Home » Natură » Coarnele de rinocer au devenit mai scurte în ultimul secol

Coarnele de rinocer au devenit mai scurte în ultimul secol

Publicat: 05.11.2022

Coarnele de rinocer au devenit mai scurte în ultimul secol, au descoperit cercetătorii, adăugând că acest lucru ar putea fi rezultatul faptului că vânătorii și braconierii le preferă pe cele mai lungi.

Coarnele de rinocer au fost foarte căutate în rândul vânătorilor de-a lungul secolelor, în timp ce braconierii moderni le vând pentru a fi folosite în medicamentele tradiționale din China și Vietnam.

„În cazul rinocerilor, oamenii și-au dorit întotdeauna cel mai mare corn”, a spus Oscar Wilson, de la Universitatea din Helsinki, Finlanda, adăugând că coarnele mai mari le aduc braconierilor moderni mai mulți bani.

Wilson și colegii săi spun că un studiu al imaginilor de arhivă ale animalelor sugerează că dimensiunea cornului unui rinocer, în raport cu lungimea corpului său, a scăzut în timp.

O tendință similară a fost înregistrată și la animale precum elefanții și oile sălbatice, subliniază The Guardian.

Coarnele de rinocer devin tot mai mici

„Vânătoarea preferențială a indivizilor cu coarne sau colți mai mari a dus la supraviețuirea și reproducerea mai multor indivizi cu trăsături mai mici și la transmiterea acestor trăsături generațiilor viitoare, rezultând o schimbare evolutivă”, scriu cercetătorii în revista People and Nature.

Cercetătorii au făcut descoperirea examinând lucrările de artă și fotografiile cu rinoceri deținute de Centrul de resurse pentru rinoceri (RRC) din Utrecht, Olanda. O parte din artă datează din secolul al XV-lea.

Imagini de arhivă cu rinoceri

Echipa s-a concentrat pe 80 de imagini în care rinocerii au fost fotografiați din lateral. Apoi au calculat lungimea cornului în raport cu cea a corpului animalului înainte de a face o medie a acestor valori și de a calcula diferența în comparație cu raportul văzut pentru fiecare imagine în parte.

Ca rezultat, echipa a putut să exploreze dacă dimensiunea relativă a coarnelor de rinocer a devenit mai mare sau mai mică în timp, în comparație cu raportul mediu.

Rezultatele arată că, în raport cu lungimea corpului lor, rinocerii albi și negri au avut cele mai lungi coarne, în timp ce rinocerii de Sumatra au avut coarnele cele mai scurte. Cu toate acestea, pentru toate cele cinci specii de rinocer, lungimea relativă a cornului a scăzut în timp.

Scurtarea este potențial dăunătoare

Deși 65 dintre rinocerii fotografiați erau în captivitate, Wilson a remarcat că majoritatea provin fie direct din sălbăticie, fie s-au născut din rinoceri care au trăit anterior în sălbăticie. Acest lucru, a spus el, sugerează că scăderea lungimii cornului reflectă probabil presiunile de selecție cu care se confruntă animalele în habitatul lor natural, deși cercetătorii efectuează acum lucrări suplimentare cu populațiile sălbatice pentru a explora dacă se observă aceeași tendință.

Deși impactul scăderii în dimensiuni nu este cunoscut, Wilson a spus că ar putea fi dăunător.

„Rinocerii își folosesc coarnele, așa că pierderea lor probabil că nu va fi un lucru bun pentru ei”, a spus el.

Vă recomandăm să citiți și:

Noi specii de păsări nectarinide, descoperite pe insulele îndepărtate din Indonezia

Roiurile de albine ar putea influența vremea, sugerează un studiu

Oamenii de știință au descoperit cum reacționează plantele la traume și stres

Larvele de țânțari își prind prada într-un mod inedit: își folosesc capul precum un harpon

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?