Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » Cum pot detecta extratereştrii viaţa pe Terra?

Cum pot detecta extratereştrii viaţa pe Terra?

Cum pot detecta extratereştrii viaţa pe Terra?
Publicat: 01.04.2018
Planeta noastră transmite o sumedenie de mesaje că ar fi locuită de vieţuitoare, de la compuşii din atmosfera la, desigur, sateliţii din spaţiu. Pentru o civilizaţie extraterestră mai evoluată, putem fi foarte uşor de depistat.

Depistate de noi sunt 4.000 de exoplanete, dintre care unele au potenţialul de a susţine viaţa. Astfel, cel puţin statistic, există o posibilitate să fim deja sub observaţia unor extratereştri.

MESAJE DE FLORII. Cele mai frumoase mesaje, urări, sms-uri şi felicitări de Florii

Dacă plecăm de la premiza că aceştia vor folosi aceleaşi metode ca noi, deci, sunt asemănători cu noi, extratereştrii vor putea observa indicatorii chimici ai atmosferei şi cantitatea însemnată de apă lichidă pe suprafaţa planetei noastre. Este aşadar posibil ca undeva în universul nostru, nu foarte departe şi în acest moment, să existe o întreagă civilizaţie entuziasmată că a găsit o planetă care are mari şanse să susţină viaţa.

Astfel, păstrând aceeaşi premiză, o civilizaţie extraterestră ar urma aceeaşi paşi de descoperire a unei planete habitabile ca noi. Cu ajutorul telescopului spaţial (exemplu) Hubble, se pot descoperi planete, dintre care unele au parametrii fizici asemănători cu lumeade origine, de la dimensiuni, tipul de stea şi distanţa de aceasta. La o inspecţie mai detaliată (aici ţine şi de distanţă – cu cât distanţa e mai mare, cu atât studiile vor fi mai imprecise), se pot scoate la iveală parametrii chimici şi compoziţia planetei. În principal, se caută elemente chimice precum hidrogenul, azotul, oxigenul şi carbonul – pietrele de temelie pentru viaţă. Aceste lucruri se încearcă cu sistemul TRAPPIST-1, unde există şapte planete de dimensiuni similare cu cea a Terrei.

Conform unui studiu din 2017, astronomii Svetlana Berdyugina şi Jeff Kuhn au schematizat modul în care cercetătorii pot carta suprafaţa planetelor aflate la ani lumină. Pentru o astfel de cartografiere detaliată ar fi nevoie de un telescop cu un diametru de cel puţin 40 de metri. Cu ajutorul unui telescop pilot care să demonstreze conceptul, numit ExoLife Finder (ELF), Berdyugina şi Kuhn au simulat modul în care extratereştrii ar putea folosi telescopele pentru a vedea Pământul. La o distanţă de câteva zeci de trilioane de kilometri, o civilizaţie extraterestră nu ar vedea doar continentele Terrei, ci şi semne de viaţă inteligentă, scrie National Geographic.

„Telescopul ELF are sensibilitatea de a vedea bazinul Los Angeles”, precizează Kuhn. „Nu vedem luminile, dar putem percepe căldura”.

De asemenea, ar trebui să ne potrivim în timp cu o civilizaţie extraterestră. Conform unui alt studiu din 2018 din Science Advances, o echipă de cercetători de la Universitatea Washington a simulat modul în care atmosfera Terrei s-a schimbat odată cu trecerea timpului. Chiar şi acum trei miliarde de ani, extratereştrii puteau vedea semnele existenţei vieţii.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Există semne cu privire la existenţa vieţii extraterestre, dar specialişti de renume avertizează cu privire la pericole

VIDEO ”Primul semn extraterestru din 2018”. Un presupus OZN vertical a fost înregistrat pe cerul din Mexic

Un partener al NASA este ,,absolut convins” că extratereştri trăiesc în prezent pe Pământ. ,,Sunt chiar sub nasul nostru”

Mai mulţi astronauţi NASA au susţinut că au luat contact cu extratereştrii. ”Civilizaţiile extraterestre ne monitorizează de o lungă perioadă de timp”

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Dormitul cu lumină, oricât de slabă, crește riscul de boli cardiovasculare
Dormitul cu lumină, oricât de slabă, crește riscul de boli cardiovasculare
Cum poți reduce formarea condensului pe geamuri toamna?
Cum poți reduce formarea condensului pe geamuri toamna?
Un singur impact cu un asteroid ar fi remodelat o întreagă lună marțiană
Un singur impact cu un asteroid ar fi remodelat o întreagă lună marțiană
Oamenii de știință au detectat un semnal misterios care ar putea fi materie întunecată
Oamenii de știință au detectat un semnal misterios care ar putea fi materie întunecată
De ce papagalilor le place să se certe?
De ce papagalilor le place să se certe?
Dinții antici dezvăluie că oamenii foloseau substanțe psihoactive mult mai devreme decât se credea
Dinții antici dezvăluie că oamenii foloseau substanțe psihoactive mult mai devreme decât se credea
O specie recent descoperită în Thailanda este diferită de tot ce știam până acum
O specie recent descoperită în Thailanda este diferită de tot ce știam până acum
De ce mulți oameni renunță la aplicațiile de dating. Când căutarea iubirii devine epuizantă
De ce mulți oameni renunță la aplicațiile de dating. Când căutarea iubirii devine epuizantă
Cercetătorul care a „întinerit” celulele. Poate descoperirea lui Shinya Yamanaka să inverseze îmbătrânirea?
Cercetătorul care a „întinerit” celulele. Poate descoperirea lui Shinya Yamanaka să inverseze îmbătrânirea?
Viitoarele așezări de pe Marte ar putea fi construite cu ceva ce mulți oameni folosesc în bucătărie
Viitoarele așezări de pe Marte ar putea fi construite cu ceva ce mulți oameni folosesc în bucătărie
Test de cultură generală. Care este diferența dintre megabyte și gigabyte?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre megabyte și gigabyte?
68% dintre fizicieni nu cred că timpul a început odată cu Big Bangul
68% dintre fizicieni nu cred că timpul a început odată cu Big Bangul
Decesele provocate de cancer asociat consumului de alcool s-au dublat în SUA în 30 de ani
Decesele provocate de cancer asociat consumului de alcool s-au dublat în SUA în 30 de ani
Premiile Ig Nobel 2026: de la toaleta fără stropi la cercetarea despre oamenii bogați care fură bomboane
Premiile Ig Nobel 2026: de la toaleta fără stropi la cercetarea despre oamenii bogați care fură bomboane
Părul de pe corpul femeilor, din nou o dezbatere pe agenda publică
Părul de pe corpul femeilor, din nou o dezbatere pe agenda publică
Omul care a învins cancerul şi a făcut înconjurul istoric al lumii cu barca
Omul care a învins cancerul şi a făcut înconjurul istoric al lumii cu barca
Tot ce vorbim astăzi cu ChatGPT poate fi citit mâine de evaluatori umani
Tot ce vorbim astăzi cu ChatGPT poate fi citit mâine de evaluatori umani
De ce cremele pentru albirea pielii pot fi deosebit de periculoase?
De ce cremele pentru albirea pielii pot fi deosebit de periculoase?