Scânteia de la Sarajevo și cascadoria unei catastrofe: Cum asasinarea lui Franz Ferdinand a aprins Marea Conflagrație

O dimineață de vară, caldă, aproape banală, la Sarajevo. Arhiducele Franz Ferdinand (1863 – 1914), moștenitorul tronului Austro-Ungariei, și soția sa, Sophie, Ducesa de Hohenberg, se aflau într-o vizită oficială. Măsurile de securitate erau laxiste.

Entuziasmul localnicilor, combinat cu tensiunile politice fierbinți, crea o atmosferă explozivă. La 28 iunie 1914, o singură scânteie a fost de ajuns.

• Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
• Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele

Gavrilo Princip, un tânăr naționalist sârb, a tras două focuri de armă. Gloanțele nu au ucis doar un arhiduce și pe soția sa; ele au aruncat o lume întreagă într-o prăpastie. Așa a început „Marele Război”, un conflict ce avea să redeseneze hărțile, să spulbere imperii și să schimbe irevocabil cursul istoriei.

Dinamica asasinatului: un destin ironic

Cortejul arhiducelui se deplasa încet de-a lungul cheiului Appel, pe malul râului Miljacka, spre Primăria din Sarajevo. Planul inițial al conspiratorilor prevedea aruncarea unei bombe. Nedeljko Čabrinović a fost primul care a acționat, aruncând o grenadă spre mașina arhiducelui. Bomba a ricoșat din mașină și a explodat sub vehiculul din spate, rănind câțiva ofițeri și spectatori.

În loc să anuleze vizita, Franz Ferdinand a insistat să continue programul, vizitând Primăria și apoi Spitalul pentru a vedea răniții. După vizita la Primărie, traseul mașinii a fost modificat, dar șoferul nu a fost informat la timp și a luat o curbă greșită. Când a realizat eroarea și a oprit pentru a vira, mașina s-a oprit chiar în fața lui Gavrilo Princip, care stătea pe trotuar, descurajat după eșecul inițial al complotului. Văzând ocazia incredibilă, Princip a scos pistolul și a tras două focuri de armă de la mică distanță.

Un glonț l-a nimerit pe Franz Ferdinand în gât, secționându-i jugulara, iar celălalt a lovit-o pe Sophie în abdomen, cauzând leziuni fatale. Ambii au murit la scurt timp. Această serie de coincidențe nefericite și erori de comunicare a transformat un complot aproape eșuat într-un succes devastator.

Un imperiu pe muchie de cuțit: Austro-Ungaria și contextul balcanic

Pentru a înțelege impactul asasinatului, trebuie pătruns în complexitatea Europei anului 1914. Austro-Ungaria, un imperiu multinațional vast, se confrunta cu probleme interne acute. Naționalismul fierbea în provinciile sale sudice, în special printre sârbi, care visau la o „Serbie Mare”, ce ar fi inclus teritoriile locuite de sârbi din Bosnia și Herțegovina, anexate de Austro-Ungaria în 1908. Această anexare fusese o provocare directă pentru Serbia și o umilință pentru Rusia, care se considera protectoarea popoarelor slave.

Franz Ferdinand nu era un conducător popular. Viziunea sa despre reformarea imperiului într-o monarhie trialistă (incluzând și slavii alături de austrieci și maghiari) era detestată atât de naționaliștii sârbi, care vedeau în ea o amenințare la adresa aspirațiilor lor, cât și de unii conservatori austrieci și maghiari, care se temeau de pierderea puterii. Vizita sa la Sarajevo, exact de ziua națională a Serbiei (Vidovdan – comemorarea bătăliei de la Kosovo din 1389), a fost percepută ca o provocare, o insultă deliberată.

Mâna neagră și conspirația: din culisele atentatului

Gavrilo Princip nu a acționat singur. El făcea parte dintr-un grup de tineri naționaliști bosniaci, membri ai organizației „Tânăra Bosnie” (Mlada Bosna), care luptau pentru eliberarea Bosniei de sub dominația austro-ungară și unirea cu Serbia. Acești tineri erau instruiți și înarmați de o organizație secretă sârbă, cu legături adânci în serviciile de informații militare sârbe, cunoscută sub numele de Mâna Neagră (Crna Ruka). Conduși de colonelul Dragutin Dimitrijević, alias „Apis”, un ofițer influent și liderul serviciului de informații militar sârb, membrii Mâinii Negre credeau că doar acțiunile violente puteau forța o schimbare.

Deși guvernul sârb oficial nu a fost implicat direct în planificarea asasinatului, existau destule indicii că unii oficiali sârbi de rang înalt știau despre complot și nu au făcut nimic pentru a-l opri. Această complicitate latentă avea să coste scump Serbia.

O săptămână de criză: reacția Imperiului și ultimatumul

Asasinatul a șocat Europa. Viena, inițial ezitantă, a decis să acționeze decisiv. Contele Leopold Berchtold, ministrul de externe austro-ungar, a văzut o oportunitate de a zdrobi definitiv amenințarea sârbă. Însă Austro-Ungaria nu putea acționa singură. Avea nevoie de sprijinul Germaniei, aliatul său principal.

La 23 iulie 1914, la aproape o lună de la asasinat, Austro-Ungaria a trimis Serbiei un ultimatum cu zece cerințe. Condițiile erau umilitoare și aproape imposibil de acceptat pentru un stat suveran, incluzând permisiunea ofițerilor austro-ungari de a participa la investigația asasinatului pe teritoriul sârb. Serbia, deși a acceptat majoritatea punctelor, a refuzat câteva, considerându-le o încălcare a suveranității sale. Acesta a fost pretextul perfect.

