„Anomaliile magnetice” care protejează gheața de pe Lună. Cum explică cercetătorii fenomenul?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Luna și-a pierdut câmpul magnetic în urmă cu doar câteva miliarde de ani. Dar întrebarea care rămâne este legată de „pungile magnetice” de la suprafață pe care le deține.

În 2018, astronomii de la NASA au descoperit primele dovezi ale prezentei gheții pe Lună. În adâncurile întunecate ale craterelor prezente la polii nordici și sudici, gheața se găsea blocată într-o umbră perpetuă, fapt care i-a permis existența în siguranță, dincolo de razele solare, pentru mai multe milioane de ani.

Descoperirea apei înghețate a venit la pachet cu un mister însă. În vreme ce aceste cratere polare sunt protejate de lumină solară directă, nu sunt protejate și de vânturile solare. Aceste vânturi ionizate sunt extrem de erozive, lucru care ar fi trebuit să distrugă gheața lunară de mult timp, spune Paul Lucey, specialist în planete de la Universitatea din Hawaii, indică Live Science.

Mai mult, spre deosebire de Pământ, Luna nu mai posedă un câmp magnetic care să o protejeze împotriva acestor particule încărcate.

Cum a supraviețuit atunci gheața?

În studiul prezentat la Conferința Științelor Planetare și Lunare, cercetătorii din cadrul Universității din Arizona au arătat o hartă cu anomalii magnetice – regiuni lunare de suprafață care conțin câmpuri magnetice extrem de puternice – prezente la polul sudic lunar. Aceste anomalii, detectate pentru prima dată în timpul misiunilor Apollo 15 și 16 din anii 1970, sunt resturi ale câmpului magnetic antic deținut de Lună, care a dispărut acum miliarde de ani.

Anomaliile magnetice se suprapun cu câteva cratere lunare polare, care sunt poziționate într-o permanentă umbră și pot conține depozite antice de gheață. Potrivit cercetătorilor, aceste anomalii pot acționa ca și câmpuri magnetice minuscule care protejează apa înghețată de pe Lună de vânturile solare.

„Aceste anomalii pot reflecta vânturile solare”, spune Lon Hood, cercetător planetar la Universitatea din Arizona. „Credem că au un rol destul de important în umbrirea permanentă a regiunii”. În cercetarea lor, autorii au combinat 12 hărți regionale ale polului sudic lunar, create inițial de navetă spațială japoneză Kaguya, care a orbitat în jurul Lunii din 2007 și până în 2009. Printre instrumentele aflate la.birdul navetei se află și un magnetometru capabil să detecteze pachete de magnetism de-a lungul suprafeței lunare.

Hărți lunare ale acestor anomalii magnetice

Cu această hartă, cercetătorii au văzut că anomaliile magnetice se suprapuneau cu cel puțin două cratere umbrite permanent – Shoemaker și Sverdrup – la polul sudic lunar. Nimeni nu cunoaște cu exactitate proveniența acestor anomalii magnetice.

Una dintre teoriile existente le plasează în urmă cu patru miliarde de ani, de pe vremea când Luna avea un câmp magnetic.

Viitoarele misiuni lunare vor putea oferi mai multe informații despre aceste fenomene. Misiunile Artemis, care în cele din urmă vor duce înapoi oamenii pe Lună, intenționează să plaseze astronauți la polul sudic lunar și să stabilească o bază permanentă acolo. Studierea depozitelor de gheață din această regiune ar putea arăta cum au apărut și de ce au rezistat atât de mult.

Vă mai recomandăm și:

Un nou design de rover lunar propus de un start-up ar putea fi folosit în misiunile Artemis

Regiunile de „haos” de pe Europa, luna înghețată a lui Jupiter, pot adăposti viață extraterestră

„Megaracheta” de la NASA este pregătită de teste de pre-lansare, în cadrul programului Artemis I

Imagini dramatice. Megaracheta de la NASA, lovită de trăsnet chiar pe platforma de lansare