Home » Știință » Ce mesaje a trimis omenirea până acum extratereștrilor?

Ce mesaje a trimis omenirea până acum extratereștrilor?

Ce mesaje a trimis omenirea până acum extratereștrilor?
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 28.03.2021

La începutul secolului al XIX-lea, astronomul austriac Joseph Johann Von Littrow a propus ca oamenii să sape tranșee sub forma unor tipare geometrice în deșertul Sahara, să le umple cu kerosen și să le dea foc. Scopul era să trimită un mesaj clar civilizațiilor extraterestre din Sistemul Solar, anume că noi suntem aici.

Von Littrow nu și-a văzut niciodată visul cu ochii. Totuși, mult timp după ce astronomul a propus acest plan ambițios, omenirea nu a încetat să încerce să intre în contact cu viața extraterestră.

Așadar, ce mesaje a trimis omenirea până acum extratereștrilor?

În 1962, oamenii de știință sovietici au țintit un transmițător radio spre Venus și au salutat planeta prin codul Morse. Această introducere, prima de acest fel, a inclus trei cuvinte: Mir („pace” sau „lume” în limba rusă), Lenin și SSSR (acronimul din alfabetul latin pentru numele chirilic al Uniunii Sovietice).

Mesajul a fost în mare parte simbolic, potrivit unui articol din 2018 publicat în International Journal of Astrobiology. Mai mult, mesajul a reprezentat un test pentru un radar planetar nou, o tehnologie care trimite unde radio în spațiu, având ca scop principal observarea și cartografierea obiectelor din Sistemul Solar.

„Un instantaneu al ființelor umane în limbajul matematicii și al științei”

Următorul mesaj trimis extratereștrilor a fost mult mai ambițios. În 1974, o echipă de savanți, inclusiv astronomii Frank Drake și Carl Sagan, au transmis un mesaj radio de la Observatorul Arecibo din Puerto Rico spre Messier 13, un roi de stele aflat la 25.000 de ani-lumină depărtare de Terra. Imaginea, trimisă în sistem binar, înfățișa o siluetă umană, o structură ADN dublu-helix, un model de atom de carbon și  diagrama unui telescop.

„Mesajul de la Arecibo a încercat să ofere un instantaneu al ființelor umane în limbajul matematicii și al științei”, a explicat Douglas Vakoch, președinte al Messaging Extraterrestrial Intelligence (METI) International.

Mesajul de la Arecibo are o intensitate de 10 milioane de ori mai mare decât semnalele radio ale Soarelui

Va fi nevoie de 25.000 de ani-lumină pentru ca mesajul să ajungă la Messier 13, iar până atunci roiul stelar se va fi deplasat deja, potrivit departamentului de astronomie de la Universitatea Cornell, SUA. Extratereștrii ipotetici ar putea să detecteze semnalul în timp ce acesta trece pe lângă ei. Mesajul de la Arecibo are o intensitate de 10 milioane de ori mai mare decât semnalele radio ale Soarelui. Soarele emite un spectru larg de radiații electromagnetice, de la ultraviolete la radio. Însă, Seth Shostak, astronom la Institutul pentru Căutarea Inteligenței Extraterestre (SETI), spune că asta este puțin probabil, potrivit Live Science.

„A fost, într-o oarecare măsură, cel mai puternic mesaj trimis. A fost ca un panou publicitar uriaș pe o autostradă, însă a ajuns undeva pe un câmp”, a precizat Shostak.

Sondele Voyager 1 și 2 au la bord un Disc de Aur

Recent, undele radio au fost folosite pentru a transmite totul de la artă la divertisment. În 2008, compania Doritos a transmis propria reclamă în Sistemul Solar, în constelația Ursa Mare, la aproape 42 de ani-lumină depărtare. În 2010, un mesaj scris în Klingon, limba folosită de extratereștrii fictivi din universul „Star Trek”, a invitat extratereștrii reali să participe la un spectacol de operă în klingoniană în Olanda.

Totuși, oamenii nu s-au bazat doar pe radio pentru comunicare. Omenirea a trimis și o navă spațială, care conținea artefacte de pe Pământ, în speranța că acestea vor fi în cele din urmă găsite în spațiul interstelar de forme inteligente de viață. Sondele Voyager 1 și 2 au fost lansate în 1977 pentru a explora marginile Sistemului Solar și a spațiului interstelar. Fiecare are la bord un Disc de Aur care conține muzică, sunete ambientale de pe Terra și 116 imagini cu planeta noastră și Sistemul Solar.

„O încercare frumoasă și poetică, care a rezumat tot ce-i mai bun despre noi”

Navele spațiale Voyager 1 și 2 încă se mai află în spațiul interstelar, așteptând să fie descoperite. Însă, care sunt șansele ca acest lucru să se întâmple? „Zero”, crede Sheri Wells-Jensen, lingvist la Universitatea Bowling Green din Ohio.

