Trăim în epoca anxietății: de ce este tot mai greu să fim liniștiți și ce putem face

Poate unul dintre cele mai populare cuvinte ale momentului este „anxietate”. Conform Dicționarului Cambridge, anxietatea reprezintă „o stare de neliniște, teamă sau îngrijorare legată de ceea ce urmează să se întâmple sau de ceva cu rezultat incert”. Dicționarul APA (American Psychological Association) o definește ca pe „o stare emoțională caracterizată prin tensiune, gânduri de îngrijorare și schimbări fizice, precum creșterea tensiunii arteriale”.

Din perspectiva psihologilor clinicieni, anxietatea este o reacție emoțională normală, universală, dar care devine problematică atunci când intensitatea ei depășește pragul de adaptare și interferează cu viața de zi cu zi. Neuroștiința explică anxietatea printr-o hiperactivitate a amigdalei – centrul emoțiilor și al răspunsului la pericol – și o activitate diminuată a cortexului prefrontal, regiunea responsabilă de reglarea rațională a fricii.

• Albert Einstein a avut dreptate: Timpul se scurge mai repede pe planeta Marte!
• Ce se întâmplă cu creierul atunci când lucrezi în echipă?

Așadar, ce înseamnă, de fapt, să simți anxietate? Mulți o descriu ca pe o combinație între neliniște interioară, tensiune în corp și o senzație vagă că „urmează să se întâmple ceva rău”. Poate fi resimțită ca o presiune în piept, ca o agitație permanentă, ca un șir de gânduri care se repetă fără oprire și care nu lasă mintea să se odihnească. Spre deosebire de frică – stare definită drept un răspuns imediat la un pericol concret, cum ar fi un animal agresiv sau un accident iminent – anxietatea se raportează de multe ori la posibilități, la „ce-ar fi dacă”, la scenarii ipotetice care se derulează obsesiv în minte.

Cele mai comune simptome ale anxietății

„Anxietatea este o frică față de ceva ce s-ar putea întâmpla: un pericol anticipat, adesea imaginar sau exagerat în mintea noastră.” (Cornelia Stroie, psihoterapeut)

Întrebarea firească este: ne putem da singuri seama că suferim de anxietate? Răspunsul, de cele mai multe ori, este da, simptomele fiziologice fiind generate de activarea sistemului nervos simpatic – același mecanism care pregătește corpul pentru reacția de tip „luptă sau fugi”. Printre cele mai comune simptome se numără: neliniștea constantă, dificultatea de a controla îngrijorările, palpitațiile, transpirația excesivă, senzația de lipsă de aer, dificultatea de concentrare, oboseala accentuată și tulburările de somn. Persoanele anxioase spun adesea că trăiesc într-o stare de „alertă continuă”, ca și cum ar fi mereu pregătite să se apere de ceva, chiar dacă nu pot numi exact acel „ceva”.

Dar ce anume provoacă anxietatea? Psihologii și medicii disting între factori interni și externi. Din categoria factorilor interni fac parte predispoziția genetică (dacă unul dintre părinți a suferit de anxietate, șansele cresc), trăsăturile de personalitate (persoanele perfecționiste sau cu tendințe de autocritică severă sunt mai vulnerabile), dar și dezechilibrele neurochimice (în special la nivelul serotoninei, dopaminergicului și GABA – care pot amplifica reacțiile de teamă și neliniște.) Din categoria factorilor externi putem aminti stresul cronic, evenimentele traumatice (abuzuri, accidente, pierderea unei persoane dragi), mediul familial conflictual sau presiunea socială și profesională. În societatea actuală, dominată de ritm alert, instabilitate și bombardament informațional, anxietatea găsește un teren fertil pentru a se instala și a se croniciza.

Este important de subliniat că termenul de anxietate nu se reduce la o singură formă, ci acoperă o întreagă familie de tulburări clinice. Printre cele mai cunoscute se numără tulburarea de anxietate generalizată (GAD), caracterizată prin îngrijorări persistente și greu de controlat, tulburarea de panică, asociată cu atacuri bruște și intense de frică, fobiile specifice, în care frica se leagă de obiecte sau situații concrete, tulburarea de anxietate socială, unde teama se concentrează pe interacțiunile cu ceilalți, precum și tulburarea obsesiv-compulsivă și tulburarea de stres post-traumatic, ambele cu elemente anxioase puternice.

Psihiatrii folosesc criterii precise pentru diagnostic, conform manualelor internaționale DSM și ICD: anxietatea devine o tulburare atunci când persistă în timp (de exemplu, cel puțin șase luni în cazul GAD), provoacă suferință semnificativă și afectează funcționarea zilnică, fără să poată fi explicată printr-o altă condiție medicală sau prin efectul unor substanțe.

Studiile epidemiologice arată că tulburările de anxietate sunt printre cele mai frecvente probleme de sănătate mintală la nivel mondial, afectând aproximativ 30% dintre adulți la un moment dat în viață, ceea ce le face nu doar o realitate individuală, ci și o provocare de sănătate publică. La nivel neurochimic, cercetările arată că pe lângă serotonină și noradrenalină, un rol central îl joacă GABA – principalul neurotransmițător inhibitor – iar dezechilibrele la acest nivel pot explica hiperexcitabilitatea sistemului nervos.

