Lumea prin ochii lui Kandinsky: Sinestezie, Bauhaus și tablouri care „cântă”. Povestea celui mai visător rebel al artei moderne

Sub umbrela întunericului, o fabrică abandonată din districtul industrial al Berlinului se trezește la viață. Fațada dărăpănată devine operă de artă pictată în nuanțe de albastru cobalt, roșu aprins și forme geometrice care parcă dansează într-un ritm invizibil.

Iar acesta nu este un graffiti – este un tribut efemer adus lui Wassily Kandinsky, părintele artei abstracte, ale cărui idei vechi de un secol inspiră acum o mișcare globală: transformarea clădirilor abandonate în artă efemeră prin intermediul luminii.

• Stilul personal ca mecanism de adaptare în perioade de instabilitate socială
• Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile

Wassily Kandinsky (1866-1944) a fost un pictor și teoretician rus al artei ale cărui principii radicale au distrus convențiile lumii artei. Avocat de formație, Kandinsky și-a abandonat cariera la 30 de ani pentru a se dedica picturii, motivat de o revelație după ce l-a descoperit pe Claude Monet, când a realizat că, de fapt, culoarea poate exista independent de formă.

Kandinsky auzea culori și vedea sunete

O afecțiune rară, dar reală, în care un simț, cum ar fi auzul, declanșează concomitent un alt simț, cum ar fi vederea. Persoanele cu sinestezie pot mirosi ceva atunci când aud un sunet sau pot vedea o formă atunci când mănâncă un anumit aliment. Iar Kandinsky vedea literalmente culori când auzea muzică și auzea muzică atunci când picta, ceea ce i-a modelat compozițiile vibrante și muzicale.

De asemenea, artistul credea că arta ar trebui să evoce emoții, nu să descrie realitatea, iar prin tratatul său din 1911, intitulat Concerning the Spiritual in Art, susținea că forma și culoarea pot comunica direct cu sufletul.

Ca profesor al școlii Bauhaus din Germania, Wassily Kandinsky a îmbinat arta cu arhitectura și designul, subliniind puterea emoțională a geometriei.

Capodopera sa, Compoziția VII (1913) – o explozie haotică, dar armonioasă de linii și culori – exemplifică viziunea lui: arta ca portal către intangibil.

Kandinsky credea că abstractizarea totală oferă posibilitatea unei exprimări profunde, transcendentale, fără a fi constrânsă de limitările copierii naturii. Arta lui a fost o căutare de a comunica un sentiment universal de spiritualitate, prin care el, artistul, a dezvoltat un limbaj pictural unic care, deși legat vag de lumea exterioară, spunea multe despre propriile experiențe interioare.

De-a lungul carierei, vocabularul vizual al lui Kandinsky a evoluat prin trei faze distincte, fiecare marcată de o explorare mai profundă a abstracției și spiritualității.

Pentru Kandinsky, pictura nu era doar un demers estetic; era o practică spirituală. A încercat să transmită spiritualitatea profundă și profunzimea emoțiilor umane printr-un limbaj vizual universal al formelor și al culorilor abstracte. Acest limbaj, credea el, putea transcende granițele culturale și fizice, vorbind direct sufletului privitorului. Kandinsky se vedea pe sine ca un profet, însărcinat să împărtășească lumii acest ideal de abstractizare spirituală pentru îmbunătățirea societății.

Credința lui în puterea spirituală a artei era înrădăcinată în ideea de „necesitate interioară” – constrângerea artistului de a-și exprima cele mai profunde sentimente și idei. Kandinsky susținea că arta abstractă, non-obiectivă, era mediul ideal pentru această exprimare, deoarece elibera artistul de constrângerile reprezentării lumii fizice. În schimb, arta abstractă poate evoca emoții și idei umane universale, creând o legătură directă între artist și privitor.

