Focul grecesc, un mister de peste 1.300 de ani. Puternica armă inventată de bizantini care nu a fost înțeleasă nici până azi

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Focul grecesc a fost o armă incendiară inventată de Imperiul Bizantin în secolul al VII-lea e.n. Arma le-a oferit bizantinilor un avantaj tehnologic în timpul luptelor navale și terestre.

Informațiile care există în prezent despre focul grecesc provin din referințe din manualele militare bizantine și dintr-o serie de surse istorice secundare și cronicari contemporani ai perioadei.

Toate aceste surse se refereau la substanța care provoca incendiul ca „foc de mare”, „foc roman”, „foc lichid”, „foc lipicios” sau „foc fabricat”, care nu putea fi stins de apă, unele surse sugerând că apa a intensificat flăcările, potrivit Heritage Daily.

Armele incendiare și cu flăcări au fost folosite în războaie încă din secolul al IX-lea î.e.n. și se bazau pe substanțe combustibile precum sulf, petrol și amestecuri pe bază de bitum.

Cine a inventat focul grecesc?

Prima mențiune despre focul grecesc a venit de la cronicarul Teofan Mărturisitorul (758 – 760), care l-a creditat pentru invenție pe chimistul Callinicus din Heliopolis. Teofan a menționat și faptul că bizantinii au folosit nave care puteau transporta foc, echipate cu duze, înainte de sosirea lui Callinicus la Constantinopol.

Inventarea focului grecesc a venit într-o perioadă critică când Imperiul era slăbit de războaiele cu sasanizii din Persia. Bizantinii au lansat focul grecesc împotriva flotelor arabe în timpul primului și al celui de-al doilea asediu arab al Constantinopolului, bătăliilor navale împotriva sarazinilor, raidurilor rușilor asupra Bosforului, în timpul războaielor ruso-bizantine, războaielor civile bizantine și invaziei lui Sviatoslav I al Kievului.

Principala metodă de declanșare a focului grecesc a fost proiectarea prin intermediul unui tub numit sifon, care era plasat la bordul navelor sau pe mașinile de asediu numite cheirosiphōnes. Totodată, a fost inventat și un sifon portabil, care este cel mai vechi analog al unui aruncător de flăcări modern.

Manualele militare bizantine menționează și borcane umplute cu foc grecesc, cârlige învelite cu câlți înmuiați în substanță și macaralele, denumite gerania, de unde se arunca foc grecesc asupra navelor inamice.

Rășină de pin frecată cu sulf și intervenție divină

Bizantinii au considerat descoperirea focului grecesc drept o „intervenție divină”. Mai târziu, împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenet (945–959) va menționa, în cartea sa „De Administrando Imperio”, că nu dezvăluie niciodată secretele compoziției armei care incendia, deoarece a fost „arată de un înger marelui și sfântului prim împărat creștin Constantin”, iar îngerul l-a obligat „să nu pregătească acest foc”, ci să-l folosească numai pentru apărarea creștinilor și numai în orașul imperial.

Singura mențiune privind compoziția parțială a focului grecesc vine de la Ana Comnena (1083 – 1150), prințesă bizantină și una dintre primele femei istoric (autoarea „Alexiadei”).

Acest foc se face prin următoarele: din pin și din anumiți astfel de copaci veșnic verzi se adună rășină inflamabilă. Acesta este frecată cu sulf și pusă în tuburi de stuf și este suflată de bărbați puternic și continuu”, astfel creându-se un foc care „cade ca un vârtej pe fețele dușmanilor”, a scris Ana Comnena în „Alexiada”, cu referire la arma folosită împotriva normanzilor.

Nu se cunoaște cu exactitate când și cum a fost întreruptă utilizarea focului grecesc, însă începând cu a patra cruciada (1202-1204) secretul armei incendiare pare să se fi pierdut. Focul grecesc a rămas un mister pe care mulți chimiști au încercat să-l deslușească și reproducă, de-a lungul secolelor.

Vă recomandăm să citiți și:

Focul – din tainele elementului care ne-a ghidat evoluţia

Top 10 arme medievale. Au schimbat soarta războaielor

Incursiunile vikingilor în est: lupta pentru bogăţiile Constantinopolului

Top 10 Cele mai crunte pedepse divine