Din acest motiv, tratamentele medicamentoase trebuie stabilite exclusiv de medicul psihiatru, întrucât automedicația sau întreruperea bruscă a tratamentului pot agrava simptomele. Semnalele de alarmă care ar trebui să trimită imediat persoana la medic includ gândurile suicidare, incapacitatea de a funcționa în viața de zi cu zi sau atacurile de panică frecvente și severe. În ceea ce privește tratamentul, terapia cognitiv-comportamentală are cea mai solidă bază științifică pentru majoritatea tulburărilor anxioase, iar în cazul fobiilor sau anxietății sociale, tehnicile de expunere s-au dovedit extrem de eficiente. Totodată, practicile de mindfulness, meditație și respirație conștientă completează intervențiile clasice, ajutând la reducerea simptomelor și la recâștigarea echilibrului interior.

Există anumite persoane mai predispuse la anxietate?

Da. Studiile arată că femeile raportează niveluri mai ridicate de anxietate decât bărbații, în parte din cauza presiunilor multiple (familie, carieră, roluri sociale) și în parte din cauza hormonilor. De asemenea, tinerii și adolescenții, aflați în plin proces de formare a identității, sunt mai vulnerabili. Totodată, persoanele care au suferit traume în copilărie sau au crescut într-un mediu instabil prezintă un risc crescut.

Ce putem face în fața acestei provocări? Primul pas, spun psihologii, este să recunoaștem anxietatea și să nu o negăm. Mulți oameni trăiesc ani întregi cu simptomele ei, fără să caute ajutor, considerând că este „doar stres” sau „doar felul meu de a fi”. Conștientizarea diferenței dintre o neliniște trecătoare și o anxietate cronică este esențială. Medicul de familie sau psihologul pot fi primii profesioniști la care să apelăm, iar evaluarea lor poate face diferența între a lăsa problema să se agraveze și a o gestiona la timp.

Psihologii recomandă tehnici precum terapia cognitiv-comportamentală (TCC), care ajută la identificarea și restructurarea gândurilor iraționale, precum și expunerea treptată la situațiile temute. De asemenea, mindfulness, meditația și tehnicile de respirație pot fi instrumente extrem de utile pentru reglarea sistemului nervos. Medicii psihiatri pot recomanda, atunci când este necesar, tratament medicamentos (antidepresive, anxiolitice), dar acesta este de obicei asociat cu psihoterapia, nu înlocuitorul ei.

„Atunci când simți anxietate”, spune psihoterapeutul Cornelia Stroie, „te pot ajuta câteva tehnici simple de calmare pe moment. Poți începe cu respirația: inspiră adânc 4 secunde, ține aerul 2 secunde, expiră lent 6 secunde și mai ține 2 secunde. Apoi reia. O altă tehnică este împământarea 5-4-3-2-1: observă 5 lucruri pe care le vezi, 4 pe care le poți atinge, 3 pe care le poți auzi, 2 pe care le poți mirosi și 1 pe care îl poți gusta. În plus, poți face câteva acțiuni ușoare: întinderi ale corpului, masaj la brațe și palme sau spălat pe față cu apă rece. Aceste tehnici nu rezolvă cauza anxietății, dar te ajută să te liniștești pe moment.”

În plan personal, există câteva obiceiuri simple care pot reduce anxietatea: somnul suficient, activitatea fizică regulată, limitarea consumului de cafeină și alcool, dar și conectarea la natură sau la activități relaxante. Relațiile sociale sănătoase sunt, de asemenea, un factor de protecție important: atunci când ne simțim susținuți și înțeleși, anxietatea își pierde din putere.

În cele din urmă, ceea ce spun medicii și psihologii deopotrivă este că anxietatea nu trebuie stigmatizată. Ea este o parte normală a experienței umane, iar atunci când devine copleșitoare, există resurse și soluții. Și nu uitați că mintea și corpul ne transmit semnale că poate ceva nu este în regulă, semnale pe care ar fi bine să nu le ignorăm, dar să le ascultăm, să le înțelegem și să acționăm potrivit pentru a ne regăsi echilibrul și pentru a nu lăsa teama de „ce-ar fi dacă” să ne fure bucuria prezentului. A cere ajutor nu înseamnă slăbiciune, ci responsabilitate față de propria sănătate mintală.

Surse:

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5573566/

https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/anxiety-disorders

https://www.apa.org/topics/anxiety

https://www.nimh.nih.gov/health/publications/generalized-anxiety-disorder-gad

Vă mai recomandăm să citiți și:

Funcționează sau nu păturile ponderate pentru stres și anxietate? Iată ce spune știința!

De ce alcoolul provoacă anxietate? Iată ce spune știința!

Băuturile anti-anxietate iau cu asalt piața. Funcționează sau nu?

Inflamația din timpul sarcinii poate predispune copilul la anxietate