Monumentul Navajo, simbolul unei culturi antice a nativilor americani

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Monumentul Național Navajo reprezintă o serie de locuințe antice din stâncă, ridicate de poporul ancestral Puebloan, situat în Arizona, în Statele Unite.

Monumentul este format din trei așezări majore care domină sistemul de canioane Tsegi și Betatakin, pe lângă mai multe sate pueblo mari, situate în inima Kayenta Anasazi.

Puebloanii, cunoscuți și sub numele de Anasazi, au fost o cultură antică a nativilor americani care au construit o serie de proiecte majore de construcție în Utah și în părți din Arizona, New Mexico și Colorado. Societatea Puebloan a apărut în jurul secolului al XII-lea î.Hr., stabilind o rețea complexă care lega sute de comunități.

Monumentul Național Navajo este format din trei centre majore: Keet Seel (însemnând „ceramică spartă împrăștiată” în limba Navajo), Betatakin (însemnând „casă construită pe o cornișă” sau „casă de pe dealul lateral” în limba Navajo) și Casa Inscripției, numită astfel datorită graffiti-ului zgâriat în tencuiala de lut a unui perete pe care scrie „Shapeiro Ano Dom 1661″.

O rețea complexă care lega sute de comunități

Arhitecții Monumentelor Navajo au folosit marile alcove naturale care s-au format în Formațiunea de gresie Navajo, construind așezări din blocuri de gresie tencuite cu noroi și mortar.

Keet Seel a fost locuit începând cu anul 1116 d.Hr., principala perioadă de construcție fiind între anii 1272 și 1275 d.Hr., deși construcțiile au continuat până în anul 1286 d.Hr. Situl conține 160 de camere și 6 case ceremoniale, capabile să susțină o populație de aproximativ 150 de persoane.

La vest se află așezările mai mici Betatakin, un complex cu 120 de camere (deși astăzi au mai rămas doar 80 de camere), care adăpostea o populație de aproximativ 120 de persoane, și Casa Inscripțiilor, un complex cu 74 de camere, cu o populație de aproximativ 80 de persoane, scrie HeritageDaily.

Zona a fost abandonată ca parte a unei căutări spirituale

Potrivit tradiției orale Hopi, zona cunoscută sub numele de Wunuqa (Canionul Tsegi) a fost abandonată ca parte a unei căutări spirituale, când Clanul Șarpelui a locuit ruinele Monumentului Național Navajo împreună cu Clanul Cornului. Clanul din urmă i-a forțat pe cei din Clanul Șarpelui să plece, din cauza copiilor din Clanul Șarpelui care mușcau alți copii și provocau moartea.

Dovezile climatice sugerează că regiunea a suferit o secetă severă la sfârșitul secolului al XIII-lea, evidențiată de o scădere distinctă a cantității de precipitații anuale între anii 1276 și 1299 d.Hr., o perioadă care este denumită în prezent „Marea Secetă”.

În combinație cu eroziunea puternică a solului cauzată de epuizarea lemnului din munții din apropiere, locuitorii din peșterile din zonă ar fi fost supuși unui stres sporit asupra sistemelor agricole, ceea ce a dus probabil la abandonarea așezărilor.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Așezarea Rúpac, cunoscută și ca „Machu Picchu din Lima”

Așezare de pe vremea regilor merovingieni descoperită în Franța

Descoperire impresionantă în Islanda: cea mai veche așezare vikingă și un tezaur de mare valoare

Un ”copac al vieţii” dintr-o aşezare amerindiană s-a dovedit a fi doar un buştean care nu a fost mutat vreme de 800 de ani