Respingerea parțială a ultimatumului de către Serbia a declanșat o cascadă de evenimente, accelerată de sistemul complex de alianțe militare care dominase Europa de decenii.

La 28 iulie 1914, Austro-Ungaria declară război Serbiei, trupele austro-ungare începând bombardarea Belgradului.

La 30 iulie 1914, Rusia, protectoarea Serbiei și liderul blocului slav, ordonă mobilizarea generală a armatei sale, ca răspuns la agresiunea austro-ungară. Această mobilizare era un semnal clar de război.

La 1 august 1914, Germania, văzând mobilizarea rusă ca pe o amenințare directă la adresa sa și a aliatului său, Austro-Ungaria, declară război Rusiei.

La 3 august 1914, Germania, conform Planului Schlieffen (un plan militar ce prevedea o ofensivă rapidă prin Belgia neutră pentru a învinge Franța înainte ca Rusia să-și finalizeze mobilizarea), declară război Franței. Trupele germane încep invazia Belgiei.

La 4 august 1914, Marea Britanie, garant al neutralității Belgiei și aliat al Franței prin Antanta Cordială și Triplei Înțelegeri (care includea și Rusia), declară război Germaniei ca răspuns la invazia Belgiei.

În doar câteva zile, continentul european a fost cuprins de flăcările războiului. Alianțele, menite inițial să asigure pacea prin descurajare, au transformat o dispută regională într-o conflagrație globală. Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria) se opuneau Antantei (Franța, Marea Britanie, Rusia).

Erori de calcul și optimism periculos

De ce nimeni nu a oprit escaladarea? O parte a răspunsului stă în erorile de calcul și optimismul periculos al liderilor europeni. Unii credeau că războiul va fi scurt, câteva săptămâni, cel mult câteva luni. Nimeni nu anticipa ororile războiului de tranșee, milioanele de morți sau devastarea economică.

Germania a supraestimat rapiditatea victoriei sale în Vest și a subestimat rezistența britanică. Era convinsă că Rusia nu se va mobiliza eficient și că Marea Britanie nu va intra în război pentru „o simplă” încălcare a neutralității belgiene. Rusia era hotărâtă să-și afirme statutul de mare putere și să-și protejeze interesele în Balcani, neputând permite o nouă umilință după cea din 1908. La rândul ei, Franța dorea revanșa pentru înfrângerea din 1870 și recuperarea Alsaciei și Lorenei. Marea Britanie, deși inițial ezitantă, nu putea permite ca Germania să domine continentul european.

Fiecare națiune a acționat dintr-o combinație de orgoliu național, teamă de slăbiciune, calcule strategice greșite și o încredere oarbă în propria forță militară. Diplomația a eșuat lamentabil.

O lume schimbată pentru totdeauna: moștenirea Marelui Război

Primul Război Mondial, cunoscut și ca „Marele Război”, a durat peste patru ani, a implicat peste 30 de națiuni și a provocat peste 17 milioane de morți, militari și civili. A fost primul conflict de o asemenea amploare care a utilizat tehnologii industriale (tancuri, avioane, gaze toxice) și a transformat complet conceptul de război.

Urmările au fost profunde, cauzând prăbușirea imperiilor – Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman, Imperiul Rus și Imperiul German au dispărut, dând naștere unor noi state naționale. Ascensiunea Statelor Unite -America a ieșit din izolaționism, devenind o putere globală. Germinația conflictelor viitoare – Tratatul de la Versailles, deși a pus capăt războiului, a impus Germaniei condiții atât de dure încât a alimentat resentimentele ce aveau să ducă la cel de-Al Doilea Război Mondial. Și schimbări sociale profunde: războiul a accelerat mișcările pentru drepturile femeilor, a schimbat structurile sociale și a generat un sentiment de deziluzie și nihilism în rândul multor intelectuali

Asasinarea lui Franz Ferdinand la Sarajevo, departe de a fi doar un act izolat de violență, a fost catalizatorul care a eliberat forțele latente ale naționalismului, imperialismului și tensiunilor geopolitice acumulate timp de decenii. A fost un punct de inflexiune, momentul în care o singură trăgătură de pistol a putut declanșa o reacție în lanț ireversibilă, schimbând fața lumii pentru totdeauna. Privind înapoi, e limpede: „Marele Război” nu a fost o întâmplare, ci o consecință inevitabilă a unei Europe bolnave, gata să explodeze. Scânteia de la Sarajevo doar a aprins fitilul.

În ceea ce privește soarta criminalilor, Gavrilo Princip a murit în închisoare (1918) de tuberculoză, neajuns la proces pentru că avea doar 19 ani (prea tânăr pentru pedeapsa capitală), iar alți membri ai Mlada Bosna au fost executați sau închiși pe viață.

Surse:

https://www.ebsco.com/research-starters/history/austro-hungarian-empire

https://www.theworldwar.org/learn/about-wwi/june-28-1914

https://encyclopedia.1914-1918-online.net/article/berchtold-leopold-graf/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ferdinand Waldo Demara: unul dintre cei mai mari impostori pe care i-a cunoscut lumea vreodată

A existat un avertisment care să indice un posibil atentat terorist la adresa arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Austro-Ungar?

O vizită istorică! Regele Ferdinand și regina Maria, pentru prima dată în Transilvania unită cu România

Drama regelui Ferdinand I, războiul și un ambasador francez. „Cuvântul `Germania` nu se găsește în tratatul nostru de alianță cu România”