„A fost doar o încercare frumoasă și poetică, minunată și curajoasă, care a rezumat tot ce-i mai bun despre noi, chiar dacă nu a avut niciun scop din punct de vedere al comunicării”, a precizat Wells-Jensen.

„Noi căutăm. De ce nu ar căuta și ei?”

Experții sunt de acord că șansele ca aceste încercări să ajungă la civilizații extraterestre sunt scăzute. Rezultatul depinde, desigur, de existența vieții extraterestre în sistemul nostru stelar. Însă, viața aceea teoretică ar trebui să fie capabilă să înțeleagă matematică și știință pentru a ne interpreta mesajele. În final, mesajele trimise de omenire au tendința să presupună că extratereștrii simt Universul la fel ca noi: prin auz și vedere.

Însă, asta nu înseamnă că toate mesajele trimise sunt fără rost. „Noi căutăm. De ce nu ar căuta și ei?”, a spus Wells-Jensen. „Până la urmă, cel mai important lucru este că am spus că existăm”, a adăugat lingvistul.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un renumit astronom de la Harvard susține că extratereștrii ne-au vizitat deja în anul 2017

Ar putea extratereștrii de pe exoplanete pe care le-am descoperit să observe, la rândul lor, Pământul?

Reacția Egiptului după ce Elon Musk a spus că piramidele au fost construite de extratereştri

De ce cred cercetătorii că extratereștrii ar gândi mai degrabă precum caracatițele, nu ca oamenii

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Care este cel mai bun oraș din lume pentru locuit în 2026?
Care este cel mai bun oraș din lume pentru locuit în 2026?
Un startup care vrea să construiască prima centrală de fuziune nucleară din Europa a primit finanțare de la Google
Un startup care vrea să construiască prima centrală de fuziune nucleară din Europa a primit finanțare de la Google
Guvernul taiwanez reintroduce „educația anticomunistă” în școlile militare din cauza tensiunilor cu China
Guvernul taiwanez reintroduce „educația anticomunistă” în școlile militare din cauza tensiunilor cu China
Soții cetățenilor români din străinătate ar putea primi cetățenia fără a locui în România
Soții cetățenilor români din străinătate ar putea primi cetățenia fără a locui în România
Telescopul Hubble al NASA a surprins o pepinieră stelară uimitoare
Telescopul Hubble al NASA a surprins o pepinieră stelară uimitoare
Faraonii din laborator. Cum au pus Merneith și Tapputi bazele chimiei cu mii de ani înaintea laboratoarelor moderne
Faraonii din laborator. Cum au pus Merneith și Tapputi bazele chimiei cu mii de ani înaintea laboratoarelor moderne
Un super-Pământ din apropierea noastră ar putea susține viața, dezvăluie un studiu
Un super-Pământ din apropierea noastră ar putea susține viața, dezvăluie un studiu
Un satelit NASA a luat prin surprindere astronomii cu o nouă descoperire
Un satelit NASA a luat prin surprindere astronomii cu o nouă descoperire
Un crab a supraviețuit într-o sticlă de plastic pe mare timp de două luni
Un crab a supraviețuit într-o sticlă de plastic pe mare timp de două luni
A fost lansat primul satelit comercial cu energie nucleară
A fost lansat primul satelit comercial cu energie nucleară
A studiat omizile cu o lupă, a traversat Atlanticul pe cont propriu și a rescris ce știam despre insecte. Lumea a aflat de ea abia după trei sute de ani
A studiat omizile cu o lupă, a traversat Atlanticul pe cont propriu și a rescris ce știam despre insecte. Lumea a aflat ...
De ce avem tendința să facem tot mai multe atunci când ne simțim copleșiți?
De ce avem tendința să facem tot mai multe atunci când ne simțim copleșiți?
Este zahărul toxic? Ce spun specialiștii despre unul dintre cele mai răspândite mituri din nutriție
Este zahărul toxic? Ce spun specialiștii despre unul dintre cele mai răspândite mituri din nutriție
Mit sau realitate? Ce spun studiile despre vitamina C și răceală
Mit sau realitate? Ce spun studiile despre vitamina C și răceală
În ce moment devine conștient un făt în curs de dezvoltare? S-ar putea să fim aproape de un răspuns!
În ce moment devine conștient un făt în curs de dezvoltare? S-ar putea să fim aproape de un răspuns!
Test de cultură generală. Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Test de cultură generală. Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Roverul Curiosity a găsit structuri poligonale pe Marte. „Sunt ca un fel de fagure marțian!”
Roverul Curiosity a găsit structuri poligonale pe Marte. „Sunt ca un fel de fagure marțian!”
Europa nu scapă de căldură: ne așteaptă „noi săptămâni mortale”, avertizează specialiștii
Europa nu scapă de căldură: ne așteaptă „noi săptămâni mortale”, avertizează specialiștii