Prima pagină Stiinta

Pluto, asteroizii si ardelenii

Catalin Beldea 10.26.2007 | ● Vizualizări: 218
Pluto, asteroizii si ardelenii     astronomie, NASA, Pluto, asteroizi, planeta pitica + zoom
Galerie foto (1)

Observatiile vizuale incep in forta in octombrie. La nici doua zile de la aparitia DESCOPERA pe taraba, in 7 octombrie, intre 5 si 6 dimineata, daca aveti suficienta cafea in casa, puteti admira icoana toamnei pe cerul de dimineata. Planeta Venus, deghizata in Luceafar de dimineata, Luna si planeta Saturn se afla una lânga alta, iar steaua Regulus e gata-gata sa se ascunda in spatele discului Selenei, creând o imagine unica. Marte rasare din ce in ce mai devreme, putând fi admirat intreaga noapte incepând cu ora 23.00. Desi planetele nu se prea inghesuie pe cerul noptii, avem doua noutati importante, care pot trezi interesul unei astroobservatii: constelatia Orion rasare la miezul noptii, iar Pleiadele sunt pe cer inca de seara de la ora 8.

Titlul asta ma cam sperie. Cand deschid televizorul si dau pe stiri, nu vreau sa vad asteroizi si planetoizi. Sunt semn rau. Inseamna ca vreun savant de la NASA a mai descoperit un pietroi din cine stie ce aliaj feros, gata sa loveasca Pamântul prin 2050. Sigur, orizontul de asteptare e hat departe, ca sa nu se sperie americanul de rând, iar cinematografia hollywoodiana sa aiba timp sa scoata la rampa macar un serial si-un lungmetraj pe subiect. Tot la o ora de maxima audienta, asistam la schimbari ample in lumea astrelor: peste noapte, Pluto nu mai e planeta, vânatorii de pamânturi extrasolare isi numara „victimele“ cu zecile, iar enigma disparitiei dinozaurilor este aproape descifrata. Este interesant cum lumea astronomiei a ajuns sa ofere stiri de consum, dar e bine sa ramânem cu picioarele pe Terra, caci nimic nu e mai periculos decât sa infulecam la masa de seara, pe nerasuflate, stiri pripite cu iz de apocalipsa si cu efecte intârziate in subconstientul colectiv.

Dilema „planetei“ Pluto
Pentru mine, Pluto ramâne acea planeta a sistemului solar care ii urmeaza lui Neptun. Si probabil ca asa ramânea si in scriptele oficiale, daca nu apareau descoperirile din ultimii ani ale astronomilor de la Mount Palomar si CalTech. Se poate spune ca obiectul descoperit de Mike Brown in 2005, provizoriu botezat UB313, a facut istorie, propunând o alta perspectiva asupra sistemului solar cunoscut. Xena, cum a fost neoficial supranumit obiectul, a reusit sa clatine vechile concepte si sa coboare Pluto de la rangul de planeta la categoria planeta pitica. In urma observatiilor, care au scos la lumina miniplanete intr-o zona plina de resturi de materie ramasa necoagulata de la nasterea sistemului solar, s-au reconsiderat notiunile de planeta, planetoid si satelit. In 2006, Uniunea Astronomica Internationala a lansat o definitie indelung comentata a ceea ce trebuie sa intelegem prin termenul de „planeta“.

In linii mari, un corp care are o orbita stabila in jurul Soarelui si o masa in stare sa-i confere forta de gravitatie necesara pentru a mentine un echilibru hidrostatic, adica sa aiba forma de sfera si sa fi fost capabila sa atraga resturile de materie din jurul sau, se numeste planeta. Xena a devenit oficial Eris, nume purtat in mitologia greaca de zeita discordiei, pentru ca a deschis la propriu dispute intre astronomii din intreaga lume. S-au facut petitii prin care se solicita revenirea lui Pluto la statutul de planeta, dar fara succes. Excentricitatea, inclinarea orbitei fata de planul eclipticii si apartenenta sa la grupul corpurilor din Centura Kuiper au decis trecerea lui Pluto in rândul planetelor pitice. Descoperita in 1930 de catre astronomul american Clyde Tombaugh prin metode clasice, Pluto a nascut controverse inca de la inceput. Asa cum spuneam, un aspect extrem de interesant al lui Pluto este orbita sa foarte alungita (excentricitatea). Astfel, intre 1979 si 1999, Pluto a fost considerata a opta planeta de la Soare, aflandu-se mai aproape de Terra decât Neptun! Dar Pluto este departe de a-si fi dezvaluit in intregime tainele.
 
Ultima descoperire ii apartine telescopului spatial Hubble, care a fotografiat in 2005 doi sateliti necunoscuti ai micii planete. Adevaratele stiri „senzationale“ le asteptam insa in anul 2015, când sonda New Horizons va face o vizita de lucru la fata locului.  Va rapesc acum câteva secunde pentru o scurta teleportare in sistemul plutonian. Daca am sta la o terasa pe Pluto, l-am vedea pe satelitul sau Charon nemiscat, aratându-ne, exact ca Luna, aceeasi fata, insa fara a apune sau a rasari vreodata. Suna plictisitor, dar pâna vom ajunge sa luam masa pe Pluto, haideti sa recapitulam noua clasa a planetelor mici, in ordinea diametrelor.  

