Proiectul „Învierea”: Suntem pregătiți să împărțim planeta cu speciile pe care le-am crezut pierdute?

În laboratoarele de biotehnologie (domeniu care folosește organisme vii, celule sau componente ale acestora pentru a crea tehnologii, medicamente, materiale ori soluții pentru probleme medicale, agricole și de mediu) ale anului 2026, granița dintre biologie și science-fiction s-a dizolvat aproape complet, lăsând loc unei realități în care omul încearcă să restaureze ceea ce selecția naturală sau intervenția umană au eliminat definitiv.

Ceea ce cercetătorii numesc astăzi „de-extincție” (procesul prin care speciile dispărute sunt readuse la viață sau, mai exact, recreate genetic prin folosirea ADN-ului lor și a rudelor apropiate încă existente) a încetat să mai fie o simplă dezbatere teoretică despre etică și genetică, devenind un domeniu de inginerie aplicată în care tehnologia CRISPR (metodă de „editare genetică” ce permite cercetătorilor să taie și să modifice secvențe precise de ADN, ca pe un text pe care îl corectezi cu mare precizie) și biologia sintetică (ramura științei care proiectează și construiește sisteme biologice noi sau modifică organisme existente pentru a le oferi funcții pe care nu le aveau inițial) sunt folosite pentru a „rescrie” istoria naturală a planetei.

• Cum și cât ne putem schimba personalitatea?
• Poluarea provocată de reintrarea rachetelor în atmosferă a fost măsurată pentru prima dată

De-extincția trece din teorie în laborator

Proiectele care vizează readucerea la viață a mamutului lânos (dispărut în urmă cu aproximativ 4.000 de ani, la finalul ultimei ere glaciare) sau a păsării Dodo (dispărută în secolul al XVII-lea, în jurul anilor 1660, din cauza vânătorii și a speciilor invazive aduse de oameni pe insula Mauritius) au intrat într-o fază experimentală avansată de laborator, în care genomuri și embrioni incipienți sunt editați genetic și testați în sisteme de gestație extracorporală aflate încă în perfecționare – bioreactoare și incubatoare avansate menite să imite mediul uterin prin controlul temperaturii, nutrienților, oxigenului și presiunii, deși tehnologia nu permite încă dezvoltarea completă a mamiferelor mari.

În paralel, cercetătorii lucrează cu rudele moderne cele mai apropiate ale acestor specii: în cazul mamutului, elefantul asiatic; în cazul Dodo, porumbelul Nicobar (cea mai apropiată rudă vie) și alte păsări din familia Columbidae.

Mamutul ca experiment planetar

Mamutul lânos, simbolul suprem al epocii glaciare, reprezintă vârful de lance al acestui efort monumental coordonat de companii precum Colossal Biosciences. Cercetătorii au reușit să identifice genele responsabile pentru trăsăturile cheie ale mamutului, și anume stratul gros de grăsime, urechile mici și blana densă, și să le introducă în genomul elefantului asiatic (care trăiește în principal în India, Sri Lanka și sud-estul Asiei, în păduri tropicale, savane și zone de pădure mixtă), ruda sa genetică cea mai apropiată, cu care împărtășește peste 99% din ADN.

Ben Lamm (antreprenor american în tehnologie și biotehnologie, cofondator și CEO al Colossal Biosciences) susține că scopul nu este crearea unei replici identice din punct de vedere biologic, ci a unui „elefant rezistent la frig” care să poată repopula tundra arctică. Viziunea lui se bazează pe ipoteza că prezența acestor animale gigantice ar putea ajuta la conservarea permafrostului (stratul de sol înghețat permanent din regiunile arctice și subarctice, care stochează cantități uriașe de carbon), prevenind eliberarea unor cantități masive de gaze cu efect de seră prin tasarea zăpezii și stimularea creșterii vegetației de stepă.

Ce facem cu Dodo dacă o aducem înapoi?

Pe un alt front al acestor cercetări, eforturile pentru resuscitarea păsării Dodo se bazează pe o abordare diferită, deoarece păsările necesită o manipulare mult mai complexă a celulelor germinale. După secvențierea completă a genomului Dodo dintr-un specimen excepțional de bine conservat la Copenhaga, biologii moleculari au început să lucreze cu porumbelul Nicobar, cea mai apropiată rudă vie a celebrei păsări din Mauritius. Însă miza nu este doar una tehnică. Chiar dacă experimentele din 2026 ar reuși să producă primele exemplare viabile, rămâne o întrebare incomodă: unde ar putea trăi Dodo într-o lume care nu mai seamănă cu cea pe care o cunoștea? Ecosistemele din Mauritius s-au schimbat iremediabil — habitatele s-au fragmentat, speciile invazive domină, iar echilibrele ecologice de odinioară nu mai există.

A readuce Dodo la viață ar însemna, de fapt, a crea pentru el un spațiu nou, controlat sau restaurat, ceea ce ridică dilema dacă am salva o specie sau doar am expune-o într-un decor ecologic artificial. Succesul acestor experimente, așadar, nu ar însemna doar apariția unor exemplare solitare în grădini zoologice de lux, ci ar deschide o discuție globală despre responsabilitatea noastră față de ecosisteme — nu doar față de speciile pierdute.

Ce riscăm de fapt?

Specialiștii în conservare de la Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) avertizează că entuziasmul tehnologic ar putea umbri riscuri concrete și dificil de anticipat: speciile reînviate ar putea deveni „orfani ecologici”, creaturi incapabile să se integreze în ecosistemele actuale sau capabile să perturbe echilibrul fragil al faunei existente. Beth Shapiro, paleogenetician și autoritate în domeniu, subliniază constant că de-extincția ar trebui privită ca un instrument de restaurare a funcțiilor ecosistemice, nu ca o metodă de a transforma natura într-un muzeu al curiozităților biologice.

Ce salvăm mai întâi: speciile pierdute sau pe cele în pericol?

Dilema etică a acestui an rămâne una profundă: este justificat să investim resurse financiare colosale în „învierea” unor specii dispărute când sute de specii actuale se află la un pas de extincție din cauza pierderii habitatului? Susținătorii proiectelor argumentează că tehnologiile dezvoltate pentru a crea mamuți pot fi aplicate direct pentru a salva rinocerul alb nordic sau alte animale aflate în pragul colapsului genetic. Astfel, ceea ce pare o privire nostalgică spre trecut devine, paradoxal, un instrument pentru viitorul biodiversității.

Surse:

https://colossal.com/how-will-crispr-help-in-de-extinction/

https://portals.iucn.org/library/efiles/documents/Rep-2016-009.pdf

https://www.theguardian.com/science/2025/sep/17/dodo-birds-gene-editing-advance

https://edition.cnn.com/2025/01/16/science/colossal-de-extinction-funding-resurrection-science

https://time.com/7368806/colossal-biosciences-biovault-saving-species-dna/

Vă mai recomandăm să citiți și:

O expediție la mare adâncime a descoperit 25 de specii noi, printre care și o meduză care „dansează”

Inteligența Artificială intră pe urmele dinozaurilor: aplicația care identifică speciile după amprente

Cercetătorii au descoperit șase noi specii de lilieci. „Sunt extrem de greu de găsit”

Limacșii de mare fură părți din corpul altor specii pentru a se „upgrada”