Home » Istorie » O statuie unică şi grandioasă a împăratului Traian, descoperită în Turcia

O statuie unică şi grandioasă a împăratului Traian, descoperită în Turcia

Publicat: 07.04.2019
O statuie grandioasă a împăratului Traian, unică în lume, a fost descoperită în oraşul antic Laodicea în apropiere de modernul oraş Denizli, în vestul Turciei de astăzi.
Înaltă de trei metri, statuia îl înfăţişează pe falnicul împărat roman Traian (98 – 117 d. Hr.) îmbrăcat în ţinută militară şi cu însemnele regale, alături de o statuie mult mai mică ce aparţine unui soldat prizonier care are mâinile legate la spate.

Statuia, care a fost datată ca fiind din anul 113 d. Hr., este de o calitate excepţională, cu detalii fiine sculptate pe faţa, platoşa şi hainele împăratului, notează History Blog.

Oraşul roman Laodicea făcea parte din provincia Frigia din partea central-vestică a Asiei Mici (azi Turcia), fiind localizată pe o importantă rută comercială care i-a adus o mare bogăţie şi prosperitate. De altfel, prizonierul poartă o bonetă frigiană. 
 
Oraşul era atât de bogat încât atunci când un cutremur l-a distrus, în anul 60, locuitorii au refuzat orice ajutor de la împăratul Nero (54 – 68 d.Hr.) şi l-au reconstruit cu propriile lor fonduri.
 
Reconstrucţia oraşului s-a realizat într-un mare stil, cetăţenii de vază sponsorizând construcţia teatrelor, băilor, templelor, unui stadion, precum şi alte clădiri publice şi opere de artă. A primit statutul de oraş liber sub Imperiu, făcându-l atutonom şi cu auto-guvernare. Laodicea şi-a bătut chiar propriile monede.
 
Oraşul se afla, însă, într-o zonă extrem de seismică. Dovadă fiind faptul că statuia a fost găsită ruptă în 356 de piese, toate grupate, pe care specialiştii le-au lipit. Arheologii cred că a fost răsturnată şi spartă în urma unui cutremur şi a fost îngropată sub o fântână. Din această cauză, toate piesele s-au păstrat mai bine de 1900 de ani în acelaşi loc. Acestea au fost găsite în acelaşi loc cu Legea apelor, o inscripţie incredibil de lungă şi detaliată care descrie sancţiunile numeroase şi variate ca urmare a încălcării legilor privind apa municipală.
 

Traian a finanţat crearea canalelor navigabile

Specialiştii care au făcut descoperirea au fost conduşi de profesorul Celal Şimşek, directorul departamentului de Arheologie din cadrul Universităţii Pamukkale.
Credit foto: thehistoryblog.com
 
Pe armura lui Traian pot fi observate simboluri importante ale Imperiului Roman, precum tunetul lui Jupiter, zeitatea supremă a romanilor, care veghea asupra legilor şi a ordinii sociale. Medusa, creatura mitologică, localizată în pieptul lui Traian, simbolizează partea înspăimântătoare a împăratului, a afirmat profesorul Celal Şimşek. De asemenea, doi grifoni de pe armură (creaturi legendare cu corpul, coada şi picioarele din spate ale unui leu) sunt simbolul zeului Apollo. „Îl vedem pe Apollo ca un zeu care proteja artele frumoase. Astfel, te duce cu gândul că împăratul a protejat artele frumoase la vremea lui”, a adăugat acesta. 
 
În plus, în mijlocul armurii este sculptat un vas de apă spre care îşi întind grifonii picioarele din faţă. Având în vedere Legea Apelor, istoricul este de părere că împăratul Traian a fost cel care a creat canale navigabile la Laodicea, cu arcuri şi ţevi făcute din travertin. „El a dat 30.000 de denari (monede din argint n.r.). În banii de astăzi înseamnă circa 300.000 de lire turceşti. După aceea, pentru că Laodicea era un oraş foarte bogat, au construit o mare statuie şi au amplasat-o la această fântână. Poate că oameni din întreaga lume vor veni şi vor vedea această lucrare aici. Această statuie este importantă în această privinţă. Atât în ceea ce priveşte proporţia, dar şi portretul, suntem cu adevărat încântaţi să găsim această statuie a împăratului”, a concluzionat el. 

 

 
Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce mâncarea rumenită sau arsă nu este sănătoasă?
De ce mâncarea rumenită sau arsă nu este sănătoasă?
Industria tehnologică ascunde pericolele Inteligenței Artificiale, acuză Bill Gates
Industria tehnologică ascunde pericolele Inteligenței Artificiale, acuză Bill Gates
110 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial şi un mesaj emoţionant: „Ajutaţi România!”
110 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial şi un mesaj emoţionant: „Ajutaţi România!”
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei
Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august
Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată