Care este țara cu cele mai multe insule?
Fiecare țară se poate lăuda că are cel mai mult din ceva: Canada are cele mai multe lacuri, în jur de 879.000; iar Rusia are cei mai mulți copaci, cu aproximativ 45% din suprafață ocupată de păduri. Dar care este țara cu cele mai multe insule?
Să fie oare Grecia? Sau poate Indonezia? Dar Canada, patria Arhipelagului Arctic? De departe, țara cu cele mai multe insule este Suedia.
Această națiune nord-europeană găzduiește 221.800 de insule, în mare parte nelocuite. Acest număr include insule mici, de doar 25 de metri pătrați, conform unui studiu din 2005 din revista Geografiska Annaler: Series B, Human Geography. Asta înseamnă aproximativ dimensiunea unui garaj pentru o singură mașină.
Ce a cauzat formarea unui număr atât de mare de insule?
Țara cu cele mai multe insule de pe locul secund este Finlanda; aceasta are aproximativ 188.000 de insule, în timp ce Norvegia, care ocupă locul al treilea, este cu mult în urmă, cu aproximativ 55.000, potrivit Statista.
Toate cele trei țări fac parte din regiunea nordică (care include și Islanda și Danemarca). Ceea ce ne face să ne întrebăm: de ce această parte a lumii are atât de multe insule?
„Se datorează faptului că au un anumit trecut recent, geologic vorbind”, a declarat Karin Sigloch, director de cercetare la Centrul Național de Cercetare Științifică din Franța (CNRS).
„În ultimele câteva milioane de ani (circa 2,6 milioane de ani), clima Pământului a avut o calotă glaciară arctică și epoci glaciare periodice în emisfera nordică. Înainte nu avea”, a spus ea.
Erele glaciare cuprind și alte perioade glaciare numite „glaciații”
Sigloch a explicat că țările nordice au experimentat, relativ recent, creșterea și scăderea ghețarilor de deasupra stâncilor lor la fiecare 41.000 de ani, potrivit Live Science.
Erele glaciare nu sunt doar o perioadă prelungită a unei anumite temperaturi. În cadrul erelor glaciare mari există perioade glaciare mai mici, cunoscute sub numele de „glaciații”, dar și perioade mai calde, numite „interglaciații”.
În timpul erei glaciare din Pleistocen (o perioadă în curs de desfășurare cu o serie de faze glaciare și interglaciare alternante care au început acum 2,6 milioane de ani), aceste perioade glaciare reci au avut loc la fiecare aproximativ 41.000 de ani, până în urmă cu circa 800.000 de ani, când au început să apară mai rar, aproximativ la fiecare 100.000 de ani.
În timpul ultimei ere glaciare, diferite regiuni nordice au fost acoperite de foi de gheață înalte de mai mulți kilometri, care erau atât de grele încât au forțat scoarța terestră să se scufunde.
O perioadă caldă extinsă numită Optimul Climatic al Holocenului (între 5.000 î.Hr. și 3.000 î.Hr.) a făcut ca această gheață să se topească și a ajutat scoarța, acum eliberată de greutatea gheții, să se ridice.
Acest fenomen (cunoscut sub numele de echilibru izostatic) face ca Arhipelagul Kvarken, singurul sit natural al Patrimoniului Mondial UNESCO din Finlanda, să crească ușor în fiecare an. Anual, acesta câștigă aproximativ 1 kilometru pătrat de teren.
Topografia țărilor nordice a avut un rol important
În plus, țările nordice au o „topografie surprinzător de înaltă”, deoarece mantaua de sub regiune este foarte caldă, a spus Sigloch: „Mantaua caldă se extinde și împinge în sus continentele și oceanele care stau deasupra”.
Această combinație de topografie înaltă și acțiunea de curățare a ghețarilor a dus la fiorduri adânci, lăsând „bucăți de roci ieșite peste tot”, a spus Sigloch.
În perioadele neglaciare, nivelul global al mării este mult mai ridicat decât în timpul unei ere glaciare. Logica din spatele acestui lucru este simplă: atunci când ghețarii se topesc, apa lor se varsă în ocean, ridicând nivelul mării.
Uneori, efectele sunt drastice. Cu aproximativ 20.000 de ani în urmă, în timpul ultimului maxim glaciar, care s-a întâmplat în faza finală a epocii Pleistocenului (între 2,6 milioane și 11.700 de ani în urmă), nivelul mării era cu aproximativ 122 de metri sub nivelul actual, potrivit U.S. Geological Survey.
Când cea mai mare parte a gheții s-a topit, vaste suprafețe de pământ s-au inundat „și doar acele puncte înalte aleatorii au rămas ca insule”, a spus Sigloch.
Ce înseamnă, până la urmă, o insulă?
Dacă geologia și clima explică de ce Suedia este țara cu cele mai multe insule, alt lucru nu este chiar atât de clar: care este adevărata definiție a unei insule?
Pentru majoritatea oamenilor, o insulă este pur și simplu o fâșie de pământ înconjurată de apă. Dar de ce Australia, care se potrivește perfect cu această descriere, este considerată un continent, în timp ce Groenlanda, care este doar de trei ori mai mică și are atribute similare, este numită „cea mai mare insulă din lume” de către Enciclopedia Britannica?
Deși nu există o definiție strictă și cuprinzătoare a ceea ce este un „continent”, consensul general este că un continent ar trebui să se afle pe propria sa placă tectonică. Groenlanda, pentru că se află pe placa nord-americană, nu se aliniază cu acest criteriu, de aceea este considerată în general o insulă.
Între timp, Siglock a sugerat că insulele Suediei de fapt nici nu ar fi insule, în sensul strict al cuvântului.
Suedia poate sta liniștită, ea rămâne țara cu cele mai multe insule
„Insulele” Scandinaviei nu sunt insule din punct de vedere geologic. Sunt la fel de continentale precum continentul; întâmplarea face ca acestea să iasă din apă. Dar colocvial, sunt insule, desigur, pentru că sunt atât de mici”, a spus Sigloch.
Așadar, deși s-ar putea concluziona că Suedia a câștigat concursul insular din punct de vedere tehnic, subiectul rămâne cu siguranță de dezbătut.
Autorul studiului din 2005 postulează că Suedia are doar 401 insule, cel puțin atunci când definiția „insulei” este restrânsă la „corpuri terestre cu populații umane permanente, dar fără o legătură permanentă cu continentul”. Așadar, poate că trebuie mai întâi să cădem de acord asupra a ceea ce este o „insulă”.
Vă recomandăm să citiți și:
De ce limbile umane se aseamănă atât de mult la gramatică
Ce culoare are, de fapt, Soarele?
Când a avut loc prima extincţie în masă de pe Terra şi cât a durat?