În 1977, NASA a lansat sondele Voyager pentru a explora marginile Sistemului Solar și mediul interstelar dintre stele. Una câte una, ambele sonde au trecut printr-un „zid” fierbinte la marginea Sistemului Solar, unde temperaturile măsurate au fost de 30.000 până la 50.000 Kelvin.
Există mai multe moduri de a defini „marginea” Sistemului Solar: acolo unde se termină planetele, unde începe Norul Oort (limita influenței gravitaționale a Soarelui), sau, cel mai uzual, la capătul câmpului magnetic solar, acolo unde se întâlnește cu mediul interstelar. Această graniță este cunoscută drept heliopauză.
„Soarele emite un flux constant de particule încărcate, numit vânt solar, care călătorește dincolo de toate planetele, până la o distanță de aproximativ trei ori mai mare decât cea până la Pluto, înainte de a fi încetinit de mediul interstelar. Acest proces formează o bulă uriașă în jurul Soarelui și planetelor, cunoscută sub numele de heliosferă”, explică NASA.
Dincolo de această bulă se află heliopauza, granița unde presiunea vântului solar este egalată de presiunea vântului interstelar. În acel punct, vântul solar este deviat și curge în „coada” heliosferei, în mod asemănător cu valurile formate în fața unei nave care taie oceanul.
Pe 25 august 2012, Voyager 1 a devenit prima navă spațială care a trecut de heliopauză și a pășit în spațiul interstelar. Voyager 2 a urmat în 2018. Până la momentul respectiv, cercetătorii nu știau exact unde se află granița, dar faptul că cele două sonde au traversat-o la distanțe diferite a confirmat teoriile conform cărora heliopauza este „mobilă”.
„Se presupunea că heliopauza se deplasează odată cu activitatea solară, ca un plămân care se dilată și se contractă în timpul respirației”, explică NASA. Faptul că Voyager 1 și Voyager 2 au întâlnit-o în locuri diferite a susținut această ipoteză, scrie IFL Science.
Ce este acest „zid” fierbinte la marginea Sistemului Solar? Deși uneori este numit poetic „zidul de foc”, acest hotar nu este o barieră solidă. Totuși, temperaturile extrem de ridicate măsurate acolo (30.000–50.000 K) au justificat această denumire. Chiar și așa, ambele sonde i-au supraviețuit trecerii, deoarece, deși particulele din acea zonă sunt foarte energetice, densitatea lor este atât de scăzută încât nu pot transfera suficientă căldură pentru a le deteriora.
Sondele Voyager continuă să trimită date de dincolo de această „graniță”, fiind singurele dispozitive construite de om care au trecut de heliopauză, la aproape 50 de ani de la lansarea lor.
Și, împreună, ne-au oferit câteva surprize despre spațiul interstelar. Una dintre ele a fost legată de câmpurile magnetice.
„O observație realizată de instrumentul pentru câmpuri magnetice de pe Voyager 2 a confirmat un rezultat neașteptat descoperit de Voyager 1: câmpul magnetic din regiunea aflată imediat dincolo de heliopauză este paralel cu cel din interiorul heliosferei. Cu Voyager 1, aveam doar o singură măsurătoare și nu puteam spune cu certitudine dacă alinierea câmpurilor era o caracteristică generală sau doar o coincidență. Observațiile lui Voyager 2 au confirmat descoperirea, arătând că cele două câmpuri sunt aliniate”, a explicat NASA.
Iată misiunile NASA pe care Donald Trump vrea să le anuleze
Test de cultură generală. De ce trimitem telescoape în spațiu?
MISTRAL este noul instrument care va studia Universul la frecvențe înalte
Oamenii de știință descoperă noi dovezi ale existenței găurilor negre de masă intermediară