Influența muzicii asupra artei lui Kandinsky

Muzica a jucat un rol esențial în filosofia artistică a lui Kandinsky. Acesta vedea muzica ca fiind cea mai transcendentă formă de artă non-obiectivă, capabilă să evoce imagini și emoții vii în mintea ascultătorului doar prin intermediul sunetului. A încercat să obțină un efect similar în picturile sale, creând lucrări care făceau aluzie la sunete și emoții printr-o unitate a senzațiilor.

Această idee este exemplificată în conceptul său de „sinestezie”, în care stimularea unui simț (cum ar fi auzul) conduce la o experiență automată și involuntară într-un alt simț (cum ar fi vederea). De exemplu, a asociat culoarea galbenă cu sunetul unei trompete, iar forma unui triunghi cu o senzație ascuțită, pătrunzătoare. Prin orchestrarea acestor elemente în compozițiile pe care le-a realizat, Kandinsky urmărea să creeze o simfonie vizuală care să rezoneze cu privitorul la un nivel profund emoțional și spiritual.

Călătoria artistică a lui Kandinsky poate fi împărțită în trei faze distincte, fiecare reflectând o explorare tot mai profundă a abstractului și a spiritualității.

În primele etape ale carierei, lucrările lui Kandinsky erau în mare parte reprezentative, inspirându-se din arta populară, iconografia religioasă și lumea naturală. Tablouri precum Cavalerul albastru (1903) și Cuplu călare (1906-2007) dezvăluie fascinația artistului pentru simbolismul divin și potențialul spiritual al artei. În această perioadă, Kandinsky a început să experimenteze cu forma și culoarea, îndepărtându-se treptat de reprezentarea literală către un limbaj vizual mai abstract.

Până în anii 1910, Kandinsky a îmbrățișat pe deplin abstractizarea, creând lucrări care se caracterizau prin compoziții dinamice și culori vibrante. Tablouri precum Compoziția IV (1911) și Improvizația 28 (a doua versiune) (1912) exemplifică această fază, adesea descrisă ca fiind „răpitoare”. Aceste lucrări sunt marcate de simțul mișcării și al energiei, cu forme învolburate și culori îndrăznețe care evocă intensitatea emoțională a unei performanțe muzicale.

În faza finală a carierei sale, lucrările lui Kandinsky au devenit mai geometrice și mai structurate, reflectând perioada petrecută la Bauhaus și interesul pentru relația dintre artă și știință. Tablouri precum Composition VIII (1923) și Several Circles (1926) prezintă planuri plate de culoare, forme geometrice precise și forme biomorfe. În ciuda formalismului lor sporit, lucrările păstrează un sentiment de profunzime spirituală și rezonanță emoțională, demonstrând angajamentul de durată al lui Kandinsky față de abstractizare ca mijloc de exprimare transcendentală.

Operele și ideile lui Kandinsky au avut un impact profund și de durată asupra lumii artei moderne, iar munca sa de pionierat în domeniul abstractizării a deschis calea unor mișcări precum expresionismul abstract, pictura Color Field și chiar arta digitală contemporană. Artiști precum Jackson Pollock, Mark Rothko și Joan Miró l-au citat pe Kandinsky drept o influență majoră, inspirându-se din utilizarea sa inovatoare a culorii și formei pentru a exprima emoția și spiritualitatea.

Dar dincolo de contribuțiile sale artistice, scrierile lui Kandinsky, în special textul fundamental Concerning the Spiritual in Art (1911), continuă să fie o sursă de inspirație pentru artiști și teoreticieni. În această lucrare, Kandinsky și-a articulat viziunea asupra artei ca practică spirituală, capabilă să transcendă lumea materială și să conecteze umanitatea la un plan superior de existență.

Sursa:

https://www.theguardian.com/artanddesign/2006/jun/24/art.art

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum se restaurează un tablou? Radiografia operelor de artă

Muzeul Național al Femeilor în Arte, o revoluție culturală în lumea dominată de bărbați

Experții sunt îngrijorați că Inteligența Artificială ne face mai proști

Zeci de opere de artă, aruncate „din greșeală” la gunoi de o primărie din Țările de Jos