrat rușii în Moldova la 1770, boierii rusofobi din Iași au fugit la Bucureşti.

Când rușii care treceau prin Principate spre Turcia s-au apropiat şi de Bucureşti, boierii rusofobi din Iași, sporiți cu câțiva din Muntenia, s-au refugiat la Craiova. Aici, sub auspiciile Austriei, care fără să îndrăznească să intre în război, lucra pe sub mână împotriva rușilor – toți acești boieri băjenari au proclamat `Domn al Țărilor Romanești` pe Manolache Rosetti, socrul lui strămoșu-meu.

Acesta a domnit `in partibus` la Craiova până la Pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774). După victoria rușilor, Rosetti a murit repede, pe când era să fie numit `Conte` cu drept de moștenire al lui ginere-său! Din câte am scapăt ca să fiu și eu conte! Despre hrisovul lui Rosetti a scris Iorga. Despre `conția` noastră (a Argetoienilor, n.r.), Giurescu tatăl…”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Culele de la Măldărești, acum 100 de ani. „Nimic nu mi-a plăcut mai mult”

O comoară uriașă, din secolul al XVII-lea, descoperită într-o faimoasă biserică germană

Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor

Arheologii au dezgropat cea mai veche biserică din Armenia