Pericolele la care se expuneau artiştii în fosta Uniune Sovietică. Osip Mandelstam, unul dintre cei mai mari scriitori ai secolului trecut şi-a găsit sfârşitul în Gulag

De atunci şi pe toată perioada existenţei URSS-ului, mulţi scriitori şi artişti au fost forţaţi să găsească tot felul de căi ilicite pentru a continua să publice, relatează The Vintage News.

Fiecare publicaţie aprobată era marcată ca fiind „publicată de stat” (gosizdat), pentru a asigura cititorii că citeau materiale aprobate de statul sovietic.

• De ce au dispărut vânători-culegătorii din Europa?
• Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai

Cei care publicau lucrări neaprobate le numeau samizdat, care însemna „publicat autohton” sau tamizdat, pentru cele care proveneau din afara Uniunii Sovietice. Lucrările includeau muzică, scrieri politice, lucrări religioase, romane şi poezii.

Autorii şi susţinătorii lor depuneau un mare efort pentru a fi siguri că lucrările ajungeau la persoanele care aveau aceeaşi gândire. Lucrările de literatură erau ascunse în pantofi, sub pat şi în alte obiect casnice.

Muzica şi alte lucrări erau transcrise în radiografii şi distribuite pe piaţa neagră care se dezvoltase. Multe lucrări se dispersau cu ajutorul stilului de tip „zale”, unde primul recipient trebuia să facă mai multe copii pe care le distribuia altor persoane, care la rândul lor realizau alte copii şi aşa mai departe. Totuşi, prin această metodă, conţinutul putea fi modificat.

Autorii publicau lucrări nesemnate sau semnate cu pseudonime pentru a evita identificarea.

Şi statul avea metodele lui: exista o listă cu tipuri de scris şi era atent cu privire la hârtia cumpărată. Din această cauză, unii scriitori îşi realizau operele pe film de aparat foto, care era duse în afara ţării, copiate acolo şi introduse din nou în ţară pentru a nu lăsa urme ale copiilor. Spre exemplu, Doctor Jivago (Doctor Zhivago) scrisă de autorul rus Boris Pasternak a fost prima dată publicată în Italia în această manieră.

Cazul Osip Mandelstam. Unul dintre cei mai importanţi scriitori ruşi ai secolului trecut a fost victima opresiunilor comuniste

Mai mult decât atât, mulţi autori autohtoni au format un grup şi un curent literar numit acmeism, care respingeau utilizarea simbolismului în favoarea clarităţii şi realismului.

Un caz interesant este cel al poetului Osip Mandelstam, de origine polonez, care s-a mutat la St. Petersburg împreună cu familia sa la începutul secolului al XX-lea. Mandelstam a fost educat la şcoli prestigioase din Rusia, Germania şi Franţa. Prima sa lucrare a fost Kamen, publicată în 1913, care i-a adus recunoaşterea în cercurile poeţilor ruşi.

Atunci când bolşevicii au transformat Rusia într-un stat comunist, mulţi scriitori şi-au compromis principiile şi s-au conformat propagandei sovietice. În 1922, Mandelstam a publicat o colecţie de lucrări numită Tristia, care a fost o celebrare a individului şi nu a statului, aşa cum se cerea. Pentru că nu a vrut să se conformeze, Mandelstam a fost ostracizat de foştii săi colegi şi a fost catalogat o ameninţare la adresa statului.

Pentru cei care rămâneau loiali propriilor principii, deportările, exilul sau execuţia erau comune.

Atunci când Stalin a ajuns la putere, Mandelstam s-a găsit într-o situaţie în care trebuia să-şi păstreze coloana, dar şi trebuia să se suţină, împreună cu soţia sa, Nadezhda. Astfel, a început să publice cărţi de copii şi traduceri, dar a continuat să scrie pe ascuns poeme de ale sale în care condamna regimul stalinist.

Prima arestare (1934)

Poetul a fost trădat de unul din cercul său şi a fost arestat în mai 1934. A fost întemniţat şi interogat, autorităţile sovietice forţându-l să declare numele celor care cunoşteau poeziile. Vina pe care o simţea după trădarea prietenilor l-a făcut să cadă într-o depresie care l-a dus la spital. După o tentativă de sinucidere, acesta a fost trimis la un alt spital, unde a reuşit se se recupereze parţial.

După un timp petrecut în exil, el împreună cu soţia lui s-au întors la Moscova pentru a-şi găsi proprietatea confiscată. Cei doi nu aveau niciun mijloc de a se susţine şi s-au bazat pe prieteni pentru a supravieţui. A suferit două infarcturi şi trăia cu teama că va fi arestat sau executat. Soţii s-au gândit şi la varianta sinuciderii, dar Nadezhda nu era pregătită să renunţe. În biografia sa publicată în 1970, numită Speranţa împotriva speranţei, Nadezhda relatează că a trăit cu regretul că nu s-au sinucis atunci, să evite chinurile prin care a trecut soţul său.

A doua arestare (1938)

Mandelstam a fost arestat din nou în 1938, fiind trădat de un alt scriitor şi trimis în Gulag unde, conform autorităţilor sovietice, a murit de infarct, în acelaşi an.

În 1974, Nadezhda a publicat a doua parte a memoriilor, sub numele de Speranţa abandonată, care la fel ca prima parte, trebuia publicată în afara Uniunii Sovietice. Chiar şi după moartea Nadezhdaei, a sfârşitul anului 1980, autorităţile sovietice au continuat să o hărţuiască, KGB-ul confiscându-i cadavrul şi refuzându-i o înmormântare decentă. Doar după ce scriitorii ruşi au iniţiat un protest de amploare, aceasta a fost îngropată cum se cuvine.

Mulţumită ambiţiei soţiei sale, multe dintre scrierile lui Mandelstam au fost salvate şi publicate în timpul anilor ’70 în afara Uniunii Sovietice. În prezent este considerat unul dintre cei mai bine-văzuţi poeţi din era sa, atât în Rusia cât şi în restul lumii.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

De ce s-a prăbuşit Uniunea Sovietică?

Ziua în care Uniunea Sovietică a făcut istorie cu două căţeluşe: Belka şi Strelka – VIDEO

Evreii lui Stalin. Cazul Genrikh Yagoda, fondatorul gulagurilor. Zeci de milioane de oameni au murit din cauza sistemului creat de el

Cehov, marele scriitor răpus de o boală cumplită