Home » Natură » Elefanții de mare dorm doar două ore pe zi, arată noi cercetări

Elefanții de mare dorm doar două ore pe zi, arată noi cercetări

Elefanții de mare dorm doar două ore pe zi, arată noi cercetări
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 30.04.2023

Poate părea că focile care lenevesc pe malul apei se bucură de cele mai bune condiții de relaxare.

Totuși, o descoperire importantă a arătat că, mare parte din viață, focile – în special elefanții de mare – dorm doar două ore pe zi, în serii scurte, în timp ce fac scufundări.

În timpul petrecut în apă, dintre toate vietățile acvatice, elefanții de mare concurează pentru titlul de mamifer care doarme cel mai puțin pe zi.

Cine are cel mai scurt somn din lume?

În prezent, elefanții africani sunt cei care, incontestabil, dețin acest record. Dar și focile se apropie, deoarece și ele se odihnesc foarte puțin.

De regulă, ele dorm în reprize de câte 10 minute atunci când fac scufundări, iar adeseori visează și se mișcă în spirală atunci când se află în adâncuri.

Ocazional, ele aleg să se întindă pe mal pentru a se relaxa sau tot pentru un somn scurt, notează The Guardian.

Marea întrebare a cercetătorilor: Când dorm elefanții de mare?

„Vreme de mai mulți ani, una dintre marile întrebări cu privire la elefanții de mare a fost când dorm? Noi am crezut că ei dorm în timp ce se află în apă și nu mai înoată, ci se lasă purtați de apă și scufundă încet. Dar nu eram deloc siguri cu privire la acest lucru. Acum putem, însă, să spunem că focile dorm în timpul scufundărilor. Am mai descoperit, de asemenea, că ele nici nu dorm prea mult, comparativ cu alte mamifere”, a spus Daniel Costa, profesor și ecologist marin la Universitatea din California Santa Cruz.

Pentru a putea realiza acest studiu, 13 femele tinere au primit capișoane din neopren, pentru a le securiza senzorii montați pe cap, pentru a le monitoriza undele cerebrale. Înregistrările în timp real, accelerometrele și alte instrumente au fost folosite, de asemenea, pentru a monitoriza mișcările focilor.

„Am petrecut foarte mult timp privind focile cum dorm. Echipa noastră a monitorizat focile care au participat la studiu, pentru a ne asigura că ele se reintegrează în colonie fără probleme și se comportă natural”, a explicat Jessica Kendall Barr, unul dintre cercetători.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Elefanții sălbatici par să fi fost domesticiți, dar nu de oameni

„Poligamia extremă” duce la moartea timpurie a elefanților de mare

Neanderthalienii au reușit să vâneze elefanți de două ori mai mari decât cei din zilele noastre

Elefanții ar putea salva Pământul de la încălzirea globală. „Acum, avem de ales”

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii