Home » Știință » O nouă planetă a fost descoperită în Sistemul Solar

O nouă planetă a fost descoperită în Sistemul Solar

Publicat: 26.07.2025

Astronomii au descoperit o posibilă nouă planetă pitică care orbitează mult dincolo de Pluto, planeta pitică Ammonite.

Planeta pitică Ammonite, detectată pentru prima dată în martie 2023 cu ajutorul telescopului Subaru din Hawaii, a fost denumită oficial 2023 KQ14. Aspectul său ciudat ridică semne de întrebare cu privire la ipoteza „Planetei Nouă”, teoria potrivit căreia ar exista o a noua planetă nedetectată în sistemul nostru solar.

Echipa de cercetători din Japonia a anunțat descoperirea în data de 14 iulie, într-un studiu publicat în revista Nature Astronomy.

Ce este planeta pitică Ammonite?

Numele „Ammonite” provine de la fosila unui cefalopod dispărut, fiind ales deoarece obiectul a fost identificat în cadrul proiectului „Formation of the Outer Solar System: An Icy Legacy”, prescurtat FOSSIL.

Ammonite este clasificată drept un sednoid, adică un corp ceresc aflat dincolo de Neptun (cea mai îndepărtată planetă confirmată a sistemului nostru solar) care are o orbită neobișnuită. Este al patrulea sednoid descoperit până acum. Termenul vine de la planeta pitică Sedna, identificată în 2004. Orbitele acestor obiecte sunt exprimate în unități astronomice (AU), unde 1 AU este distanța dintre Pământ și Soare. Sedna are o orbită ce variază între 76 AU (la periheliu) și 900 AU (la afeliu), iar Ammonite se situează între 66 și 252 AU.

Descoperirea lui 2023 KQ14 slăbește argumentele în favoarea existenței unei a noua planete, potrivit autorilor studiului. Ipoteza Planetei Nouă, propusă în 2016, susține existența unei planete de mărimea lui Neptun care ar orbita la o distanță de 20-30 de ori mai mare decât Neptun față de Soare, explică Live Science.

Această planetă ipotetică ar explica orbitele excentrice ale unor corpuri mici din centura Kuiper, o regiune populată de roci înghețate aflată la marginea sistemului nostru solar. Se credea că gravitația unei planete masive le-ar putea „ghida” pe aceste obiecte. Însă orbita lui Ammonite diferă radical de a celorlalte trei sednoide cunoscute, ceea ce complică teoria.

Ce vești aduce prezența lui Ammonite pentru Sistemul Solar?

„Ipoteza Planetei 9 se bazează pe faptul că orbitele sednoidelor cunoscute sunt grupate de aceeași parte a Sistemului Solar. Ammonite este diferit deoarece orbita sa este opusă: punctul cel mai îndepărtat față de Soare se află în direcția opusă celorlalte”, a explicat Shiang-Yu Wang, cercetător la Institutul de Astronomie și Astrofizică din Taiwan.

„Faptul că orbita lui 2023 KQ14 nu se aliniază cu celelalte sednoide reduce probabilitatea existenței Planetei Nouă. E posibil să fi existat cândva o planetă în sistemul nostru solar care a fost ulterior expulzată, influențând traiectoriile neobișnuite pe care le observăm azi”, a adăugat Yukun Huang, coautor al studiului și cercetător la Observatorul Astronomic Național al Japoniei.

Alți astronomi, care nu au fost implicați în descoperire, sunt de acord că Ammonite pune sub semnul întrebării această ipoteză. „Problema este că dovezile privind alinierea orbitală nu au fost niciodată convingătoare științific și nu s-au întărit în ultimii 10 ani”, a spus David Jewitt, profesor la UCLA (SUA).

„Ammonite nu se aliniază cu celelalte șase obiecte, ceea ce slăbește argumentul pentru existența Planetei Nouă sau înseamnă că aceasta ar trebui să fie extrem de îndepărtată și greu de detectat”, a explicat și Christopher Impey, profesor de astronomie la Universitatea din Arizona (SUA).

