Ședințele politice la sfârșitul secolului al XIX-lea: Bătăuși din periferia orașului apărau sala în eventualitatea unui atac al „cetățenilor indignați”

Sfârșitul secolului al XIX-lea a fost marcat de lunga guvernare liberală a lui Ion C. Brătianu. Guvernul său a condus destinele României în perioada 1876-1888, spre disperarea opoziției politice. În ultimii ai guvernării Brătianu, opoziția s-a coalizat în ceea ce istoria a reținut drept „Opoziția Unită”. Întâlnirile politice ale Opoziției Unite erau un adevărat spectacol, nu doar politic. Nu de puține ori se terminau cu scandaluri monstruoase și bătăi de stradă.

Aproape toate întâlnirile Opoziției Unite se țineau în sala Orfeu de pe strada Câmpineanu din București.

În acest loc se adunau simpatizanții opoziției pentru a asculta discursurile liderilor politici. Întotdeauna sale era arhiplină și era apărată de bătăuși profesioniști împotriva bătăușilor trimiși de putere și poliție.

Bătăuși din periferia orașului apărau sala în eventualitatea unui atac al „cetățenilor indignați”, cum își botezase poliția bătăușii

Extrem de tânăr pe atunci, Constantin Argetoianu a participat la întâlnirile politice ale Opoziției Unite. De altfel, datorită memoriilor sale putem afla astăzi amănunte despre ce atmosfera ce domnea la aceste întâlniri politice.

„Mai toate se țineau în sala Orfeu, dispărută demult, o sală încăpătoare, dar infectă, situată în strada Câmpineanu (pe atunci încă Ştirbei-Vodă), aproape de colțul pe care-l făcea cu strada Sf. Ionică, spre dreapta când coborai de la Palat.

Acolo se aduna `poporul` să soarbă `cuvintele oratorilor` la fiecare două-trei zile, în momentele de paroxism ale luptei; o dată, de două ori pe săptămână în perioadele de acalmie strategică.

Sala era totdeauna ticsită și mai rămâneau `cetățeni` și pe afară, mai toți profesioniști ai mahalalelor, bătăuși de prin periferia orașului, însărcinați `să apere` sala în eventualitatea unui atac al așa-zișilor `cetățeni indignați`, cum își botezase poliția bătăușii, și să strige la ieșirea fruntașilor, după sfârșitul întrunirii: `La Palat, la Palat!`”, scria Constantin Argetoianu.

„Urlam cu mitocanii: `Rușine!`”

Subiectul acestor întâlniri era în mod invariabil o variațiune pe aceeași temă: „mârșăvia guvernului și despotismul lui Brătianu”.

Mă duceam regulat – povestește Argetoianu – cu o oră înainte de deschiderea întrunirii, ca să apuc un loc în primele rânduri și apoi, două ceasuri bătute, ascultam în extaz cascada frazelor sforăitoare și nesfârșitele variațiuni pe aceeași temă: `mârșăvia guvernului, despotismul lui Brătianu asasinul libertăților publice și potlogăriile oamenilor lui`.

Urlam cu mitocanii: `Rușine!`, de câte ori oratorul destăinuia o nouă crimă, și `să trăiască!`, de câte ori se cita numele unui fruntaș al opoziției.

Când mă gândesc, după atâția ani, la starea de febrilă supraexcitare pe care o provocau în sufletul meu discursurile trăsnite ale atâtor paraponisiți și caut să mă lămuresc cum se putea împăca cu spiritul critic, excepțional de precoce, care mă mâna în preocupările mele intelectuale, nu găsesc decât o singură explicație: contagiunea unei psihoze care otrăvise tot mediul în mijlocul căruia trăiam”.

Ritualul de la întâlniri

Întâlnirile erau foarte bine organizate. Începeau cu alegerea unui președinte de ședință din rândul decanilor de vârstă, iar apoi se succedeau discursurile într-un crescendo, spre entuziasmul participanților.

„Toate aceste întruniri urmau regulele unui invariabil ritual – precizează Argetoianu. La deschiderea întrunirii se proclama un președinte dintre fruntașii mai bătrâni prezenți în sală. Președintele se așeza la măsuța de pe scenă, își ridica gulerul paltonului ca să nu-l tragă și după câteva cuvinte de mulțumire `pentru cinstea care etc. etc.` îngânate cu greu – da cuvântul `oratorilor înscriși`.

Reprezentația începea totdeauna cu doi-trei debutanți aleși dintre tinerii `în talentul cărora` diversele grupuri și partide își puneau nădejdea viitorului. Veneau apoi una sau două `piese de rezistență`, oameni cu situații, foști sau viitori miniștri, al căror cuvânt cădea cu greutate”.

Printre cei mai înfocați oratori care au luat cuvântul s-au numărat Alexandru și Iancu Lahovari, Dumitru Brătianu, Alexandru Marghiloman, Nicolae Fleva, Nicolae Blaremberg, Nicolae Ionescu, Take Ionescu, Gheorghe Pallade, Alexandru Djuvara, C.C. Arion, etc.

„Momentul în care Nicu Filipescu înnebunea de-a binelea”

Se mai întâmpla ca întâlnirile politice să se termine cu adevărate bătăi cu simpatizanți guvernului sau cu poliția.

„Câteodată întrunirile la Orfeu se terminau și cu bătaie la ieșire – precizează Argetoianu. Era momentul în care Nicu Filipescu înnebunea de-a binelea. Se făcea roșu ca un rac, își încleșta fălcile, își mușca mustața și pornea cu bastonul în mână la atac. Lovea în dreapta și în stânga, dar nimeni nu îndrăznea să lovească într-însul”, iar altădată „bătăușii poliției au pătruns din stradă în curte și s-a încins o bătaie ca la ușa cortului”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Protestele uriașe care au șubrezit guvernarea lui Ion C. Brătianu: „Aproape toată populația Bucureștiului era pe străzi. Aşa ceva nu se mai văzuse!”

„Opoziţia Unită”, „satrapul Brătianu” și corupția din România

Cu cine a negociat Ionel Brătianu intrarea României în Primul Război Mondial

O mărturie neașteptată despre Ion C. Brătianu: „Trebuie să mărturisesc însă că…”