Planete pitice
Prima este Eris, urmata la mica distanta de Pluto. In aceasta categorie, a planetelor pitice, a intrat si satelitul plutonian Charon. Pentru a nu veni in contradictie cu noua definitie a planetelor mici, grupul Pluto-Charon a fost catalogat drept planeta dubla. Ultimul pe lista este Ceres, cel mai mare dintre asteroizii care graviteaza dincolo de orbita lui Marte. Celelalte corpuri care au facut vâlva in ultima vreme, Sedna, Quaoar, Varuna, Orcus si alte câteva, botezate doar cu indicative, asteapta cuminti la rând pentru a fi trecute cu nume oficial pe lista planetelor mici.  

Asteroizii
La sfârsitul anului 1800, câtiva astronomi germani s-au reunit lânga Bremen pentru a pune la cale o campanie de observatii sistematice avand drept scop gasirea asa numitei „planete ascunse“. Ideea de a cauta un asemenea astru i-a apartinut initial celebrului Johannes Kepler, care, urmând o cale empirica, a presupus existenta unei planete intre Marte si Jupiter. Ce au inceput sa afle observatorii cerului odata cu urmarirea presupusei „planete ascunse“ este cu adevarat important si a reprezentat o revolutie in rândul descoperirilor astronomice.  Asteroizii, caci despre ei este vorba, sunt mici corpuri de roca ramase de la geneza sistemului solar. Majoritatea acestor fragmente formeaza centura de asteroizi situata intre orbitele lui Marte si Jupiter, la o distanta medie de 300 de milioane de kilometri de Pamânt. Atunci când micile corpuri se apropie prea mult de Jupiter, gravitatia imensa a acestuia ii „arunca“ de pe orbita, transformându-i in reale amenintari inclusiv pentru viata de pe Pamânt. De asemenea, nu de putine ori, asteroizii se ciocnesc unul de altul, din impact rezultând fragmente de roca.

Ultima teorie cu privire la disparitia dinozaurilor spune ca, in urma cu 160 de milioane de ani, asteroidul Baptistina (aproximativ  170  km diametru) a intrat in coliziune cu un altul, de dimensiuni mai mici. Resturile rezultate din ciocnire au fost aruncate in spatiu, pe traiectorii ce au intersectat orbitele planetelor interioare. Astfel, timp de 50-60 de milioane de ani, Marte, Pamântul si Luna au fost bombardate la propriu de bucatile de roca rezulta­te din Baptistina.
 


In urma cu 65 de milioane de ani, dezastrul s-a produs: un fragment din acelasi asteroid a lovit Pamântul in zona peninsulei Yucatan. Pe Luna, craterul Tycho, creat in urma cu circa 110 milioane de ani, sta marturie asaltului asteroizilor soldat cu exterminarea dinozaurilor. Multi specialisti sustin ca impactul devastator a creat premisele aparitiei omului, care nu s-ar fi putut dezvolta printre gigantii cu sânge rece. In zilele noastre, asteroizii periculosi se numesc NEA (Near Earth Asteroids) si sunt peste 4.000 la nu­mar, fiind atent monitorizati de telescoapele de la sol. Ei constituie un real pericol, dar sa nu intram in panica: sansele de a muri in urma impactului cu un asteroid in urmatorii 100 de ani sunt de 1 la 20.000, in timp ce sansele de a muri intr-un accident de masina sunt de  1 la 18.000 in fiecare zi.

Iesirea – pentru observatii astro­nomice – in afara localitatii, pe câmp, pe deal sau, mai bine, pe munte, depar­te de zonele electrificate, repr­e­zin­ta un prilej minunat de meditatie, mai ales când cerul este innorat. Dar e si un prilej pentu bancuri cu ardeleni, intrucât locul meu de observatie se afla pe unul dintre malurile Muresului. O intrebare m-a facut sa ma scarpin in cap mai ceva decat Nea Marin: „…Cum, domnule draga, de-au aflat astronomii denumirea stelelor?“ In crucea noptii, când cineva te intreaba asa ceva si mai esti si la nord de Carpati, ai putea jura ca bancurile cu ardeleni sunt autentice. Insa, in acest caz, credeti-ma ca e vorba de o veche gluma ruseasca. M-am informat!

