Rețetele din Evul Mediu au multe în comun cu modul în care găteau bunicii noștri

„Trebuie să mai bați compoziția, nu e gata încă. Nu e destul de palidă, e încă prea galbenă”, îi spunea bunica Dianei Purkiss, istoric culinar. Aceasta a descoperit că rețetele din Evul Mediu au multe în comun cu modul în care găteau bunicii noștri.

La doar nouă ani, Purkiss înțelegea perfect ce voia să-i transmită bunica ei: trebuie să repeți un gest până obții rezultatul dorit, fără să întrebi cât va dura, asemenea întrebării copilărești „Am ajuns?”.

• O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum
• Terra Amata, situl arheologic care spune povestea primilor ingineri ai Europei

În fața ei, ouăle, aurii la început, se transformau treptat într-o nuanță delicată de lămâie, iar zahărul, care semăna inițial cu nisipul, devenise invizibil, absorbit complet de amestec. Bunica opri bătătorul și ridică paleta: un fir gros de compoziție curgea precum nisipul ud folosit pentru a întări zidurile unui castel de nisip. „Acum e bine. Adaugă încet untul topit. Apoi făina. O să mai avem nevoie de puțină”, îi spunea bunica.

Ce au în comun rețetele din Evul Mediu cu bucătăria bunicilor noștri?

Bunica i-a fost prima profesoară de gătit. Nu cântărea niciodată ingredientele și nu folosea decât o ceașcă roz, mai mult ca polonic decât ca instrument de măsură. Ea gătea după rezultat: nu cronometra cinci minute, ci gătea până obținea consistența dorită. Prima lecție a fost sosul bechamel, pe care îl numea „sos alb cu aromă”. Diana îl putea prepara de la cinci ani și încă îl face la fel. Era un tip de alfabet al bucătăriei, o gramatică a ingredientelor, a căldurii și a aerului, scrie Phys.org.

Ca istoric culinar și autoare a volumului „English Food: A People’s History”, Purkiss recunoaște că rețetele din Evul Mediu nu i s-au părut niciodată greu de descifrat, poate pentru că seamănă cu instrucțiunile bunicii sale.

Într-un manuscris medieval din Biblioteca Britanică apare, de pildă, rețeta pentru „sambocade”, un fel de cheesecake cu soc și apă de trandafiri, făcut din lapte închegat, zahăr și albușuri. Instrucțiunile, însă, nu sunt rețete în sensul modern, ci repere menite să trezească în minte lecții deja transmise pe cale orală.

O mare diferență față de rețetele moderne

Așa cum Google Maps nu îți spune cum să pui un picior în fața celuilalt ca să mergi, nici aceste rețete nu indică exact ce să cauți sau cum să obții rezultatul. Nu dau cantități precise, dar prin repetiție procesul devine propriu, înrădăcinat în experiență, nu în indicațiile altcuiva.

În propria bucătărie, Purkiss păstrează cartea de rețete a mamei sale, un caiet manuscris cu preparate adunate de la prieteni. Printre ele se află o rețetă de cheesecake primită de la o prietenă, pe vremea când acest desert era o noutate. Rețeta notează cantități exacte și timpi clari de coacere, rezultatul fiind însă mai puternic rumenit decât variantele moderne.

În contrast, moștenirea culinară a bunicii sale s-a pierdut aproape complet. Abia alfabetizată, aceasta își nota doar liste de ingrediente, păstrate într-o cutie de pantofi. După moartea bunicii, mama autoarei a aruncat cutia, considerând-o lipsită de valoare. Totuși, în fiecare prăjitură pe care o pregătește astăzi, Purkiss încă își amintește de vocea bunicii.

Vă recomandăm să citiți și:

O schimbare în alimentația strămoșilor preistorici a condus la evoluția fizică a oamenilor

Cercetătorii oferă o nouă perspectivă cu privire la inegalitatea din Bazinul Carpatic

Arheologii au găsit dovezi de viață după erupția din Pompeii

„Eliminarea supremă”: Canibalii neolitici din Spania își devorau adversarii