Reorganizarea politică a României Mari, după principiile liberalilor

Realizarea României Mari după Primul Război Mondial trebuia să fie urmată de un proces de organizare și consolidare a statului român. România reîntregită era o țară profund schimbată. Și-a dublat teritoriul și populația, iar transformările trebuiau să se regăsească și în modul în care avea să fie organizat statul român unificat. Tocmai de aceea, încă de la sfârșitul lui 1918, reprezentanții Partidului Național Liberal au început să creioneze profilul politic al României de după război. Viitorul stat trebuia să fie democratic și să-și extragă forța de la popor.

Chiar la sfârșitul lui 1918, premierul și președintele Partidului Național Liberal, Ion I.C. Brătianu, atrăgea atenția asupra schimbărilor pe care le aduse războiul țării: „România ieșită din acest război este un stat de clădit aproape nou, nu numai prin teritoriul și populația sa îndoită, prin înfăptuirea României Mari, dar și prin prefacerile adânci aduse și de reformele constituționale și de evoluția puternică datorită ultimei conflagrații generale”.

• Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
• Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?

Ideea principală a liberalilor în organizarea politică a României Mari era centrată pe nevoia asigurării independenței, integrității și „prestigiului internațional a statului național unitar român”.

Vintilă Brătianu, unul dintre personajele politice centrale ale liberalilor, dar și a clasei politice românești de atunci, care și-a pus amprenta asupra modului în care va arată România de după război, preciza încă de la sfârșitul lui 1918: „numai solidarizând întreaga masă a poporului cu mersul statului vom putea spori energia națională și recâștiga timpul pierdut”. Concepția liberalilor era clară conturată: statul român trebuia să fie unul democratic, iar pluralismul politic permitea controlul politicii guvernului.

Sperarea puterilor în stat și rolul monarhului

O altă noutate a fost adusă tot de Vintilă Brătianu era asigurarea independenței puterilor în stat, pornind de la principiul democratic al suveranității poporului.

„Dar cu cât această participare a maselor la interesul statului se sporește și întinde, cu atât trebuie mai bine organizate și coordonate cele trei puteri pentru a putea să asigure mersul normal și de propășire”, susținea liberalul.

Succesul statului democratic român conceput de liberali depindea de echilibrul politic, echilibru care în noile condiții numai monarhia era capabilă a-l asigura, ca intermediar al forțelor politice. Într-un manifest program publicat în 1918, Partidul Național Liberal arăta că „regimul constituțional și monarhic, întemeiat pe democrație, ordine și înfrățire socială este condiția cea mai importantă a integrității teritoriale”.

Instituția monarhiei, în concepția liberală, trebuia să fie un factor de echilibru, să „stăvilească nemulțumirile și ambițiile politice”, într-o perioadă când influențele diferitelor curente politice demagogice, în special bolșevice, lansau lozinci incendiare privind democrația, statul și proprietate. Simbol al ordinii și securității interne, monarhul ca șef al statului în această concepție avea pe lângă rolul de arbitru între forțele politice și pe acela de a realiza în jurul său coeziunea națiunii și menținerea solidarității naționale.

Se cerea o nouă Constituție

După unirea Transilvaniei, Bucovinei și Basarabiei cu România, statul român avea nevoie de o noua organizare constituțională. În noua lege fundamentală, considerau liberali, era necesar să se statueze principiile democratice ale statului modern și drepturi și libertăți pentru toți cetățenii României Mari, în conformitate cu hotărârile înscrise în declarațiile provinciilor unite.

Tot Vintilă Brătianu preciza:

De aceea credem la locul ei definirea în Constituție a rolului statului, a descentralizării administrative și, în genere, a diviziunii muncii, precum și ce trebuie să se înțeleagă în concepția modernă prin autonomie ca cea a Bisericii, Universității. (…) O constituție modernă mai poate face declarații de principii pentru nota economică, pentru politica de stat de urmat pentru propășirea ei, cât și pentru cea financiară, pentru a asigura democratizarea capitalului. Constituția mai trebuie, prin declarații de acest fel, să asigure libertățile politice, tălmăcind până unde aceste libertăți pot merge, fără a primejdui existența morală a statului în fața atacurilor din afara regimului intern hotărât prin pactul fundamental și neschimbător. Întemeiate pe aceste baze, intervalul între modificările constituționale poate fi mai lung și cu cât va fi mai lung cu atât se va arăta într-un stat cu funcționare normală că temeliile lui au fost bine așezate”.

Acest concept presupunea o colaborare intensă între cele trei ramuri ale puterii legislative: Adunarea Deputaților, Senat și Rege. Senatul și Adunarea Deputaților exprimau prin votul lor voința națiunii. Mecanismul separării puterilor pornea de la ideea independenței acestora, dar care să nu dea posibilitatea uneia să încalce domeniul de activitate al celeilalte puteri.

Puterea executivă și rolul ei

Puterea executivă, încredințată Regelui, era exercitată prin intermediul guvernului. Ideologii liberali considerau responsabilitatea guvernamentală esențială pentru funcționarea regimului democratic. În acest sens, în 1920, Vintilă Brătianu scria: „A guverna înseamnă a fi răspunzător. A guverna înseamnă a te simți răspunzător. Răspunzător nu numai de ceea ce faci, dar și de ceea ce lași pe alții să facă. Răspunzător de opera politică pe care poți, dar nu vrei s-o faci”. Responsabilitatea în actul guvernării revenea miniștrilor.

În planul activității organelor locale se pornea de la necesitatea descentralizării administrative. Reforma administrativă, atât de necesară după 1918 pentru a asigura un caracter unitar administrației în România Mare, trebuie „făcută pe baza unei largi descentralizări locale care să asigure o funcționare cât mai normală a statului român”, precizau liberalii.

După cum reiese din toate aceste idei, principiile liberale au fost formulate și expuse cu mult înaintea Constituției din 1923. Doctrina liberală considera statul care își extrăgea puterea de la popor drept principalul element în evoluția României Mari prin sistemul democrat impus, prin politica economică, socială, culturală, toate puse în aplicare de o guvernare responsabilă.

Vă recomandăm să citiți și:

Problemele prin care a trecut primul guvern condus de D. A. Sturdza

D. A. Sturdza și asaltul asupra guvernării conservatoare

Cum a ajuns D. A. Sturdza președinte al PNL

Brătianu și cea mai mare bătălie diplomatică