Home » Natură » Liber la vânarea cormoranilor în România

Liber la vânarea cormoranilor în România

Liber la vânarea cormoranilor în România
Marele cormoran / Credit foto: Pixabay
Publicat: 08.06.2020

Legea care permite vânarea cormoranilor a fost promulgată, spre mulţumirea fostului ministru al Agriculturii, Petre Daea. Perioada de vânătoare pentru cormoranul mare este între 1 septembrie – 28 februarie.

Legea care permite vânarea cormoranului mare a fost promulgată.

Fostul ministru al Agriculturii spune că va fi o cantitate mai mare de peşte în crescătorii şi ape şi nu vede de ce organizaţiile de protecţie a faunei ar avea vreo problemă.

„Mă simt confortabil că atât Parlamentul şi preşedintele au făcut un demers juridic necesar. Astăzi, cormoranii mănâncă mai mult peşte decât românii. Fermierii, piscicultorii au armă de apărare împotriva acestoră păsări ihtiofage care distrugeau masa”, a declarat fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, potrivit Mediafax.

În România sunt trei specii de cormorani

Preşedintele Federaţiei de pescuit sportiv susţine că populaţiile de cormorani afectează, într-adevăr, apele, dar legea este una forţată, fiindcă nu există un studiu clar asupra populaţiei păsărilor atât de mult dispreţuite de către Daea.

„Nu s-a făcut un studiu asupra cormoranilor să vadă care sunt efectivele şi pe specie, că sunt mai multe specii de cormorani, deci eu am perceput această mănuşă aruncată asupra cormoranilor ca un mod de a acoperi slaba producţie care se face acum, în acvacultură în special, şi a justifica cantităţile mici”, a precizat Ştefan Popescu.

În prezent, în lume mai trăiesc un număr de 28 specii de cormorani dintre care trei cuibăresc şi la noi în ţară, anume cormoranul comun (Phalacrocorax carbo) care atinge lugimea de circa 90 centimetri, fiind cel mai mare, cormoranul moţat (Phalacrocorax aristotelis), lung în medie de 70-75 centimetri, precum şi cormoranul mic (Phalacrocorax pygmaeus), de 40-50 centimetri lungime.

Toate speciile de cormorani preferă îndeosebi zonele tropicale şi temperate, fiind observaţi doar accidental în zonele polare.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...