Home » Istorie » Prestigiul său a fost nemaiîntâlnit în perioada Renascentistă. El a scris primul tratat modern de politică

Prestigiul său a fost nemaiîntâlnit în perioada Renascentistă. El a scris primul tratat modern de politică

Prestigiul său a fost nemaiîntâlnit în perioada Renascentistă. El a scris primul tratat modern de politică
Credit foto: Santi di Tito/Domeniul Public
Publicat: 21.06.2026
Astăzi se împlinesc 499 de ani de la moartea scriitorului, diplomatului, funcţionarului public, filozofului şi omului politic italian Niccolo Machiavelli.

Gânditorul renascentist, cunoscut cel mai bine pentru lucrarea sa „Principele” considerată primul tratat modern de politică, a fost preocupat de metodele prin care se poate cuceri şi menţine puterea, descriind un tip de suveran ce nu se supune normelor etice tradiţionale.

 

Astfel, cartea menţionată e un compendiu de sfaturi şi exemple privind guvernarea – informaţii adunate de-a lungul carierei de consilier militar şi diplomatic a autorului.

Încercând să intre în graţiile familiei de Medici, proaspăt reinstalată în fruntea Florenţei, autorul dedica Principele lui Lorenzo de Medici.

Acesta este sfătuit să aplice reformele aspre cât mai rapid, fără a reveni cu modificări, pentru ca populaţia să devină încrezătoare în succesul lor. Dacă se aplică treptat şi se ajustează pe parcurs, măsurile ferme pot să irite populaţia şi să îi scadă încrederea în conducator.

Pe de altă parte, considera Machiavelli, urmările pozitive ale reformelor trebuie să vină treptat, astfel încât publicul să le savureze mai mult timp.

Descoperă vă prezintă şi alte semnificaţii istorice ale zilei de 21 iunie:

1848 – Au început mişcările revoluţionare în Ţara Românească

1868 – Are loc, la Munchen, premiera operei „Maeştrii cântăreţi din Nurenberg” de Richard Wagner

1872 – Fruntaşii politici români din Transilvania, întruniţi la Blaj, au alcătuit un memoriu în care cereau recunoaşterea limbii române ca limbă oficială, vorbită de majoritatea populaţiei ardelene

1878 – A avut loc Congresul de la Berlin, convocat de marile puteri nemulţumite de prevederile Tratatului de la San Stefano; în cadrul acestui Congres au fost recunoscute independenţa României şi drepturile asupra Dobrogei

1905 – S-a născut filosoful şi scriitorul francez Jean Paul Sartre, laureat, în anul 1964, al Premiului Nobel, distincţie pe care însă o refuză

Sursă: Mediafax

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el