Între ocupația germană și haosul rusesc: „România părea să fie pe moarte lângă uriașa Rusie”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Iarna anilor 1916-1917 a reprezentat unul dintre cele mai dramatice momente din istoria României. După campania dezastruoasă din toamna lui 1916, mai bine de două treimi din teritoriul țării, inclusiv capitala București, se aflau sub ocupația Puterilor Centrale. Armata română, grav slăbită, administrația statului și Familia Regală s-au retras în Moldova, iar Iașiul a devenit, pentru aproape doi ani, centrul politic și administrativ al României. Pericolele care amenințau existența statului român nu veneau însă doar dinspre frontul militar.

În primăvara anului 1917, Rusia, aliatul României de pe Frontul de Est, intra într-o perioadă de profundă instabilitate și anarhie revoluționară, fapt care amplifica nesiguranța politică și militară din regiune.

În aceste condiții, supraviețuirea României părea incertă, cu atât mai mult cu cât reorganizarea armatei avea să fie finalizată abia în vara acelui an. În același timp, evoluțiile de pe plan internațional obligau conducerea română să se adapteze rapid unei situații aflate într-o continuă schimbare.

România, Rusia și intervenția americană în primul Război Mondial

Una dintre cele mai sugestive descrieri ale României din prima parte a anului 1917 îi aparține diplomatului francez, contele de Saint-Aulaire, ambasador al Franței la București între 1916 și 1920.

Apropiat al elitei politice românești și martor direct al evenimentelor, acesta s-a aflat în imediata apropiere a centrelor de decizie într-un moment crucial pentru destinul țării. Tocmai de aceea, memoriile sale oferă o mărturie valoroasă despre dificultățile, tensiunile și incertitudinile prin care a trecut România în acea perioadă.

„În cursul iernii din 1917, după ce trecuse prin încercări din ce în ce mai cumplite, România părea să fie pe moarte lângă uriașa Rusie, aflată în plină anarhie, între cele două blocuri inamice, unul triumfător, celălalt nimicit. Totuși, ea conta, ca și Franța, pe ponderea decisivă a intervenției americane, a cărei importanță sporea în fiecare zi, de pe acum superioară din punct de vedere moral, până când avea să fie și din punct de vedere material, față de intervenția Rusiei, mereu nesigură și în curând istovită”, nota ambasadorul francez în memoriile sale.

Guvernul român și iluziile guvernelor de la Paris și Londra privind înnoirea Rusiei prin revoluție

Conducerea României privea cu profundă îngrijorare transformările politice și sociale produse în Rusia după Revoluția din martie 1917 și abdicarea țarului Nicolae al II-lea. Haosul care începea să cuprindă Rusia putea deveni pentru România o amenințare la fel de gravă precum ofensiva Puterilor Centrale, cu atât mai mult cu cât noua conducere de la Petrograd dădea semne că intenționează să reevalueze angajamentele externe asumate anterior de regimul țarist.

„Guvernul român nu împărtășea iluziile guvernelor de la Paris și Londra asupra înnoirii Rusiei prin revoluție, dar era foarte atent la campania care se desfășura acolo pentru revizuirea angajamentelor luate de vechiul regim. Campanie mai periculoasă pentru România vecină decât pentru oricare alt aliat, cu atât mai mult cu cât Rusia, chiar și mai ales în haos, rămânea mai redutabilă ca oricând.

Ea nu putea decât să pună în prima linie a angajamentelor de revizuit pe cele smulse de Franța în favoarea României, pe care o trăda mereu, angajamente impuse la cererea noastră de către țarul detronat guvernului său și care, cum se spunea deja la Petrograd, cădeau odată cu el. Pe de altă parte, înlocuirea militară a Rusiei cu Statele Unite nu se aplica și domeniului diplomatic. În timp ce Rusia vorbea de revizuirea angajamentelor sale, înainte de a le renega, Statele Unite erau libere de orice angajament față de noii săi aliați”, precizează contele de Saint-Aulaire.

România, între ciocan și nicovală

În momentul izbucnirii Revoluției ruse din martie 1917, conducerea României se găsea într-o poziție extrem de dificilă. Pe de o parte, căderea regimului țarist înlătura un regim care nu privise niciodată cu prea multă simpatie interesele românești. Pe de altă parte, haosul și instabilitatea care începeau să cuprindă Rusia reprezentau un pericol direct pentru România, aflată deja într-o situație critică.

„Fără să prevadă mai mult decât alții consecințele incalculabile ale înlocuirii Rusiei cu Statele Unite în tabăra noastră, oamenii de stat români se întrebau cu îngrijorare dacă patria lor și Franța, identificate de ei în temerile sau speranțele lor, vor avea până la urmă de câștigat.

Pe de o parte, ei se bucurau de prăbușirea unui regim, oficial aliat cu România, dar în realitate cel mai mare dușman al ei. Pe de altă parte, ei presimțeau că, dacă nu va fi repede stăpânită, revoluția va dezlănțui o nesecată forță de distrugere, imposibil de controlat. Cu toate că ghicea că revoluția de la Petrograd ascundea o tragică necunoscută, elita românească, deși mai clarvăzătoare sau mai bine plasată ca marii Aliați ca să observe criza rusească, nu își dădea seama mai mult ca aceea din alte țări de urmările ei în timp și în spațiu”, menționează Saint-Aulaire.

După Revoluția din martie 1917, Rusia a fost cuprinsă treptat de haos politic și social, proces care avea să atingă punctul culminant odată cu Revoluția bolșevică din octombrie. Ajunși la putere, bolșevicii nu doar că au decis ieșirea Rusiei din război și încheierea păcii cu Puterile Centrale, ci aveau să impună, câteva decenii mai târziu, prin forță și presiune politică, propriul model social și politic asupra Europei de Est.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ce urmărea Rusia în Balcani înainte de Primul Război Mondial?

Femeile-pilot americane care au ajutat Aliații în cel de-Al Doilea Război Mondial

A contribuit presa la declanșarea Primului Război Mondial?

Strategii diplomatice franceze la București în preajma intrării României în Primul Război Mondial