Home » Știință » Risc major pentru sateliții Pământului dacă asteroidul 2024 YR4 lovește Luna

Risc major pentru sateliții Pământului dacă asteroidul 2024 YR4 lovește Luna

Publicat: 25.06.2025

Asteroidul care ar putea lovi Luna amenință sateliții Pământului. Dacă un asteroid uriaș s-ar prăbuși pe Lună în 2032, explozia imensă ar trimite în spațiu o cantitate masivă de fragmente care ar putea amenința sateliții Pământului și ar provoca o spectaculoasă ploaie de meteori, potrivit cercetătorilor.

La începutul acestui an, au existat temeri că asteroidul 2024 YR4, cu un diametru de aproximativ 60 de metri, suficient de mare cât să distrugă un oraș, ar putea lovi Pământul pe 22 decembrie 2032.

Acest asteroid a primit cel mai mare risc de impact măsurat vreodată pentru un corp spațial de asemenea dimensiuni: o probabilitate de 3,1%.

Între timp, observațiile ulterioare realizate cu telescoape au eliminat complet posibilitatea unui impact direct cu Pământul.

Totuși, șansele ca asteroidul să lovească Luna au crescut la 4,3%, potrivit datelor obținute în luna mai de Telescopul Spațial James Webb (JWST). Un nou studiu, aflat în faza de prepublicare și încă neevaluat de alți experți, este primul care estimează cum ar putea afecta un asemenea impact planeta noastră.

Iată cum asteroidul care ar putea lovi Luna amenință sateliții Pământului!

Cum ar fi afectat Pământul de asteroidul care ar putea lovi Luna? Acesta ar fi cel mai mare asteroid care lovește Luna în aproximativ 5.000 de ani, a declarat Paul Wiegert, autorul principal al studiului și cercetător la Universitatea Western Ontario (Canada). Impactul ar fi „comparabil cu o mare explozie nucleară, în ceea ce privește energia eliberată”, a explicat el.

Potrivit simulărilor efectuate de echipă, până la 100 de milioane de kilograme de material ar fi ejectate de pe suprafața selenară.

Dacă asteroidul ar lovi partea Lunii care este vizibilă de pe Pământ, până la 10% dintre acele fragmente ar putea fi atrase de gravitația Terrei în zilele următoare, afirmă cercetătorii. Atmosfera Pământului ne-ar proteja de rocile selenare de dimensiuni milimetrice sau centimetrice, spune Wiegert.

Însă acești mici meteori ar putea distruge sateliți, iar până în 2032, se așteaptă ca numărul acestora să fie mult mai mare decât în prezent.

„O rocă de un centimetru care călătorește cu zeci de mii de metri pe secundă este, practic, ca un glonț”, a explicat Wiegert.

În zilele de după impact, ar putea exista de peste 1.000 de ori mai mulți meteori decât în mod normal care să amenințe sateliții aflați pe orbita Pământului, a mai spus el.

Pe de altă parte, noi, cei de la sol, am putea asista la un spectacol celest impresionant, cu o ploaie de stele spectaculoasă care ar lumina cerul nopții, conform studiului.

Care sunt șansele ca această simulare să devină realitate?

Totuși, șansele actuale ca asteroidul să lovească direct fața vizibilă a Lunii rămân la doar 2%, a subliniat Wiegert.

Asteroidul nu este așteptat să fie vizibil din nou până în 2028, așa că va trebui să mai așteptăm pentru a afla mai multe informații.

Dacă se va dovedi că există un risc real de coliziune directă, omenirea ar avea probabil suficient timp să planifice o misiune care să salveze Luna.

„Sunt sigur că va fi luată în calcul o astfel de misiune”, a declarat Wiegert.

Asteroidul are o lățime de doar jumătate și o masă de 10% din cele ale lui Dimorphos, asteroidul pe care NASA l-a lovit intenționat în 2022 în cadrul misiunii DART, reușind astfel să-i modifice traiectoria.

Dacă 2024 YR4 se află într-adevăr pe traiectoria de coliziune cu Luna, ar putea reprezenta „o țintă bună” pentru un nou test al apărării planetare, crede Wiegert.

Însă dacă nu, o încercare de deviere atât de aproape de Pământ ar putea deveni „periculoasă”, avertizează el.

