Home » Știință » Cum să te trezești mai bine dimineața? Iată patru pași simpli de urmat

Cum să te trezești mai bine dimineața? Iată patru pași simpli de urmat

Publicat: 27.11.2022

Un nou studiu a identificat 4 factori cheie pentru o trezire minunată care fac diferența dintre o trezire morocănoasă după amânarea alarmei și un început de zi plin de energie.

Echipa din spatele studiului spune că acești factori, independenți de genetica cu care s-a născut un individ, toți pot fi modificați într-o oarecare măsură pentru a vă asigura că începeți mai bine dimineața.

„De ce noi, ființele umane, fluctuăm în energia avută de la o zi la alta?” s-a întrebat echipa de cercetători condusă de neurocercetătorul Raphael Vallat, de la Universitatea din California (UC) Berkeley.

„De ce ne trezim într-o dimineață simțindu-ne vioi, iar în altă dimineață, ne afundăm în acea lipsă de energie de după trezire?”, s-au mai întrebat oamenii de știință.

Patru factori cheie pentru o trezire minunată

Un total de 833 de persoane au participat la studiu, dintre care majoritatea erau gemeni (acest lucru i-a ajutat pe cercetători să filtreze variațiile datorate geneticii). Pe parcursul a două săptămâni, aportul alimentar, activitatea fizică, tiparele de somn și nivelurile de glucoză au fost înregistrate, în timp ce voluntarii și-au evaluat, de asemenea, energia în mai multe momente ale zilei, scrie Science Alert.

Primul factor important pentru o trezire minunată este profilul somnului: durata, timpul și eficiența somnului de peste noapte. Somnul mai lung și trezirea mai târzie decât în mod normal au fost ambele asociate cu o mai mare energie dimineața.

Al doilea factor a fost cantitatea de exerciții pe care oamenii le-au făcut cu o zi înainte. Nivelurile mai ridicate de mișcare din timpul zilei (precum și cele scăzute de activitate fizică pe timp de noapte) au fost asociate cu un somn mai continuu și mai puțin perturbat, care, la rândul său, a prezis o energie crescută a participanților dimineața.

Al treilea factor important a fost micul dejun. Mesele de dimineață cu mai mulți carbohidrați au dus la un nivel mai bun de energie, în timp un mic dejun cu mai multe proteine a avut efectul opus. Menținând la același nivel caloriile din mesele furnizate, cercetătorii s-au putut concentra asupra conținutului nutrițional al meselor.

De ce zahărul nu ne face bine dimineața?

În cele din urmă, o creștere a nivelului de zahăr din sânge după micul dejun (testată folosind o băutură lichidă cu glucoză pură) a fost asociată cu o energie redusă. Un răspuns scăzut al glicemiei, observat după ce participanții au mâncat un mic dejun bogat în carbohidrați, a îmbunătățit energia.

Cu alte cuvinte, modul în care organismul procesează alimentele este important, iar prea mult zahăr duce la o scădere a glicemiei, mai degrabă decât la un surplus de energie dimineața.

Limitări și avantaje ale acestui studiu

Alți factori importanți în ceea ce privește energia zilnică au inclus starea de spirit și vârsta voluntarilor, deși acestea nu sunt la fel de ușor de gestionat ca ora la care te culci și ce consumi la micul dejun.

„Rezultatele noastre dezvăluie un set de factori cheie asociați cu energia care, în cea mai mare parte, nu sunt ficși. De fapt, majoritatea factorilor asociați cu energia sunt modificabili și, prin urmare, permit intervenția comportamentală”, scriu Vallat și colegii săi.

Echipa este dornică să investigheze unele dintre mecanismele din spatele acestor asocieri pentru a colecta date mai precise; participanții și-au raportat nivelurile de energie, care nu au fost măsurate cu ajutorul niciunui instrument științific.

Totuși, pe lângă raportarea comportamentelor lor zilnice, participanții au mâncat mese standardizate și au purtat un ceas de mână cu accelerometru (pentru a măsura somnul și activitatea) și un monitor continuu pentru glucoză (pentru a măsura nivelul zahărului din sânge după mese), ceea ce un plus față de majoritatea studiilor, care se bazează doar pe chestionare.

O altă provocare pentru studiile viitoare va fi determinarea modul și motivul pentru care dormitul mai lung și dormitul mai târziu, în raport cu norma tipică a acelei persoane, duc la o trezire minunată, plină de energie. Se știe din alte cercetări că somnul excesiv poate avea, de asemenea, un impact asupra stării de bine.

De ce este important să avem parte de o trezire minunată?

Îmbunătățirea calității somnului influențează atât de multe alte părți ale vieții noastre, cum ar fi siguranța celor care lucrează în locuri de muncă în care greșelile pot fi fatale, de exemplu pompierii, asistentele medicale și piloții de avioane.

„Această întrebare este elementară din punct de vedere științific, dar și de relevanță socială, având în vedere că eșecul de a-ți menține vigilența pe tot parcursul zilei este un factor cauzal major al accidentelor din traficul rutier și profesionale, generând mii de decese în fiecare an”, scriu cercetătorii.

„În plus, se estimează că somnul insuficient care duce la o vigilență afectată în timpul zilei este responsabil pentru pierderea semnificativă a productivității legate de muncă, utilizarea mai mare a asistenței medicale și absenteismul la locul de muncă”, adaugă ei.

Cercetarea a fost publicată în Nature Communications.

Vă recomandăm să citiți și:

Un tip de vaccin COVID-19 ajută la tratarea cancerului nazofaringian

O proteină din sânge poate reduce leziunile cerebrale după un accident vascular cerebral

Unele dintre dietele pe bază de plante ar putea afecta mediul și sănătatea consumatorului

Cum schimbă sarcina creierul părinților? Noi cercetări efectuate pe animale

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Oamenii fac mai puțin sex decât în trecut. Ce spune istoria, de fapt?
Oamenii fac mai puțin sex decât în trecut. Ce spune istoria, de fapt?
Cine l-a detronat pe „regele muzicii pop” Michael Jackson din Topul Billboard Hot 100?
Cine l-a detronat pe „regele muzicii pop” Michael Jackson din Topul Billboard Hot 100?
Un schelet de Tyrannosaurus rex vechi de 67 de milioane de ani, scos la licitație
Un schelet de Tyrannosaurus rex vechi de 67 de milioane de ani, scos la licitație
Cum vrea NASA să învingă China în cursa spre Lună?
Cum vrea NASA să învingă China în cursa spre Lună?
81 de ani de la procesul „ziariştilor fascişti, vinovaţi de dezastrul ţării”. Cum îi şantaja pe politicieni Pamfil Şeicaru
81 de ani de la procesul „ziariştilor fascişti, vinovaţi de dezastrul ţării”. Cum îi şantaja pe politicieni Pamfil ...
Fețele femeilor sunt mai atractive decât cele ale bărbaților, arată un studiu
Fețele femeilor sunt mai atractive decât cele ale bărbaților, arată un studiu
Veste bună din Brazilia! Defrișările din pădurea amazoniană au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2019 încoace
Veste bună din Brazilia! Defrișările din pădurea amazoniană au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2019 încoace
ONU avertizează: 363 de milioane de oameni de pe Pământ sunt în pericol de foamete acută
ONU avertizează: 363 de milioane de oameni de pe Pământ sunt în pericol de foamete acută
Îți place să stai la masă cu alte persoane? Vești bune de la specialiști!
Îți place să stai la masă cu alte persoane? Vești bune de la specialiști!
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților
Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților
S-ar putea ca toate animalele, plantele și ciupercile de pe Pământ să aibă un singur strămoș comun
S-ar putea ca toate animalele, plantele și ciupercile de pe Pământ să aibă un singur strămoș comun
A fost descoperit un nou melc de mare mic și colorat
A fost descoperit un nou melc de mare mic și colorat
Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar
Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar
Lucrurile invizibile fără de care viața oamenilor ar fi mult mai grea
Lucrurile invizibile fără de care viața oamenilor ar fi mult mai grea
O funcție corporală vitală ar putea ascunde mai mulți factori de risc ai demenței
O funcție corporală vitală ar putea ascunde mai mulți factori de risc ai demenței
Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal
Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal
Test de cultură generală. De ce unele flori se închid noaptea?
Test de cultură generală. De ce unele flori se închid noaptea?