Cu toate acestea, Impey este optimist: dacă Planeta Nouă există, va fi probabil descoperită în următorii ani, datorită noului Observator Vera C. Rubin din Chile, care tocmai a devenit operațional.

Vă recomandăm să citiți și:

Ceva „pulsează ca o inimă” adânc sub scoarța Pământului, au descoperit oamenii de știință

Cercetătorii vor să dezvolte un material de construcții autonom pentru viitoarele colonii marțiene

O echipă de astronomi, printre care și o româncă, a confirmat o nouă exoplanetă gigantică rară

Un fizician explică cum se formează atomii

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Viitoarele așezări de pe Marte ar putea fi construite cu ceva ce mulți oameni folosesc în bucătărie
Viitoarele așezări de pe Marte ar putea fi construite cu ceva ce mulți oameni folosesc în bucătărie
Test de cultură generală. Care este diferența dintre megabyte și gigabyte?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre megabyte și gigabyte?
68% dintre fizicieni nu cred că timpul a început odată cu Big Bangul
68% dintre fizicieni nu cred că timpul a început odată cu Big Bangul
Decesele provocate de cancer asociat consumului de alcool s-au dublat în SUA în 30 de ani
Decesele provocate de cancer asociat consumului de alcool s-au dublat în SUA în 30 de ani
Premiile Ig Nobel 2026: de la toaleta fără stropi la cercetarea despre oamenii bogați care fură bomboane
Premiile Ig Nobel 2026: de la toaleta fără stropi la cercetarea despre oamenii bogați care fură bomboane
Părul de pe corpul femeilor, din nou o dezbatere pe agenda publică
Părul de pe corpul femeilor, din nou o dezbatere pe agenda publică
Omul care a învins cancerul şi a făcut înconjurul istoric al lumii cu barca
Omul care a învins cancerul şi a făcut înconjurul istoric al lumii cu barca
Tot ce vorbim astăzi cu ChatGPT poate fi citit mâine de evaluatori umani
Tot ce vorbim astăzi cu ChatGPT poate fi citit mâine de evaluatori umani
De ce cremele pentru albirea pielii pot fi deosebit de periculoase?
De ce cremele pentru albirea pielii pot fi deosebit de periculoase?
Formula 1 a anunțat calendarul pentru 2027: 24 de Mari Premii în 22 de țări și 10 weekenduri cu Sprint
Formula 1 a anunțat calendarul pentru 2027: 24 de Mari Premii în 22 de țări și 10 weekenduri cu Sprint
Presiune fără precedent pe sistemul medical englez. Cererea pentru servicii medicale a atins niveluri record
Presiune fără precedent pe sistemul medical englez. Cererea pentru servicii medicale a atins niveluri record
Acum 4.000 de ani, oamenii au târât pietre uriașe pe distanțe de zeci de kilometri pentru a crea un monument
Acum 4.000 de ani, oamenii au târât pietre uriașe pe distanțe de zeci de kilometri pentru a crea un monument
Imagini incredibile cu jetul eliberat de o gaură neagră supermasivă
Imagini incredibile cu jetul eliberat de o gaură neagră supermasivă
De ce molizii au nevoie de decenii pentru a se reproduce? Un studiu genetic oferă câteva indicii
De ce molizii au nevoie de decenii pentru a se reproduce? Un studiu genetic oferă câteva indicii
Arheologii au găsit cele mai vechi dovezi de utilizare a drogurilor, datând de acum 25.000 de ani
Arheologii au găsit cele mai vechi dovezi de utilizare a drogurilor, datând de acum 25.000 de ani
Cercetătorii s-au înșelat! Care este adevăratul punct de topire al diamantului?
Cercetătorii s-au înșelat! Care este adevăratul punct de topire al diamantului?
Un nou trend în online: ce sunt site-urile de dopamină?
Un nou trend în online: ce sunt site-urile de dopamină?
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse