Home » Istorie » Eva Mozes, românca care a supravieţuit experimentelor lui Mengele: ”Păcat, este atât de tânără. Mai are doar două săptămâni de trăit”. Gestul impresionant pe care l-a făcut după zeci de ani

Eva Mozes, românca care a supravieţuit experimentelor lui Mengele: ”Păcat, este atât de tânără. Mai are doar două săptămâni de trăit”. Gestul impresionant pe care l-a făcut după zeci de ani

Publicat: 05.01.2018
În 1944, armata germană îşi impulsiona aliaţii să-şi cureţe teritoriul de evrei. Frontul de est se prăbuşea, iar liderii nazişti erau conştienţi că erau departe de triumf. Evreii de pe întregul continent european au fost transportaţi în lagărele de concentrare naziste, printre aceştia se afla şi Eva Mozes Kor, deportată din Transilvania, regiunea românească deţinută în acea perioadă de Ungaria.

Eva şi familia sa erau originari din satul Porţ (judeţul Sălaj) şi au reuşit să supravieţuiască condiţiilor dure din perioada primilor ani ai războiului. Vintage News relatează că Alexander şi Jaffa Mozes, împreună cu cele patru fiice ale sale, Edit, Aliz şi gemenele Eva şi Miriam, au fost printre sutele de evrei luaţi din ghetoul Cehei (cunoscut şi ca Şimleu Silvaniei) şi transportaţi către destinaţia lor finală.

Din momentul în care au ajuns la Auschwitz, membrii familiei au fost separaţi, tatăl împreună cu ficele Edit şi Aliz au fost duşi într-o anumită direcţie, în timp ce mama a rămas cu gemenele. Această amintire este extrem de vie, spune Eva, care a supravieţuit lagărului împreună cu sora sa, mulţumită unei simple trăsături. Faptul că erau gemene le-a ajutat să supravieţuiască. Eva a revizitat lagărul Auschwitz de mai multe ori după război şi a stat în acelaşi loc în care şi-a văzut pentru ultima oară mama, tatăl şi pe surorile sale.

”Soldaţii SS alergau din acea direcţie şi strigau > ce înseamnă >. Nu ne-a oferit nicio informaţie, s-a apropiat de noi s-a uitat la Miriam şi la mine şi a cerut să ştie dacă suntem gemene.”

Sursa: WIkimedia Commons

După ce a primit confirmarea, fetele au fost luate, acesta a fost ultimul moment în care Eva şi-a văzut mama, spune femeia.

Cele două fete au fost supuse unor experimente îngrozitoare realizate de Îngerul Morţii, dr. Joseph Mengele.  Mengele putea realiza orice tip de experiment îşi dorea, însă era interesat în mare parte de gemeni, prin intermediul cărora dorea să-şi dezvolte cercetările genetice. Cu ajutorul informaţiilor, Mengele credea că va putea crea, mai rapid, gemeni arieni.

Eva şi Miriam aveau 10 ani în acel moment. Fetele au fost injectate cu diferite substanţe, erau comparate şi testate constant, timp în care trăiau în condiţiile oribile ale lagărului. Într-un interviu din 2007, Eva mărturisea că s-a concentrat pe supravieţuirea în lagăr.

Prima amintire pe care Eva o are despre lagăr este cea a latrinei în care se aflau mai mulţi copii morţi. În urma unei injecţii, Eva a suferit de febră puternică şi a fost transferată către spital, unde aveau loc alte experimente ale doctorului. Membrele sale au devenit extrem de inflamate, nemaifiind capabilă să se deplaseze. Îşi aduce aminte că Mengele s-a uitat pe fişa ei şi a spus: ”Păcat, este atât de tânără. Mai are doar două săptămâni de trăit.”

Eva ştia că din momentul în care ea ar fi murit, Miriam ar fi devenit nefolositoare pentru experimente. Astfel, s-a opus bolii şi a supravieţuit.

Sursa: WIkimedia Commons

Pe 27 ianuarie 1945, armata sovietică a eliberat deţinuţii din Auschwitz, printre supravieţuitori se aflau 180 de copii, majoritatea erau gemeni. După terminarea războiului, fetele s-au reîntors în România pentru o perioadă, iar în 1950 s-au mutat în Israel.

În 1960, Eva s-a căsătorit cu Michael Kor, un alt supravieţuitor al lagărului de concentrare. Cuplul s-a mutat în SUA şi a avut doi copii, în timp ce Miriam a rămas cu familia sa în Israel. În SUA, Eva a înfiinţat Children of Auschwitz Nazi Deadly Lab Experiments Survivors (CANDLES) în 1984.  Scopul principal al organizaţiei fiind de educare a copiilor privind ororile Holocaustului. În 1993, Miriam a murit din cauza cancerului. În timpul petrecut la Auschwitz, rinichii lui Miriam au încetat să se dezvolte.

După moartea surorii sale, Eva a decis să afle cât mai multe despre ororile de la Auschwitz, aşadar a luat legătura cu Hans Munich, unul dintre fizicienii din cadrul lagărului. La 10 luni de la întâlnire, femeia s-a decis să îl ierte pe Munch.

În timpul aniversării de 50 de ani de la eliberarea de la Auschwitz, Munch şi Eva au mers în lagărul de concentrare. Munch a semnat un document prin care recunoştea că a fost ofiţer SS şi că a existat o cameră de gazare. În urma semnării documentului, Eva Kor i-a iertat public pe Munch, Mengele şi pe toţi naziştii care au participat la Holocaust.

Sursa: CANDLES

”La 50 de ani de la eliberare, eu, Eva Mozes Kor, ofer iertare tuturor naziştilor care au participat direct sau indirect la uciderea familiei mele şi a milioane de familii, deoarece este timpul să iertăm, dar să nu uităm. Este timpul să ne vindecăm sufletul,” a declarat femeia.

Acţiunea femeii a fost criticată de ceilalţi supravieţuitori ai Holocaustului. ”Femeia care i-a iertat pe nazişti” are acum 83 de ani şi a primit nenumărate premii pentru contribuţiile pe care le-a adus educaţiei. În aprilie 2015 a călătorit în Germania pentru a depune mărturie împotriva nazistului Oskar Groning, „contabilul de la Auschwitz”. După proces, femeia l-a îmbrăţişat pe Groning.

Eva Mozes a murit în 4 iulie 2019 la vârsta de 85 de ani.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Sonda europeană Mars Express a observat „păianjeni” pe planeta Marte
Sonda europeană Mars Express a observat „păianjeni” pe planeta Marte
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?