Faptul că împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, a avut de-a lungul domniei sale numeroase planuri bizare nu i-a surprins pe principalii săi colaboratori. Totuși, prezentarea publică, în cadre oficiale, a unor idei năstrușnice i-a șocat pe oficialii străini. Ambasadorul american la Berlin și regele Leopold al II-lea al Belgiei s-au numărat printre demnitarii străini șocați de concepțiile lui Wilhelm al II-lea.
De-a lungul vremii, împăratul Germaniei Wilhelm al II-lea a avut tot felul de idei și planuri dubioase. De exemplu, se gândea să întemeieze o „Germaniei nouă” în Brazilia sau să transforme „Mesopotamia” în colonie germană.
La un moment dat, s-a gândit chiar să trimită un corp de armată german în China în timpul Revoltei Boxerilor, apoi a declarat America Latină o țintă pentru Germania.
Mai mult, chiar a îndemnat amiralitatea germană să facă planuri de invazie pentru Cuba, Puerto Rico și New York. Colaboratorii săi erau consternați la auzul acestor planuri și idei pe care, bineînțeles, nu le-a pus în practică niciodată.
De multe ori, Wilhelm al II-lea avea tot felul de idei ciudate și în preajma reprezentanților altor state. Cu ideile sale îi consterna nu doar pe oficialii străini, ci și pe miniștrii germani. Un astfel de caz s-a petrecut, pe 4 aprilie 1906, la ambasada americană de la Berlin, atunci când Wilhelm al II-lea a fost invitat la un dineu.
„În timpul unei conversații animate cu gazdele sale americane, kaizerul a vorbit despre necesitatea de a asigura mai mult spațiu pentru populația germană, care era în continuă creștere. La momentul ascensiunii sale pe tron, populația număra în jur de 40 de milioane, i-a spus el ambasadorului; în acel moment, ajunsese în jur de 60 de milioane. Acesta era un lucru bun în sine, însă problema hranei avea să se agraveze în următorii douăzeci de ani.
Pe de altă parte, regiuni întinse din Franța păreau să fie subpopulate și slab dezvoltate; poate era mai potrivit ca o autoritate să roage guvernul francez să își retragă granița spre vest pentru a oferi spațiu populației germane. Aceste afirmații stupide (care trebuie să fi fost făcute în glumă) au fost înregistrate de unul dintre interlocutorii săi și transmise celor de la Washington în următorul raport diplomatic”, scrie istoricul Christopher Clark în cartea „Somnambulii. Cum a intrat Europa în război în 1914”.
Doar doi ani mai târziu, Wilhelm al II-lea comite o gafă diplomatică mult mai gravă legată tot de Statele Unite. De această dată, i-a scris direct președintelui american Theodore Roosevelt, în luna noiembrie 1908, când în presă au apărut speculații referitoare la un posibil război între Statele Unite și Japonia.
„Animat de această perspectivă și dornic să se facă agreabil în fața puterii de partea cealaltă a Atlanticului, kaizerul i-a scris de îndată o scrisoare președintelui Roosevelt oferindu-i – de astă dată cât se poate de serios – un corp din armata Prusiei, care să fie poziționat pe coasta californiană”, menționează Christopher Clark.
O altă problemă pentru diplomația germană a cauzat-o Wilhelm al II-lea în ianuarie 1904. Atunci kaizerul a stat în timpul unui dineu lângă regele Leopold al II-lea al Belgiei, care venise la Berlin cu ocazia zilei de naștere a lui Wilhelm al II-lea.
Kaiserul a profitat de ocazie pentru a-l informa pe acesta că se aștepta ca Belgia, neutră la acel moment, să se alieze cu Germania în eventualitatea unui război cu Franța.
„Dacă regele belgian alegea să se alăture Germaniei, i-a făgăduit Wilhelm, Belgia va obține noi teritorii în nordul Franței, iar Wilhelm îl va răsplăti pe omologul lui cu `coroana vechii Burgundii`. Când Leopold i-a răspuns surprins că miniștrii lui și parlamentul belgian nu vor accepta un plan atât de fantezist și de îndrăzneț, Wilhelm a ripostat, zicându-i că nu putea să arate respect unui monarh care se simțea responsabil mai degrabă în fața miniștrilor și a deputaților decât în fața lui Dumnezeu.
Dacă regele belgian nu era mai deschis, kaizerul se vedea obligat să acționeze `aplicând strict principiile strategice`, cu alte cuvinte, să invadeze și să ocupe Belgia. Se spune că aceste remarci l-au tulburat atât de mult pe Leopold, încât, atunci când acesta s-a ridicat de la masă la sfârșitul cinei, și-a așezat invers casca pe cap”, precizează Christopher Clark.
Astfel de episoade s-au tot repetat, iar din pricina lor o parte dintre miniștrii germani au căutat să îl înlăture pe Wilhelm al II-lea din procesul decizional.
„Este extraordinar faptul că una dintre cele mai importante decizii din politica externă din timpul domniei lui Wilhelm, aceea de a nu se reînnoi în 1890 Tratatul de Reasigurare cu Rusia, a fost luată fără implicare și fără știința kaizerului”, mai menționa Christopher Clark.
Din toate aceste motive, modul în care a acționat Wilhelm al II-lea în vara anului 1914, atunci când a izbucnit Primul Război Mondial, este și astăzi cercetat de către istorici.
O întâlnire ciudată: împăratul Wilhelm al II-lea și țarul Nicolae al II-lea
Georg Wilhelm Richmann, fizicianul uitat, electrocutat de propriul său experiment