Cer senin,
Catalin Beldea

foto: NASA, ESA


 
FACTS


Space news
»Un nou satelit rusesc, Foton-M3, a fost lansat in spatiu de la cosmodromul Baikonur din Kazakhstan. Punerea sa pe orbita survine la numai opt zile dupa ce o alta racheta ruseasca a esuat in incercarea de a lansa un satelit japonez, distrugându-l. Foton-M3 are de efectuat aproape 40 de experimente biologice si va reveni la sol dupa 12 zile.  »Astronautul misiunii selenare Apollo 16, Charles Duke, a lasat pe solul selenar o fotografie cu familia sa, iar pentru suma de 10 dolari, puteti face si voi acelasi lucru. Compania Google pune la bataie 30 de milioane de dolari pentru oricine se arata capabil sa aselenizeze cu un vehicul propriu pâna la 31 decembrie 2012. Programul „Mostenirea lunara“ lansat in colaborare cu Fundatia X-Prize, responsabila de turismul spatial, asigura transportul si depozitatarea pe Luna a pozelor si mesajelor voastre personale.  »Sonda spatiala Cassini trimite de ceva vreme imagini extraordinare cu cel mai straniu satelit al lui Saturn. Iapetus prezinta doua fete: una foarte stralucitoare, la poli, alta foarte intunecata, la ecuator. Dar cel mai ciudat lucru legat de acest satelit este lantul muntos situat fix pe ecuatorul sau. Lung de 13.000 de kilometri si inalt de 13.000 de metri, inelul de la ecuator il face pe Iapetus sa semene izbitor cu o nuca uriasa.  »Un satelit japonez a fost lansat in septembrie spre Luna, cu ambitioasa misiune de a studia originile companionului Terrei in spatiu. Kaguia Lunar Orbiter sau SELENE este cea mai grea sonda trimisa spre Luna dupa era Apollo, carând nu mai putin de trei tone de instrumente, intre care doi microsateliti cu ajutorul carora se vor face harti detaliate, se va sonda interiorul Selenei si se va studia câmpul gravitational al acesteia.
 
Q&a
Câta apa potabila avem? Gheata de la poli reprezinta cel mai de pret „zacamânt“ natural: apa potabila. 90% din gheata planetei si 70% din apa buna de baut se gasesc aici. Daca gheata s-ar topi, nivelul marilor ar creste cu circa 70 de metri, adica aproape ca ar acoperi Casa Poporului. Pentru a „pune“ gheata la loc, ar trebui sa ploua continuu, pe intreaga suprafata a Pamântului, timp de 60 de ani si apoi ar trebui gasita o metoda de reinghetare a apei.  Care este cel mai lung lant muntos de pe Pamant? Vorba vine ca e de pe Pamânt, pentru ca de fapt e sub apa si se ridica de pe fundul Oceanului Atlantic. Lantul muntos care desparte Atlanticul in doua se intinde de la Polul Nord la Polul Sud si iese din apa abia in Islanda.  Cât aur s-a descoperit pâna acum? Desi aurul e destul de rar pe Terra, pâna in ziua de astazi s-au extras aproximativ 200 de milioane de kilograme din pretiosul element, suficiente pentru a ridica un hotel cu 7 nivele, din aur de 24 de carate, in buricul Bucurestiului. OK, mai scadeti voi un etaj, pentru a cumpara terenul de sub el si putem incepe proiectul!  Au existat dintotdeauna continente? Raspunsul este negativ. Nu aveau cum sa existe de vreme ce nu a existat apa de la inceputuri. Specialistii apreciaza ca apa a aparut in urma bombardarilor repetate la care a fost supusa Terra dupa geneza, cele care poarta „vina“ pentru existenta lichidului vital pe Pamânt fiind cometele. Relativ recent, s-a format un continent supermasiv, pe care il stim sub denumirea de Pangeea, continent care a inceput sa se fragmenteze in urma cu 225 de milioane de ani, dând nastere configuratiei din prezent. 
 
Sky facts
»Incepând cu octombrie, zeul razboiului pune stapânire pe cerul de noapte. Marte rasare din ce ce mai devreme, in aceasta perioada in jurul orei 23.00, si poate fi zarit in constelatia Gemeni. Nu va asteptati sa-l vedeti cât Luna de mare, asa cum anunta o gluma pe Internet, ci mai degraba ca pe o stea care nu scânteiaza, de culoare rosu-caramizie.  »Mult inainte de ivirea zorilor, pe la patru dimineata, Venus isi face aparitia pe cerul de est, rasarind din constelatia Leo, si poate fi observat cu usurinta dupa ora cinci, fiind cel mai stralucitor astru de pe cer. Luna marsaluieste prin toate zodiile câte 13 grade pe zi spre est, iar in 7 octombrie ofera imaginea toamnei: intre cinci si sase dimineata, va fi situata intre Saturn si Venus, lânga principala stea din Leo, Regulus.  »Astronomii de la Universitatea din Minnesota au descoperit cel mai straniu lucru din ultimii ani: o gaura enorma in Univers. Desi golurile intergalactice erau cunoscute si anterior, o asemenea zona fara stele, galaxii si gaz, dar si fara asa-numita materie neagra, era de neimaginat la asemenea dimensiuni. Vidul se intinde pe mai mult de un miliard de ani-lumina si poate fi „observat“ in constelatia Eridanus, pe care o gasiti la sud-vest de Orion, dupa miezul noptii.  »Telescoapele spatiale Hubble si Spitzer s-au pus serios pe treaba si au descoperit noua dintre cele mai mici galaxii vazute vreodata. NASA a anuntat ca galaxiile pitice au cea mai mica masa observata si sunt de 100 pana la 1.000 de ori mai mici decât Calea Lactee, galaxia noastra.
 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI