Enigmele unui complot care a schimbat lumea: cine a decis asasinarea lui Franz Ferdinand?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

La 28 iunie 1914, gloanțele trase de un tânăr naționalist sârb la Sarajevo au declanșat un lanț de evenimente care avea să conducă, câteva săptămâni mai târziu, la izbucnirea Primului Război Mondial. De atunci, istoricii au încercat să reconstituie mecanismele și circumstanțele care au stat la baza asasinării arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Austro-Ungariei. Investigarea acestui episod crucial al istoriei europene s-a dovedit însă un demers complex, marcat de numeroase dificultăți, controverse și întrebări rămase fără un răspuns definitiv.

Reconstituirea detaliilor complotului care a dus la asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand la Sarajevo se dovedește a fi o sarcină dificilă.

Cei implicați au depus eforturi considerabile pentru a șterge orice urmă care i-ar fi putut lega de Belgrad. Mulți dintre conspiratorii care au supraviețuit au ales să păstreze tăcerea în privința rolului lor, în timp ce alții au denaturat faptele, au recurs la declarații teatrale sau au lansat ipoteze neverosimile pentru a-și ascunde implicarea.

În consecință, mărturiile contradictorii și relatările adesea confuze au îngreunat considerabil stabilirea adevărului istoric. Ce știm cu siguranță sunt numele celor care au participat efectiv la atentatul de la Sarajevo: Vaso Čubrilović, Nedeljko Čabrinović și Gavrilo Princip.

„Nici măcar complotul în sine nu este menționat în niciun document: practic, toți cei implicați aparțineau unui mediu obsedat de păstrarea secretului.

Legătura secretă dintre statul sârb și rețelele implicate în complot era prin definiție clandestină și neoficială, nu a existat nicio dovadă scrisă. Prin urmare, istoriografia conspirației a fost nevoită să se mulțumească numai cu o combinație dubioasă de amintiri postbelice, depoziții și declarații sub jurământ făcute în condiții de constrângere, pretenții care păreau a fi bazate pe surse care între timp au dispărut și fragmente de documentare doveditoare, majoritatea având doar o legătură tangențială cu planificarea și implementarea complotului”, scrie istoricul Christopher Clark în cartea „Somnambulii. Cum a intrat Europa în război în 1914”.

Mâna Neagră

Colonelul Dragutin Dimitrijević, cunoscut sub porecla de Apis, este considerat una dintre figurile centrale ale complotului care a dus la asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand la Sarajevo, la 28 iunie 1914. Ofițer al armatei sârbe și conducător al serviciului de informații militare, Apis era, totodată, unul dintre membrii fondatori ai organizației secrete Mâna Neagră, care urmărea unirea, într-un singur stat, teritoriilor locuite de slavii sudici.

Totuși, circumstanțele exacte în care a fost conceput atentatul rămân controversate, iar unii istorici consideră că ideea eliminării moștenitorului tronului austro-ungar ar fi putut apărea inițial în cercul colaboratorilor săi.

„Este posibil – menționează Christopher Clark – ca ideea să îi fi aparținut asociatului său, Rade Malobabić, un sârb născut în Austro-Ungaria care, activând câțiva ani ca spion pentru Mâna Neagră, strânsese informații. (…)

Malobabić era un superagent, un om extrem de dedicat și de șiret care cunoștea granițele foarte bine și care reușea în mod repetat să nu fie prins de autoritățile austriece. (…) Se prea poate ca Malobabić să fi fost primul care îl informase pe Apis despre vizita iminentă la Sarajevo a lui Franz Ferdinand”.

De ce au hotărât să îl asasineze?

Este dificil de stabilit ce l-a determinat pe Apis să susțină asasinarea arhiducelui, în condițiile în care nu a lăsat în urmă nicio explicație clară privind motivele care au stat la baza deciziei sale.

„Un atac asupra moștenitorului tronului Habsburgic, atâta vreme cât împăratul actual era încă în viață, în vârstă de 83 de ani, – precizează Christopher Clark – ar fi putut fi privit ca un atac asupra însăși existenței imperiului.

Trebuie subliniat faptul că arhiducele nu a devenit țintă din cauza unei presupuse ostilități față de minoritățile slave din Imperiul Austro-Ungar, ci, dimpotrivă, ca să împrumutăm cuvintele asasinului său, Gavrilo Princip, `ca viitor suveran, ar fi împiedicat unirea noastră validând anumite reforme`”.

Princip făcea referire la faptul că arhiducele era cunoscut pentru susținerea unor reforme structurale ale monarhiei austro-ungare, menite să acorde o autonomie sporită teritoriilor locuite de slavi. În cercurile naționaliste și iredentiste sârbe, perspectiva unor asemenea schimbări era privită cu profundă îngrijorare, fiind considerată o posibilă amenințare la adresa proiectului de unificare a slavilor sudici într-un singur stat.

„Dacă monarhia Habsburgică s-ar fi transformat într-o entitate tripartită guvernată de la Viena, având, de pildă, orașul Zagreb drept capitală cu același statut ca și Budapesta, exista pericolul ca Serbia să își piardă rolul de avangardă de `Piemont` al slavilor din sud. Faptul că arhiducele a devenit țintă sublinia astfel un reper în logica mișcărilor teroriste, și anume că reformatorii și moderații erau mai de temut decât dușmanii fățiși și extremiști”, consideră Christopher Clark.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum a fost fondată „Mâna Neagră”, organizația secretă care a stat în spatele atentatului de la Sarajevo

O noapte scăldată în sânge la Belgrad. Asasinatul care a schimbat istoria Serbiei

Putere, stres și decizii fatale: oamenii din spatele Primului Război Mondial

Ce urmărea Rusia în Balcani înainte de Primul Război Mondial?