Test de cultură generală. Care este cea mai nouă țară din lume?

Țările noi nu apar în fiecare zi. Și chiar dacă o entitate teritorială se declară o țară independentă, nu este întotdeauna recunoscută ca atare de restul lumii. Așadar, cea mai nouă țară din lume recunoscută la nivel internațional este țara africană Sudanul de Sud, care și-a declarat independența la 9 iulie 2011. În zilele următoare, aceasta a devenit și cel mai nou membru al Organizației Națiunilor Unite.

Așadar, cum iau naștere noile țări? Deși nu există reguli oficiale, există criterii general acceptate, înrădăcinate în dreptul internațional.

• Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre…
• Ziua în care s-a deschis oficial cel mai vechi muzeu din România

Convenția de la Montevideo din 1933 a definit un stat ca fiind o unitate suverană care poate îndeplini patru criterii de referință: să aibă o populație permanentă, să aibă granițe teritoriale definite, să aibă un guvern și să aibă capacitatea de a încheia acorduri cu alte state.

În plus, conceptul de autodeterminare – procesul prin care un grup de oameni își formează propriul stat și își alege propriul guvern – a fost explorat în documentele și declarațiile Organizației Națiunilor Unite, începând cu Carta din 1945.

Totuși, chiar și atunci când criteriile menționate mai sus par a fi îndeplinite, independența recunoscută la nivel internațional nu este o concluzie de la sine înțeleasă.

Cum apar noi țări?

Ceea ce servește adesea drept obstacol este rezistența din partea țării din care o entitate dorește să se desprindă și incapacitatea de a obține o recunoaștere formală pe scară largă din partea celorlalte țări ale lumii.

Sudanul de Sud a fost inițial partea sudică a Sudanului, care la rândul său a devenit independent în 1956, după ce fusese condus de Egipt și Marea Britanie.

Populația Sudanului era destul de diversă, cu o diferență izbitoare între populațiile din nordul și sudul Sudanului: nordul era dominat de adepți ai islamului, majoritatea vorbind araba și identificându-se ca fiind arabi, în timp ce populația din sud tindea să fie formată din grupuri etnice africane, adepți ai creștinismului sau ai religiilor tradiționale africane și vorbitori ai diferitelor limbi africane indigene care au ajuns să folosească engleza ca limbă principală de educație, scrie Britannica.

Administrațiile de dinaintea și de după independență, care aveau sediul în nord, au avut probleme în a obține acceptarea diverselor grupuri politice din Sudan, în special a celor din sud, ceea ce a dus la marginalizarea populației de acolo.

Independența teritorială și tensiunile globale

Pe măsură ce independența anticipată a Sudanului se apropia, populația din sudul Sudanului, care fusese foarte puțin reprezentată în noua administrație formată în 1954, se temea că va fi dominată și mai mult de guvernul din nord.

Tensiunile din ce în ce mai mari au contribuit la o rezistență armată și la două războaie civile de lungă durată, care au avut loc în perioada 1955-72 și 1983-2005.

Acordul global de pace din 2005, sprijinit la nivel internațional și elaborat pentru a pune capăt conflictului de lungă durată dintre nord și sud, a acordat Sudanului de Sud un statut semi-autonom și a prevăzut organizarea unui referendum privind independența peste șase ani.

Referendumul a avut loc în ianuarie 2011, iar aproximativ 99 % dintre alegători au optat pentru secesiune, iar Sudanul de Sud, cu sprijinul comunității internaționale, și-a declarat independența în cursul aceluiași an.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Succes fără precedent pentru apărarea planetară! Momentul în care DART lovește asteroidul Dimorphos

Prima țară care oferă finanțare pentru climă. Unde vor ajunge banii?

Etnia, sărăcia și implicarea comunitară slabă influențează singurătatea de lungă durată

Prima țară din lume care oferă gratuit produse menstruale