Ți s-a întâmplat să cauți validare la persoane care nu au un rol important în viața ta? Ai simțit nevoia să fii acceptat de străini sau chiar de oponenți, în timp ce ai ignorat aprecierile venite de la cei cu adevărat apropiați?
Pentru a înțelege acest fenomen, trebuie să ne întoarcem la una dintre nevoile fundamentale ale omului: nevoia de apartenență și de acceptare. Psihologul american Abraham Maslow (1908 – 1970) a așezat această nevoie pe a treia treaptă a piramidei sale, imediat după nevoile fiziologice și cele de siguranță. El a subliniat că suntem ființe sociale, iar acceptarea de către un grup este vitală pentru stima de sine și pentru bunăstarea psihică. Totuși, Maslow nu a specificat de la cine trebuie să vină această acceptare.
Cercetările moderne arată că mecanismul creierului nostru, în special sistemul de recompensă, este strâns legat de percepția socială. Atunci când primim validare, indiferent de sursă, creierul eliberează dopamină, un neurotransmițător asociat cu plăcerea și motivația. Această reacție chimică ne face să ne simțim bine și ne încurajează să repetăm comportamentul care a dus la obținerea recompensei. Practic, creierul nostru nu face întotdeauna o distincție clară între validarea venită de la un părinte iubitor și un compliment aruncat de un oponent. Ambele activează același circuit de recompensă, chiar dacă impactul pe termen lung și semnificația lor emoțională diferă.
Acest tip de validare, adesea numit validare negativă, este un fenomen interesant, deoarece, la nivel inconștient, orice formă de atenție este percepută ca o formă de recunoaștere. Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea din California, Berkeley, a demonstrat că atenția negativă sau critica din partea unui oponent poate fi percepută ca o confirmare a importanței noastre. Această logică distorsionată ne face să credem că, dacă cineva își consumă energia pentru a ne critica, suntem, prin urmare, suficient de importanți.
Un exemplu elocvent este cel din mediul profesional. Să presupunem că un angajat nou excelează, iar colegii din alte departamente îl laudă. Această validare pozitivă este plăcută, dar poate nu la fel de intensă ca reacția negativă a unui coleg mai vechi, care îl percepe ca pe o amenințare și începe să-l critice subtil. Dintr-odată, critica rivalului devine o obsesie. Noul angajat își consumă energia încercând să demonstreze că oponentul se înșeală, iar în subconștient, se simte validat de faptul că eforturile sale au stârnit o reacție atât de puternică, chiar dacă negativă. În acest scenariu, laudele venite de la prieteni și familie sunt ignorate, în timp ce atenția negativă a oponentului devine principala sursă de validare.
Cheia pentru a depăși această dependență de validarea externă este dezvoltarea stimei de sine. Psihologul Nathaniel Branden (1930 – 2014), unul dintre pionierii studiului stimei de sine, o definea drept „reputația pe care o ai cu tine însuți”. Atunci când stima de sine este fragilă, ne bazăm pe oglinda celorlalți pentru a ne defini valoarea. Astfel, validarea externă devine o soluție rapidă, un „drog” care ne dă o stare de bine temporară, dar nu rezolvă problema de fond.
Branden a subliniat că validarea de sine, adică abilitatea de a ne recunoaște propria valoare, este esențială pentru a deveni independenți emoțional. Acesta este momentul în care laudele venite din partea celor apropiați devin cu adevărat importante, pentru că se aliniază cu propria noastră percepție pozitivă despre noi înșine. Validarea de la oponenți sau de la persoane neimportante, în acest context, își pierde din putere și din atracție, deoarece nu mai este necesară pentru a ne confirma existența.
Validarea externă, chiar și negativă, ne hrănește ego-ul, dându-ne iluzia că suntem atât de puternici încât influențăm emoțiile și gândurile unei alte persoane. Pentru a ne elibera din această capcană, este important să ne mutăm atenția dinspre exterior spre interior. În loc să așteptăm validarea de la ceilalți, trebuie să ne-o oferim singuri.
Câteva strategii practice includ practicarea recunoștinței – apreciază-ți propriile calități și realizări, oricât de mici ar părea, terapia cognitiv-comportamentală (TCC) – te poate ajuta să identifici și să modifici tiparele de gândire negative care te fac dependent de validarea externă, și stabilirea unor valori independent de așteptările celorlalți, astfel încât să acționezi conform principiilor tale, nu pentru a obține o reacție din exterior.
Dorința de a fi validat este o nevoie umană firească, dar sursa de unde o căutăm ne definește bunăstarea emoțională. A căuta validare de la oponenți este o formă de autosabotaj, o capcană în care ne prindem singuri. Putem alege să ne construim o stimă de sine puternică, bazată pe validarea de sine și pe aprecierile sincere ale celor apropiați, eliberându-ne astfel de ciclul vicios al căutării recunoașterii în cele mai nepotrivite locuri.
Surse:
https://psychclassics.yorku.ca/Maslow/motivation.htm
https://blog.12min.com/the-six-pillars-of-self-esteem-pdf-summary/
Câte minute trebuie să petrecem în natură pentru o stare psihică cât mai bună?
Biblioterapia sau cum poate lectura să vindece psihicul dacă alegem cartea potrivită
Lecții de prim ajutor psihic. Cum să-ți revii din nimic, fără ajutorul cuiva
Un studiu arată că telefonul are un impact mai mare asupra psihicului decât lipsa de mișcare