Prima pagină Maratoanele Descopera Mari întrebări

De ce există obiceiul circumciziei la evrei şi musulmani?

Redactia Descopera.ro | 10.03.2014 | ● Vizualizări: 41463

Unele dintre trăsăturile caracteristice ale religiei musulmane şi ale celei ebraice constă în obligativitatea ca toate persoanele de sex masculin să fie circumcise. Care este originea şi rostul acestei practici, destul de controversată în zilele noastre?

Circumcizia la evrei este un rit de trecere atât de important pentru cultura şi religia iudaică, încât poate avea loc chiar şi în ziua de Sabbath sau în alte sărbători evreieşti în ciuda interdicţiei de a se vărsa sânge în acele zile. În mod tradiţional, la evrei băieţii sunt circumcişi după cea de-a şaptea zi a vieţii lor de către un chirurg specializat în acestă procedură în care se îndepărtează prepuţul, chirurg denumit în mod tradiţional Mohel.


În religia iudaică, ritul circumciziei, denumit Brit Milah, are loc dimineaţa acasă la familia pruncului de parte masculină. La evreii religioşi, circumcizia este una dintre poruncile divine revelate în Geneză 17:10-14, fiind parte din legământul făcut de proorocul Abraham cu Dumnezeul lui Israel, ca o dovadă şi un semn că poporul lui Israel îşi trage linia patriarhală din acest mare profet biblic.

Originea circumciziei la musulmani este încă un subiect de dezbateri şi controverse, dar majoritatea cercetătorilor susţin că este menţionată în unele hadit-uri, dar nu şi în Coran.



Majoritatea musulmanilor afirmă totuşi că actul circumciziei este o dovadă a credinţei în Allah şi un semn al apartenenţei credincioşilor la această religie abrahamică. La fel ca evreii, şi musulmanii revendică obiceiul circumciziei direct de la profetul Abraham, pe care în tradiţiile lor îl denumesc Ibrahim. Spre deosebire de evrei, unde circumcizia are loc imediat după cea de-a şaptea zi de viaţă a copilului de sex masculin, la musulmani vârsta pentru circumcizie diferă în funcţie de regiune şi de popor. În Turcia, Egipt, ţările din sudul şi centrul Asiei, băieţii sunt circumcişi între şase şi unsprezece ani. În Pakistan, băieţii sunt circumcişi de la naştere până la maturitate, iar în Iran, circumcizia are loc între cinci şi şase ani. La musulmani, circumcizia este un act absolut obligatoriu.

În afară de sensurile sale culturale şi religioase, circumcizia la evrei şi musulmani are şi o origine strâns legată de păstrarea igienei corporale. În zona deşertică unde au apărut şi s-au dezvoltat cele două civilizaţii,  transpiraţia corporală este mai abundentă din cauza căldurii pronunţate, iar apa era atât de rară încât era folosită în primul rând la băut, nu la spălat. S-a constatat medical că bărbaţii circumcişi care trăiesc în zone tropicale dezvoltă mai puţine infecţii în zona organului sexual, comparativ cu bărbaţii necircumcişi.

 

Tag-uri: cicumcizie | musulmani | evrei

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI