Home » Istorie » De ce erau obligați soldații britanici să poarte mustață și de ce s-a renunțat la această tradiție

De ce erau obligați soldații britanici să poarte mustață și de ce s-a renunțat la această tradiție

Publicat: 06.10.2021

Soldații britanici erau obligați să poarte mustață, iar această tradiție a durat aproape 60 de ani. Dacă unul dintre ei renunța la mustață era pedepsit și putea ajunge la închisoare. Primul Război Mondial a fost cel care a pus punct acestui obicei, când a început și declinul Imperiului Britanic.

Imperiul Britanic era imens. Se întindea peste un sfert din suprafața totală a Pământului și un sfert din populația sa. Cu britanicii implicați în atât de multe țări și culturi străine diferite, aceste populații erau nevoite să adopte tradiții și tendințe noi, relatează War History.

Mustața reprezenta un astfel de trend, care provenea, de fapt, dintr-o serie de culturi diferite.

Britanicii purtau un tip de mustață ca peria la sfârșitul anilor 1700 și începutul anilor 1800, în timpul războaielor napoleoniene. Și soldații din trupele franceze purtau mustață, despre care se spunea că era „accesoriu de teroare”.

Mustața a început să se poarte și mai mult în timpul războiul din Crimeea

Și în cultura indiană bărbații aveau mustață sau barbă. Un bărbat fără mustață era perceput ca imatur și copilăros, în timp ce un chip cu barbă era asociat cu putere, înțelepciune, forță și masculinitate. Trupele britanice care operau în zonă au început să adopte acest trend.

Până în anii 1830, mustața devenise populară printre membrii armatei britanice care operau în străinătate. Impresia celor de acasă era că soldații britanici se transformau în „băștinași” și așa au început eforturile pentru a pune punct acestei practici. Lord Dalhousie, Guvernatorul General al Indiei, a fost foarte critic spunând că „urăște să vadă un soldat englez obligat să arate ca un francez”.

Dar dorința de a purta mustață nu a putut fi oprită și în anii 1850 trendul era în creștere, ba mai mult, se sugeră că are și anumite beneficii. Astfel, în 1854, comandantul șef al armatei Bombay a Companiei Indiilor de Est a făcut mustața obligatorie pentru trupele europene.

Mustața a început să se poarte și mai mult în timpul războiul din Crimeea, pentru a ajuta soldații să reziste la temperaturile extrem de scăzute. La întoarcerea lor, Regina Victoria a scris că trupele „erau imaginea unor bărbați luptători adevărați”.

În 1860, la doar patru ani după încheierea războiului din Crimeea, mustața a devenit obligatorie în armata britanică.  Generalul Frederic Thesiger și Lordul Kitchener au rămas în istorie și pentru mustățile lor.

Declinul mustății

Mustața a rămas obligatorie în armata britanică în următorii 60 de ani, dar a ieșit din trend la sfârșitul anilor 1880. Reglementarea care spunea că mustața nu mai era obligatorie a apărut în 1916, în timpul Primului Război Mondial.

Armele folosite în timpul Primului Război Mondial au avut un impact asupra accesoriului facial. Soldații erau  echipați cu măști de gaze, iar mustața împiedica etanșarea perfectă între piele și mască. Din aceste motive, în octombrie 1916, s-a decis că mustața să nu mai fie obligatorie.

Astăzi, mustața se poartă în rândul soldaților din armata britanică, în special la cei care operează în Orientul Mijlociu, o zonă care încă asociază barba cu masculinitatea și virilitatea.

Citește și:

De ce Hitler a purtat acel tip de mustaţă

Mustaţa ca armă: „obiceiuri de nuntă” bizare şi violente (VIDEO)

Mustaţa: Secretul sex-appeal-ului dropioilor

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume