Majoritatea Păsărilor Paradisului sunt biofluorescente, arată un studiu

Cercetătorii de la Muzeul American de Istorie Naturală (AMNH) au parcurs arhivele disponibile și au constatat că toate cele 37 de specii de bază de Păsările Paradisului din Australia, Noua Guinee și Indonezia sunt biofluorescente. Doar câteva specii periferice nu strălucesc sub lumina ultravioletă ambientală sau albastră.

Majoritatea masculilor testați posedă capete, gâturi, ciocuri și pene care biofluorează intens, scânteind în nuanțe verzi sau verde-gălbui. Unele specii au chiar picioare, cozi și inele în jurul ochilor care biofluorează.

• Cum a condus interacțiunea umană la scăderea agresivității urșilor?
• O nouă specie de broască arată ca un dovleac în miniatură

Multe dintre aceste pete misterioase și colorate sunt conturate de pene întunecate, fără biofluorescență, și aceste părți ale corpului sunt adesea folosite în spectacolele de curtare, când masculii bat din aripi, flutură, se leagănă, se mișcă ritmic, se agață și se pozează într-un dans elaborat, menită să atragă atenția, care variază de la o specie la alta.

Cercetarea actuală a fost efectuată pe Păsări Paradisului decedate, așa că nu se știe de ce există aceste zone biofluorescente sau cum le folosesc păsările în sălbăticie.

Dar, deoarece împerecherea Păsărilor Paradisului se bazează pe un penaj strălucitor și colorat, autoarea principală, biologul evoluționist Rene Martin, susține că pare potrivit ca aceste păsări sclipitoare să semnaleze între ele și în alte moduri la fel de spectaculoase, făcându-și astfel spectacolul și mai atrăgător vizual.

Unii masculi ar putea chiar să-și deschidă ciocurile luminoase pentru a-i arăta femelei cât de profundă este frumusețea lor.

Înainte sau în timpul spectacolului lor de curtare în sălbăticie, unii masculi de Păsările Paradisului își ridică aripile astfel încât să-și înconjoare fața, creând ceea ce Martin și colegii ei descriu ca „un halou negru întunecat”. În centrul acestui cadru, pasărea își deschide gura biofluorescentă pentru perioade extinse, de până la 30 de secunde sau mai mult.

37 de specii de bază de Păsările Paradisului

Cercetătorii suspectează că toate speciile de bază de Păsările Paradisului posedă zone fluorescente în interiorul gurii. Totuși, de multe ori, probele muzeale ale acestor păsări sunt conservate cu ciocurile închise.

Alți masculi din specii diferite pot folosi petele fluorescente strălucitoare de pe coroana capului ca element distinctiv, contrastând cu o „fustă” de pene negre întinse dedesubt. Deoarece femelele stau pe o ramură deasupra masculului pentru a urmări prestația, acest cap fluorescent ar ieși în evidență din întuneric. Aceasta este o ipoteză interesantă, dar explică doar jumătate din imagine.

Treizeci și șase, posibil 37, de specii de femele s-au dovedit a fi biofluorescente, deși mai puțin intens decât masculii, iar părțile lor luminoase erau, de obicei, limitate la penele modelelor și petele de pe piept și burtă. Uneori, inelele din jurul ochilor femelelor străluceau, posibil folosite ca semnal către alte păsări că ele privesc, scrie ScienceAlert.

Este nevoie de mai multe cercetări, dar este posibil ca femelele să folosească această biofluorescență pentru „camuflaj simultan și comunicare”, susține echipa de la AMNH.

Multe specii de păsări pot percepe spectre în intervalele de lungime de undă sensibile la ultraviolet și violet, iar se crede că și Păsările Paradisului posedă această abilitate.

O enigmă pe care oamenii de știință abia încep să o descifreze

Aceste creaturi uimitoare trăiesc în habitate împădurite unde o abundență de lumină ultravioletă și albastră de înaltă energie permite pielii sau penajului lor să absoarbă anumite lungimi de undă și să biofluoreze.

Până acum, relatările oficiale despre biofluorescența la păsări existau doar pentru alki, pinguini, bufnițe nocturne, cucuvele, papagali. Mai mult, doar studiile efectuate pe alki, papagali au luat în considerare modul în care aceste pene elaborate ar putea juca un rol în curtare și copulare.

Descoperirile adaugă la o listă tot mai mare de organisme trecute cu vederea, care ar putea folosi biofluorescența, inclusiv ornitorincul și țestoasele marine.

Rolul pe care, dacă există, aceste culori vii îl joacă în sălbăticie rămâne o enigmă pe care oamenii de știință abia încep să o descifreze.

Studiul a fost publicat în Royal Society Open Science.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Păsările din Delta Dunării, puternic afectate de îngheț

Test de cultură generală. De ce păsările flamingo sunt roz?

Ce a descoperit primul studiu despre microbiomul intestinal al păsărilor sălbatice?

Peste 1 miliard de păsări mor în fiecare an după ce se izbesc de clădiri