Cercetătorii au găsit molecula ce declanșează schimbările legate de miros la COVID-19

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Oamenii de știință au identificat molecula ce declanșează schimbările legate de miros la COVID-19 care fac ca aromele plăcute să pară respingătoare.

Pierderea mirosului este un simptom definitoriu al COVID-19, estimându-se că au fost afectați aproximativ 18% dintre adulții din Marea Britanie. Alți oameni se confruntă cu o tulburare a simțului olfactiv cunoscută sub numele de parosmie, însă baza biologică pentru aceasta a rămas un mister.

Oamenii de știință au identificat o moleculă de miros foarte puternică care pare a fi un declanșator al sentimentului de dezgust experimentat de mulți dintre cei care au parosmie. Molecula, numită 2-furanmetantiol, găsită în cafea, a fost descrisă de cei cu un simț al mirosului normal ca fiind asemănătoare cafelei sau floricelelor, dar cei cu parosmie i-au descris de obicei mirosul ca fiind dezgustător, respingător sau murdar.

Schimbările legate de miros implică mai mulți factori decât s-a crezut până acum

„Acesta este o dovadă solidă că nu ‘totul se întâmplă în minte’ și că sentimentul de dezgust poate fi legat de compușii din alimentele distorsionate. Sistemul nervos central este cu siguranță implicat și el în interpretarea semnalelor pe care le primește de la nas”, a declarat Dr. Jane Parker, director al Flavour Centre de la University of Reading și coautor al cercetării.

Potrivit unui sondaj internațional recent, aproximativ 10% dintre cei afectați de schimbările legate de miros din cauza COVID-19 au experimentat parosmie imediat după boală.

Procentajul a crescut la 47% atunci când respondenții au fost intervievați din nou după 6-7 luni.

Unii dintre cei mai frecvenți factori declanșatori pentru parosmie sunt cafeaua, ciocolata, carnea, ceapa și pasta de dinți. Cel mai recent studiu a investigat dacă există anumiți compuși „vinovați” în aceste substanțe.

Prin captarea aromei cafelei, echipa a reușit să testeze compuși individuali ai acesteia pe voluntari care aveau parosmie și să compare reacția acestora cu a celor care nu aveau.

Compusul aromatic „vinovat”

Dintre cei aproximativ 100 de compuși aromatici prezenți în cafea, persoanele cu parosmie i-ar putea indica pe cei responsabili pentru sentimentul de dezgust. Datorită celor 29 de voluntari, oamenii de știință au descoperit 15 compuși care au declanșat parosmia, principalul vinovat fiind o substanță chimică numită 2-furanmetantiol, despre care 20 dintre voluntari au spus că avea un miros oribil, scrie The Guardian.

Nasul are peste 400 de tipuri diferite de receptori olfactivi, fiecare fiind sensibil la diferite arome. Substanța chimică 2-furanmetantiol are un prag excepțional de scăzut pentru a fi detectată și, prin urmare, este, probabil, una dintre primele substanțe chimice care revin „pe radarul” unei persoane după ce aceasta și-a pierdut simțul mirosului.

Cei cu parosmie au o mai slabă percepție a mirosurilor neplăcute

Parker a spus că creierul părea să clasifice în mod greșit mirosul, dar că este nevoie de mai multă muncă pentru a înțelege acest element al afecțiunii. Lucrarea a remarcat că cei cu parosmie ar putea experimenta, de asemenea, mirosurile cele mai neplăcute în mod diferit, de exemplu, descriind mirosul fecalelor drept „mai puțin neplăcut sau de biscuit”.

„Încă avem un drum lung de parcurs pentru a înțelege această afecțiune, dar această cercetare este prima care s-a concentrat pe mecanismele din nas. Acum știm că acest lucru are legătură cu nervii și receptorii lor, pentru că așa sunt detectate aceste molecule”, a declarat Simon Gane, de la spitalul Royal National Ear, Nose and Throat and Eastman Dental.

Descoperirile sunt publicate în revista Communications Medicine.

Vă recomandăm să citiți și:

Efectele neașteptate ale analgezicelor ar putea fi explicate de un nou studiu

Legătura dintre rinichi și sânge, cu totul alta decât se credea. Ce arată un nou studiu?

Vești proaste! Alcoolul poate dăuna inimii mai mult decât se credea până acum

O nouă metodă non-invazivă de a evalua riscul de boli hepatice