La 27 februarie 1921, Bucureștiul avea să fie martorul unui eveniment de seamă al Familiei Regale a României: căsătoria Principesei Elisabeta, fiica Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, cu principele moștenitor George al Greciei, cel care avea să urce mai târziu pe tronul elen sub numele de Regele George al II-lea. Nunta regală, desfășurată în capitala României în prezența unor înalte personalități și a reprezentanților mai multor curți europene, a fost însă departe de a se desfășura în întregime după rigoarea impusă de protocolul curților regale. Printre episoadele neobișnuite ale zilei s-a numărat și unul în care protagonist avea să fie ambasadorul Olandei la București, aflat în centrul unei întâmplări care a stârnit, fără îndoială, surprinderea celor de față.
La nunta Principesei Elisabeta cu principele moștenitor George al Greciei a fost prezent și Raoul Bossy, una dintre personalitățile marcante ale diplomației românești din perioada interbelică. În memoriile sale, diplomatul a păstrat mărturii despre atmosfera solemnă a evenimentului, dar și despre o serie de întâmplări mai puțin obișnuite care au însoțit fastuoasa ceremonie.
„La 27 februarie 1921, Principesa Elisabeta a României se căsătorea cu diadohul George al Greciei (viitorul Rege George al II-lea). (…) Am asistat și-mi amintesc serata de gală la Palatul Regal.
Din partea familiei mirelui era de față Principele Nicolae al Greciei, fratele Regelui, o înfățișare distinsă și un om cult, cu întinse cunoștințe în domeniul arheologiei, pentru care Academia Română l-a proclamat membru de onoare într-o ședință festivă la care am participat”, povestea nota Raoul Bossy în „Amintiri din viața diplomatică”.
La balul regal desfășurat la Palatul Regal a participat și ambasadorul Olandei la București. Acesta era recunoscut drept o „figură” a diplomației internaționale. Dar cine era?
„Balul de la Palatul Regal – povestea Bossy – îmi aduce aminte și de două incidente hazlii, amândouă în legătură cu originalul ministru al Olandei, dr. Moeller van Werendyke, una din cele mai înveselitoare figuri ale diplomației internaționale de pe acea vreme.
Era un `boër` (a se pronunța `bur`), adică un băștinaș al Transvaalului (colonie britanică ce ocupa o parte din actual stat Africa de Sus, n.r.), mare proprietar de puțuri cu petrol, care adusese servicii însemnate Țărilor de Jos în timpul războiului, fapt pentru care Regina Wilhelmina nu-i putuse refuza cererea de a fi numit ministru plenipotențiar. Și, ca petrolist, se socotise logic să fie numit într-o țară bogată în petrol, adică biata Românie.
Spațiul îmi lipsește spre a povesti toate anecdotele care se răspândiseră cu privire la acest bărbat gras, bărbos, fioros la privire, și Dumnezeu să-l ierte complet ridicol, a cărui prezență în fruntea unei legații olandeze făcea să sufere crud pe colaboratorii săi, ştiindu-se că nu este corp diplomatic mai rezervat, mai protocolar, mai plin de demnitate și de eleganță ca cel neerlandez”.
În timpul balului regal, ambasadorul Olandei a abordat-o pe Alexandrina Crețulescu și i-a făcut o invitație surprinzătoare: să-l însoțească într-un bar de noapte. Propunerea avea să dea naștere unui schimb de replici savuros, consemnat ulterior de Raoul Bossy în memoriile sale.
„La balul regal, eram toți în uniformă diplomatică. Conform uzului olandez, Moeller van Werendyke purta pantaloni albi cu lampas aurit și o tunică brodată în aur. La un moment dat, plictisindu-se se vede, se apropie de prietena mea, Alexandrina Crețulescu, și-i spuse: ` Ne plictisim de moarte aici, n-ați vrea să mă însoțiți într-un bar de noapte unde am putea, cel puțin, să ne distrăm un pic?`
Pe vremea aceea, domnișoarele nu ieșeau singure cu domnii, chiar dacă aceștia erau vârstnici și de rang ambasadorial. Alexandrina îi răspunse așadar: ` Știți, în țara noastră, tinerele fete nu ies seara, singure, cu domnii`. Care fu replica olandezului nostru? Iat-o: ` Domnișoară, trebuie să știți că atunci când port pantaloni albi mă numesc Wilhelmina` (adică regina Olandei!). Acest răspuns a rămas clasic în analele diplomatice!”
Cum atmosfera balului regal nu părea să-i fie pe plac ambasadorului olandez, acesta i-a propus lui Raoul Bossy să-l însoțească la o petrecere mai puțin protocolară, alături de câțiva prieteni, pentru a continua seara la un pahar.
„Neizbutind cu Alexandrina, Moeller van Werendyke se apropie de mine: `Ia spune, dragă prietene, ne plictisim al naibii aici, vino cu mine la barul de la Athénée Palace, găsim acolo și câțiva prieteni și bem ceva împreună`. Îi arătai că nu puteam pleca înainte ca Suveranii să se fi retras, având oarecare însărcinări de ordine protocolară de îndeplinit din partea Ministerului Afacerilor Străine, dar că, pe urmă, eram gata să primesc amabila sa invitație.
Spusei așadar părinților mei să nu mă aștepte și să nu-mi trimită înapoi automobilul, convins fiind că mă voi putea folosi de vehiculul Legației olandeze. Când îmi fu posibil să plec, făcui semn olandezului meu și coborârăm treptele. Care nu mi-a fost mirarea când am observat că n-avea automobil și că apucându-mi brațul, mă silea să defilez cu dânsul pe jos, pe Calea Victoriei: amândoi în uniformă diplomatică, și el cu vestitul pantalon alb! Trebuie să fi fost o priveliște înveselitoare pentru trecători! ”
Raoul Bossy mai povestește că, întâlnind întâmplător un prieten în fața Athénée Palace, l-a rugat să-l ducă acasă. S-a scuzat apoi în fața lui Moeller van Werendyke, invocând oboseala, și astfel a evitat riscul de a fi nevoit să se întoarcă pe jos, în toiul nopții, îmbrăcat în uniformă diplomatică.
Enigmaticul John Dee: ocultistul, magicianul și spionul reginei Elisabeta I
Elisabeta I, Regina Fecioară sau Gloriana
Cum i-a preparat Regina Elisabeta a României o salată sculptorului Oscar Späthe
Cea mai mare expoziție dedicată reginei Elisabeta a II-a, organizată la Palatul Buckingham