Un lucru de neînchipuit. Cum și-a deschis România o misiune diplomatică la… București

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Există în istoria fiecărei națiuni momente în care ordinea lumii pare să se destrame, iar viitorul devine imposibil de anticipat. Un astfel de episod dramatic a traversat și România în timpul Primului Război Mondial, după ocuparea Bucureștiului și a două treimi din teritoriul țării de către trupele Puterilor Centrale. Ceea ce până atunci părea de neconceput devenise realitate: administrația statului român, refugiată la Iași, avea să fie nevoită să își deschidă o reprezentanță diplomatică chiar în Capitala aflată sub ocupație, în primăvara anului 1918.

La 27 august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial cu obiectivul de a elibera Transilvania. Aliată cu puterile Antantei, Franța, Marea Britanie și Imperiul Țarist, țara avea însă să traverseze, în următorii doi ani, cel mai dramatic episod din istoria sa.

Entuziasmul începutului de campanie s-a risipit rapid. La doar o săptămână după ofensiva armatei române în Transilvania, Puterile Centrale, Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman, au lansat un puternic contraatac.

Prima mare catastrofă militară s-a produs la Turtucaia, pe 6 septembrie 1916, unde armata română a suferit o înfrângere grea. Au urmat luni de retrageri și eșecuri succesive, care au culminat cu ocuparea Bucureștiului de către trupele germane, la 6 decembrie 1916.

În fața înaintării inamicului, armata, Familia Regală și administrația statului s-au retras în Moldova. Pentru mai bine de doi ani, Iașiul a devenit capitala României libere și centrul rezistenței unui stat aflat în pragul prăbușirii.

Pacea de la Buftea și misiunea diplomatică de la București

După preluarea puterii de către bolșevici în Rusia și ieșirea acesteia din război, prin semnarea armistițiului cu Puterile Centrale, România a rămas izolată pe Frontul de Est.

Lipsită de sprijin militar și înconjurată de inamici, România a fost nevoită, la rândul său, să ceară încetarea ostilităților. Pacea impusă României prin tratatul semnat la Buftea, la 7 mai 1918, reprezenta o lovitură devastatoare. Condițiile documentului afectau grav nu doar integritatea teritorială a statului român, ci și suveranitatea sa politică și economică.

În acest context dramatic, guvernul refugiat la Iași a luat o decizie fără precedent: deschiderea unei reprezentanțe diplomatice române chiar în Bucureștiul aflat sub ocupație.

Printre diplomații trimiși în Capitală s-a numărat și tânărul Raoul Bossy

„După preluarea de către guvernul Alexandru Marghiloman a cârmelor bietei noastre țări împărțite și după încheierea jalnicei păci de la Buftea, în primăvara anului 1918, Ministerul nostru (de Externe, n.r.) hotărî să deschidă `o filială` în București, care să facă legătura între Guvernul de la Iași și Comandamentul armatelor de ocupație din Muntenia.

Sediul acestei `Legații române la București` – cum i s-ar fi putut zice – a fost stabilit într-un apartament al Palatului Funcționarilor Publici din Piața Victoriei, tocmai în dreptul Palatului Sturdza, unde birourile Ministerului Afacerilor Străine fuseseră prefăcute în spital militar turcesc (de ce?). De la ferestrele noastre priveam cu durere la steagul turcesc care fusese înfipt pe acoperișul locuinței (…)”, scria Raoul Bossy în „Amintiri din viața diplomatică”.

Cum a ajuns Bossy în misiunea diplomatică de la București?

Raoul Bossy a fost trimis în misiunea diplomatică de la București de ministrul de Externe Constantin C. Arion, care era un vechi prieten al familiei Bossy.

„Cum părinții mei izbutiseră să evacueze casa de ocupanții ei germani, se stabiliseră din nou în București, unde inventariau tot ce le ridicase `oaspetele nedorit` din locuință (..) și de unde se căzneau să scape de administratorul forțat al averii lor, cu care îi fericise, în lipsă, `administrația civilă a armatelor de ocupație`dușmane!

Ca să mai ajut pe părinți la descurcarea averii și ca ei să aibă un fiu cu dânșii (fratele meu era tot pe front), C.C. Arion, ministrul de Externe, vechi prieten al familiei noastre (…), m-a desemnat și pe mine în `echipa București`”.

Șeful cancelariei reprezentanței diplomatice de la București a fost Ion P. Carp, iar sub-şef N.D. Germani. Amândoi au fost desemnați datorită faptului că știau la perfecție limba germană „și a numeroșilor ani ce petrecuseră la Legația din Viena, fără a mai vorbi de prestigiul de care Petre P. Carp, tatăl consilierului, se bucura pe lângă germani și austrieci. (…) Eu aveam ca însărcinare specială legătura cu străinii”, menționează Bossy.

Raoul Bossy și mareșalul August von Mackensen

Ce l-a marcat ce la mai tare pe Raoul Bossy în acea perioadă au fost întâlnirile întâmplătoare cu cel care conducea trupele de ocupație din București, mareșalul August von Mackensen.

„Nu uit – precizează Bossy – nici strângerea de inimă pe care o resimțeam atunci când, întorcându-mă acasă – casa părinților mei se afla pe Bulevardul Lascăr Catargiu (fost Colţei) – vedeam trecând, pe aleea călăreților, pe mareșalul Mackensen, comandantul suprem al armatei de ocupație germane, care, într-o uniformă sclipitoare de husar cu o căciulă pe care se afla un cap de mort și două oase încrucișate (`Totenhussaren`), se întorcea călare, urmat de o escortă militară, de la zilnica sa plimbare călare la Șoseaua Kiseleff”.

Doar câteva luni mai târziu, la 1 decembrie 1918, Raoul Bossy avea să fie martorul unui moment istoric cu totul diferit. De la fereastra clădirii în care funcționa reprezentanța diplomatică română din București, tânărul diplomat a privit revenirea triumfală în Capitală a armatei române și a Familiei Regale, într-o atmosferă de entuziasm și speranță care marca sfârșitul ocupației și crearea României Mari.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Din culisele unei decizii istorice: Ionel Brătianu împotriva regelui Carol I?

Sub vălul tăcerii: Descifrarea unui secret bine păstrat

Semnalul dat în România pentru intrarea în Primul Război Mondial: „Ne-am dat seama cu toții că ceva se schimbase”

Dezvăluirile unui ambasador francez despre generalul Maurice Sarrail: „Problema este mai mult politică decât militară”