Studiul a fost publicat recent pe platforma arXiv și i-a fost trimis spre evaluare revistei Astrophysical Journal Letters.

Vă recomandăm să citiți și:

Telescopul James Webb a detectat, pentru prima dată în istorie, apă semi-grea în jurul unei stele tinere

NASA ar fi aterizat din greșeală lângă un vulcan pe Marte

Jetul monstruos al unei găuri negre din Universul timpuriu este luminat de „strălucirea” Big Bangului

Un jet cu viteză superluminică, detectat într-o galaxie din Carul Mare

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un studiu a elucidat un mister vechi de 150 de ani despre o specie dispărută
Un studiu a elucidat un mister vechi de 150 de ani despre o specie dispărută
Se pare că aerul pe care îl respiri îi provoacă daune ireparabile creierului
Se pare că aerul pe care îl respiri îi provoacă daune ireparabile creierului
De ce nu e bine să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit?
De ce nu e bine să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit?
Sirenele din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește! Cum arătau, de fapt, monștrii lui Homer (P)
Sirenele din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește! Cum arătau, de fapt, monștrii lui Homer (P)
Obiect misterios, observat dincolo de Pluto. Ce se știe deocamdată?
Obiect misterios, observat dincolo de Pluto. Ce se știe deocamdată?
Un experiment „înfricoșător” a încercat să afle factorii care influențează aparițiile văzute în oglinzi
Un experiment „înfricoșător” a încercat să afle factorii care influențează aparițiile văzute în oglinzi
Coada „aruncată” a unei șopârle străvechi s-a conservat în chihlimbar fosilizat de acum 100 de milioane de ani
Coada „aruncată” a unei șopârle străvechi s-a conservat în chihlimbar fosilizat de acum 100 de milioane de ani
Cercetătorii au găsit o legătură între prietenii imaginari din copilărie și ceva straniu care apare mai târziu în viață
Cercetătorii au găsit o legătură între prietenii imaginari din copilărie și ceva straniu care apare mai târziu în viață
Ce este demența cu corpi Lewy, boala de care a suferit Patrick Stewart? Simptomele care o deosebesc de Alzheimer
Ce este demența cu corpi Lewy, boala de care a suferit Patrick Stewart? Simptomele care o deosebesc de Alzheimer
O gaură cât Portugalia s-a deschis în gheața Antarcticii. Fenomenul care i-a surprins pe cercetători
O gaură cât Portugalia s-a deschis în gheața Antarcticii. Fenomenul care i-a surprins pe cercetători
O fortăreață romană descoperită în Țara Galilor ar putea confirma o legendă veche de aproape 1.700 de ani
O fortăreață romană descoperită în Țara Galilor ar putea confirma o legendă veche de aproape 1.700 de ani
O procedură de 15 minute ar putea ameliora durerile și amorțeala provocate de sindromul de tunel carpian
O procedură de 15 minute ar putea ameliora durerile și amorțeala provocate de sindromul de tunel carpian
Vrei să înveți mai ușor o limbă străină? De ce ar trebui să începi cu sunetele, nu cu gramatica
Vrei să înveți mai ușor o limbă străină? De ce ar trebui să începi cu sunetele, nu cu gramatica
Deficitul caloric are un efect neașteptat asupra ADN-ului
Deficitul caloric are un efect neașteptat asupra ADN-ului
Shakespeare ar fi scris o piesă împreună cu marele său rival. Descoperirea care redeschide un mister vechi de 430 de ani
Shakespeare ar fi scris o piesă împreună cu marele său rival. Descoperirea care redeschide un mister vechi de 430 de ani
Un test neanunțat al unui startup spațial controversat i-a șocat pe astronomi
Un test neanunțat al unui startup spațial controversat i-a șocat pe astronomi
Odiseea pe scenă acum 2.400 de ani! Un ciclop beat, glume fără perdea și actori costumați indecent în piesa lui Euripide (P)
Odiseea pe scenă acum 2.400 de ani! Un ciclop beat, glume fără perdea și actori costumați indecent în piesa lui Euripide ...
Faimoasa comoară a Europei la care Michelangelo a folosit Raportul de Aur. La inaugurarea ei, artistul a fost acuzat de obscenităţi
Faimoasa comoară a Europei la care Michelangelo a folosit Raportul de Aur. La inaugurarea ei, artistul a fost acuzat de ...