Home » Știință » O cometă se apropie cu repeziciune de Pământ și va străluci mai puternic decât stelele

O cometă se apropie cu repeziciune de Pământ și va străluci mai puternic decât stelele

Publicat: 07.03.2023

O cometă descoperită recent, numită C/2023 A3 (Tsuchinshan-ATLAS), se apropie de Soare și Pământ, iar în cele din urmă va străluci mai puternic decât multe dintre stelele de pe cerul nopții.

Cometa va ajunge la cea mai apropiată distanță de Soare, sau periheliu, abia în data de 28 septembrie 2024, înainte să ajungă la cel mai apropiat punct de Pământ în data de 13 octombrie, astfel că avem suficient timp să ne pregătim telescoapele.

Deși estimările sunt preliminare, astronomii se așteaptă la o luminozitate cu magnitudine de 0,7 atunci când cometa va ajunge la periheliu. Trebuie menționat faptul că cifrele mai mici de pe scara magnitudinii reprezintă obiecte mai luminoase, cum ar fi Betelgeuse din constelația Orion la aproximativ 0,42, dar și Antares, cea mai luminoasă stea din constelația Scorpionul, puțin mai întunecată cu o magnitudine ușor peste 1.

Cele mai bune momente pentru a observa cometa C/2023 A3

La cel mai apropiat punct de Terra, magnitudinea cometei poate ajunge la minus 0,2. Asta ar însemna că ar fi unul dintre cele mai strălucitoare obiecte de pe cerul nopții. Dacă punem la socoteală și faptul că praful și gheața cometei vor reflecta lumina Soarelui, am putea ajunge chiar la minus 5.

Mai trebuie menționat faptul că strălucirea unei comete este mai difuză decât cea a unei stele, fiind vorba despre un obiect aflat în mișcare care poate avea și o „coadă”.

Cele mai bune momente pentru a observa cometa C/2023 A3 ar trebui să fie în zilele înainte și după data de 13 octombrie 2024. Cometa va apărea pe cer înainte de auroră, în apropierea constelațiilor Hidra și Cupa, deși va fi destul de dificil de observat în lumina răsăritului.

O luminozitate remarcabilă și o viteză impresionantă

Astronomii au observat cometa C/2023 A3 pentru prima oară în data de 9 ianuarie 2023, de la Observatorul Astronomic Zijinshan din China. A fost considerată pierdută, dar cercetătorii de la Asteroid Terrestrial-impact Last Alert System (ATLAS) din Africa de Sud au văzut-o din nou în data de 22 februarie 2023.

Drept rezultat, cometa a primit numele ambelor instituții, explică ScienceAlert.

În afară de luminozitatea sa remarcabilă, cometa C/2023 A3 are o viteză impresionantă, deplasându-se cu 290.664 kilometri pe oră. La momentul publicării acestui articol, cometa se află undeva între Saturn și Jupiter.

Cometa C/2023 A3 va străluci pe cerul nopții anul viitor

Pasionații de astronomie ar trebui să observe cometa încă din iunie 2024, deși va fi destul de complicat. Aceste obiecte pot fi imprevizibile atunci când vine vorba de traiectoria urmată, iar oamenii de știință cunosc prea puțin despre proprietățile cometei.

Deși vom avea șansa de a observa cometa C/2023 A3 strălucind pe cerul nopții anul viitor, astronomii nu pot spune cu certitudine dacă roca spațială va rămâne intactă suficient de mult timp încât să se întâlnească cu Soarele.

În ciuda tuturor incertitudinilor, posibilitatea încântă astronomii, dar și oamenii iubitori de spațiul cosmic, astfel că aceasta nu va fi ultima oară când vom auzi despre cometa C/2023 A3.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Jupiter și Venus în conjuncție în această noapte. Evenimentul este vizibil cu ochiul liber

Dovada că până și stelele migrează! Ce au descoperit astronomii în galaxia Andromeda?

Cum sună una dintre cele mai spectaculoase stele din Calea Lactee? Ascultă AICI!

Isaac Asimov, autorul de SF care a influențat „Războiul Stelelor”. „Din păcate, oamenii cred prea puţin în coincidenţe”

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani