Milioanele de epave din oceanele lumii schimbă viața din adâncul apelor

Se estimează că există aproximativ trei milioane de epave pe fundul apei în întreaga lume, multe dintre ele făcute din lemn; aceste insule de lemn scufundate se dovedesc un teren de reproducere vibrant pentru viața din adâncul apelor, în special pentru microbi.

Oamenii de știință spun că aceste structuri create de om au un impact important asupra ecosistemelor delicate de pe fundul oceanelor, într-o măsură care nu a fost cu adevărat apreciată până acum, scrie Science Alert.

• În 1816, Pământul nu a avut vară. Ce s-a întâmplat?
• Fundul oceanelor este „un rezervor” de plastic, arată un studiu în premieră

Microbii de adâncime care trăiesc pe epavele scufundate sunt poziționați în partea de jos a lanțului trofic subacvatic, astfel încât modificările aduse acestora ar putea avea un efect secundar asupra altor vieți marine și, în cele din urmă, asupra a tot ceea ce trăiește pe uscat.

Viața din adâncul apelor, modelată de epave

„E important să înțelegem și să fim conștienți de comunitățile microbiene deoarece ele oferă dovezi timpurii și clare despre modul în care activitățile umane schimbă viața în ocean”, spune ecologistul microbian molecular Leila Hamdan, de la Universitatea din Southern Mississippi.

Hamdan și colegii ei au ales pentru studiul lor două epave din secolul al XIX-lea din Golful Mexic. Au plasat blocuri de pin și stejar în jurul locurilor, începând din imediata apropiere a epavelor și până la până la 200 de metri distanță și au lăsat lemnul acolo timp de patru luni.

Blocurile de lemn au fost apoi recuperate și viața din adâncul apelor (cum ar fi bacterii, arhee și ciuperci) a fost măsurată. Diversitatea microbiană a variat în funcție de apropierea de epavă, ajungând la aproximativ 125 de metri distanță. Au existat diferențe și în funcție de tipul de lemn folosit, stejarul fiind mai favorabil biodiversității microbiene decât pinul.

Insule de biodiversitate

Habitatele naturale dure (copacii căzuți în râuri și oceane) sunt deja bine cunoscute pentru influența lor asupra biodiversității apei în care se află. Ceea ce arată acest studiu este că epavele abandonate de oameni afectează și viața din adâncul apelor.

„Aceste biofilme sunt, în cele din urmă, cele care le permit habitatelor dure să se transforme în insule de biodiversitate”, spune Hamdan.

Prezența epavelor în cele două locuri a dus la o creștere a bogăției microbiene în apa înconjurătoare și a modificat compoziția și modelele de dispersie ale biofilmelor care conțin microbi, au descoperit cercetătorii.

După cum era de așteptat, factori suplimentari care influențează viața microbiană au fost adâncimea apei și apropierea de alte surse de nutrienți, cum ar fi delta râului Mississippi.

Deși sunt necesare cercetări suplimentare pentru a investiga fenomenul într-o gamă mai largă de locuri, aceste descoperiri inițiale sunt suficiente pentru a arăta că epavele sunt un aspect important pentru biodiversitatea subacvatică.

Știința nu poate ține pasul cu schimbările

Echipa din spatele acestui studiu sugerează că și alte structuri create de om, cum ar fi platformele petroliere, ar putea avea un impact similar asupra microbiomilor de adâncime și, din nou, cercetările suplimentare sunt necesare în încercarea de a afla detalii.

„Deși suntem conștienți că impactul uman asupra fundului mării este în creștere din cauza multiplelor utilizări economice, știința nu ține pasul cu modul în care acest lucru modelează biologia și chimia peisajelor naturale submarine”, spune Hamdan.

„Sperăm că această lucrare va începe un dialog care să conducă la cercetarea modului în care habitatele construite schimbă deja adâncurile mării”, a concluzionat ea.

Cercetarea a fost publicată în Frontiers in Marine Science.

Vă recomandăm să citiți și:

Reducerea poluării aerului ne-ar putea ajuta să hrănim mai ușor omenirea

Masculul din specia păianjenului-lup are un ritual complex de împerechere prin care atrage femelele

Nivelurile de dioxid de carbon din atmosferă, cele mai ridicate din istoria omenirii

Cercetările dezvăluie cum a scăpat Golful Mexic de extincția în masă din urmă cu 56 de milioane de ani