Super Glue, o invenție remarcabilă făcută din greșeală. Cum a început totul?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Super Glue este o substanță fascinantă. Este un adeziv puternic, cu uscare rapidă, suficient de util pentru a fi păstrat prin casă drept un instrument la îndemână, dar și atât de ușor de utilizat (în mod greșit) încât oamenii ajung frecvent la Urgențe din cauza lui. Dar cum s-a inventat Super Glue?

Un studiu evidențiază „neatenția pacienților” ca fiind responsabilă pentru aproape 80% din vizitele la Urgențe, iar „curiozitatea specifică copilăriei și lipsa supravegherii părinților” ajungând la alte 11 procente.

Inventarea Super Glue-ului are o poveste la fel de uimitoare ca cele care ar putea fi spuse de medicii de la Urgențe și începe în 1942, cu o încercare de a îmbunătăți acuratețea armelor.

Inventarea Super Glue-ului, un „accident” fericit

Super Glue a fost inventat de două ori de Harry Coover. Prima dată, acesta lucra la Eastman Kodak la o cercetare militară. Eastman Kodak este cel mai bine cunoscut astăzi drept producător de filme fotografice, unul a cărui supraviețuire actuală a venit datorită unui ajutor de la studiourile de film de la Hollywood.

Ca o notă secundară, regizorul Christopher Nolan, al cărui film Oppenheimer înfățișează cel mai faimos proiect de cercetare militară din toate timpurile, a fost una dintre forțele principale din spatele salvării companiei Kodak, subliniind calitățile specifice ale înregistrării pe film.

În anii 1940, Eastman Kodak avea decenii de muncă în tehnologia militară. Cercetătorii, inginerii și tehnicienii săi proiectaseră lentile de vizoare pentru avioanele de luptă din Primul Război Mondial. Înainte de Primul Război Mondial, sticla optică de cea mai bună calitate venea din Germania, iar alte națiuni considerau crearea acesteia drept un secret comercial, ceea ce a determinat SUA să-și construiască industria pe cont propriu.

În 1942, Coover a continuat această linie de cercetare, căutând să proiecteze un vizor din plastic transparent. Plasticul promitea să facă vizorul mai ușor și mai facil de produs la scară largă dacă ar fi fost găsit compusul potrivit.

Coover nu a descoperit, în 1942, un material de vizor mai bun. În schimb, găsise o problemă, scrie Popular Science.

Substanța care se lipea de orice

Ceea ce avea să devină cunoscut sub numele de Super Glue a fost un cianoacrilat, iar prima impresie a fost că nu avea nicio valoare pentru problema pe care Coover căuta să o rezolve.

„Lucram cu niște monomeri de acrilat care erau promițători”, a spus Coover pentru Popular Science în numărul din februarie 1989. „Dar tot ceea ce atingeau se lipea de orice altceva. A fost o durere puternică”, spunea el.

Coover și colegii săi căutau un material util. Cianoacrilatul a prezentat doar probleme, iar pe tot parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, Eastman Kodak a fabricat zeci de mii de lentile pentru vizoare din sticlă.

A fost nevoie ca războiul să se sfârșească și de o mutare în Tennessee pentru ca Coover să se împiedice de Super Glue pentru a doua oară și să-și dea seama de valoarea sa unică. În 1951, slujba lui Coover a fost mutată la Kingsport, Tennessee, unde i s-a repartizat o echipă de chimiști.

„El a supravegheat munca unui grup de chimiști Kodak care cercetau polimeri rezistenți la căldură pentru cupolele avioanelor cu reacție. Echipa a testat monomeri de cianoacrilat și, de data aceasta, Coover a realizat că acești adezivi foarte lipicioși aveau proprietăți unice prin aceea că nu necesitau căldură sau presiune pentru a se lipi. El și echipa sa au încercat substanța pe diferite articole în laborator și de fiecare dată, articolele au devenit permanent atașate unele de altele”, notează un profil MIT al lui Coover.

De ce a fost inventarea Super Glue-ului atât de importantă pentru omenire?

În 1954, după inventarea Super Glue-ului pentru a doua oară, Coover a depus un brevet pentru „Compoziții adezive alfa-cianoacrilat catalizate cu alcool”. Acest lucru a facilitat comercializarea descoperirii drept adeziv industrial Eastman 910, în 1958.

Deoarece adezivul formează un polimer acolo unde intră în contact cu apa, acesta poate fi folosit pentru a se infiltra și a sigila micile fisuri și pori de pe suprafețele pe care le conectează, creând o legătură puternică și strânsă. În condiții normale, a continuat Coover în 1989 pentru Popular Science, „toate suprafețele au cel puțin un strat monomolecular de apă pe ele. De fapt, apa, sau orice bază slabă, este catalizatorul care provoacă polimerizarea”.

Coover a demonstrat la un moment dat caracteristicile produsului într-o emisiune. El a făcut acest lucru lipind două bucăți de metal, apoi ținându-se de ele în timp ce erau ridicate în aer. Garry Moore, gazda emisiunii, a sărit și el și totuși lipiciul a ținut metalele la un loc suficient pentru ca ambii bărbați să fie ridicați.

Lipiciul a ajuns, în cele din urmă, și pe frontul de luptă

Invenția lui Coover pare că ar trebui să urmeze o traiectorie simplă ca un accident fericit al cercetării militare care și-a găsit în schimb o utilizare postbelică. Ceea ce face ca Super Glue să fie remarcabil este că a ajuns oricum pe câmpul de luptă.

În 1964, Eastman Kodak a depus o cerere la FDA pentru ca Super Glue să fie luat în considerare pentru sigilarea rănilor. A fost nevoie de mai mulți ani pentru ca o variație a adezivului să fie certificată oficial, dar în timpul războiului din Vietnam, lipiciul a fost folosit ca o modalitate de a sigila rănile și tăieturile, cel puțin până când s-a putut găsi o atenție medicală mai bună. Astăzi există variante medicale specifice.

Adezivii pentru piele formulați special pentru această utilizare sunt un instrument obișnuit în spitale și, deși Clinica Mayo (SUA) nu încurajează utilizarea Super Glue-ului ca modalitate de a trata tăieturile și rănile mici, recunoaște că lipiciul a fost utilizat cu succes în acest scop.

Vă recomandăm să citiți și:

În urmă cu 119 ani se stingea din viaţă vizionarul care a propus reîntemeierea statului evreu pe teritoriul Palestinei

Povestea naufragiului navei Britannic, sora Titanicului

Toate codurile Enigma au fost sparte, cu o singură excepție

Două muze ale României în Parisul anului 1916. Una își calomnia patria, cealaltă o iubea