Cât de aproape suntem de lumea în care vom putea iubi o inteligenţă artificială

Pentru a răspunde la această întrebare, ar trebui să lamurim mai întâi ce anume este această inteligenţă artificială, cât de departe ar putea să ajungă tehnologia în acest domeniu şi mai ales – cât de umane ar putea fi aceste aparate sau programe?

Oare Samantha, asistenta virtuală de care se îndrăgosteşte singuraticul erou al filmului HER, ar putea să existe cu adevărat? Ar putea semăna cu o fiinţă umană? Ar fi inteligentă, sau doar ar răspunde automat, conform programării care i-a fost făcută?

• A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
• Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu

Stephen Wolfram, creatorul Wolfram Alpha, componenta esenţială pentru inteligenţa lui Siri (asistentă virtuală a celor care au iPhone), a încercat să lămurească acest mister.

Întrebări fără răspuns

Potrivit lui Stephen Wolfram, tehnologia actuală este foarte aproape de crearea unei forme de inteligenţă cum este cea descrisă în HER. Adevăratele dileme sunt însă altele. Pentru început – cât de util ar fi un asemenea produs?

Nu foarte util, crede Stephen Wolfram, într-un interviu acordat publicaţiei Wall Street Journal. Nu are rost sa inventăm un android, care să fie un fel de superom, o versiune perfectă a tuturor atributelor umane, crede el. Aşa ceva nu se va întâmpla. În schimb, asistentele virtuale pot ajuta la citirea sau selectarea mailurilor, dar pentru asta nu are sens să avem o asistentă virtuală cu voce, cum este Samantha.

Există deja sisteme la fel de eficiente, cum sunt filtrele Gmail, sau servicii precum SaneBox. În plus, prezentările vizuale, precum Mint.com, sau graficele sunt mai utile ca o prezentare vocală, crede el.

Inteligenţa artificială este de mult timp un subiect predilect pentru filmele de la Holllywood.    (Foto: Shutterstock)

A doua întrebare care se poate pune în acest caz: ce anume este inteligenţa? Care e diferenţa între inteligenţă şi simpla programare, automatism? Linia dintre ele este foarte greu de definit, spune Wolfram. Un calculator nu funcţionează deloc la fel ca un creier uman, el este un automat, care respectă reguli simple şi programe, pentru a reproduce un anumit comportament, chiar dacă acesta poate fi considerat complicat, evoluat. El nu are, asemeni oamenilor, o experienţă de viaţă, o apartenenţă culturală, iar inteligenţa umană este practic opusul celei pe care o poate avea chiar şi cel mai performant calculator.

În privinţa performanţei tehnologice, Peter Norvig, director de cercetare la Google, spune că am depăşit de mult nivelul temutului calculator HAL din „Odiseea Spaţială.”

Cât priveşte posibilitatea unei relaţii afective între un om şi un robot sau calculator, aceasta nu poate fi, desigur, exclusă şi nici nu ar fi prea greu de înţeles, explică Norvig. Oamenii au tendinţa să antropomorfizeze totul în jurul lor, de la jucării la animale împăiate, prin urmare lipsa unui corp fizic uman nu ar fi considerată o mare piedică în comunicarea cu un program de calculator.

Cât de aproape suntem de lumea în care vom putea iubi o inteligenţă artificială     (Foto: Shutterstock)

Dar oare un program sau un robot ar putea iubi, la rândul lui? Primul pas ar fi ca acesta să se comporte asemeni unei persoane îndrăgostite. Dar chiar dacă, să zicem, ar reuşi asta, atunci înseamnă că este cu adevărat îndrăgostit? Este cu adevărat inteligent, la fel ca un om? Nimeni nu are cum să răspundă corect la aceste ultime dileme.

Este creativitatea începutul umanizării calculatoarelor?

Apare, desigur, problema creativităţii. Samathna poate compune muzică, în funcţie de o anumită dispoziţie pe care o are. Este creativitatea ceva specific uman? Nu neapărat, răspunde Wolfram. Programe care compun singure muzică există de mai mult timp. Iar creaţiile lor sunt chiar apreciate. De exemplu, Emily Howell (un program de calculator, nu o persoană) şi-a lansat primul album in anul 2010. Iar muzică compusă de Iamus (un alt program) a fost considerată suficient de inspirată pentru a fi cântată de Orchestra Simfonică din Londra. Deci, în acest domeniu, HER nu aduce nimic revoluţionar.

Dar cum rămâne cu arta conversaţiei? Poate un program să discute liber cu un om, pe subiecte foarte diferite?
Wolfram spune că şi în acest domeniu se fac deja mari progrese. Deocamdată, interacţiunile se reduc la întrebare/răspuns, dar în curând se va ajunge la comenzi pe care programul le va îndeplini direct, de exemplu să crescă temperatura într-o încăpere. Lumea viitorului imaginată de regizorul Spike Jonze pare foarte realistă pentru că foloseşte aparate şi tehnologii care deja există.

Înainte de a se pune problema etică a unei iubiri între om şi software, se va pune problema transformării acestor programe în asistenţi sociali, crede Wolfram. În scurt timp, bătrânii care nu se mai pot descurca singuri ar putea fi îngrijiţi de roboţi, nu de oameni. Există deja Paro, robotul terapeut, care a stârnit dezbateri aprinse pe tema acestui subiect.

Filmul HER, nominalizat în acest an la Premiile Oscar, duce chiar mai departe relaţia dintre oameni şi formele de inteligenţă artificială    (Foto: Shutterstock)

Aşa cum Samantha îl ajută pe Theodore, eroul filmului, să-şi atingă obiectivul, la fel vor evolua şi relaţiile cu inteligenţa artificială a viitorului. În curând, pentru că aceste programe pot să prezică mai corect ce urmează să se întâmple, oamenii vor începe să le ceară sfaturi, indicaţii, ajungând să facă ei ce spun aparatele, nu invers, cum se întâmplă acum. Aşa vor ajunge, în cele din urmă, roboţii la putere, un alt subiect des întâlnit în filme.

Fenomenul Siri a inspirat „naşterea” Samanthei

Samatha este, evident, inspirată de asistenta virtuală Siri, aşa cum Siri, la rîndul ei, a fost inspirată de povestea lui HAL şi a lui KITT din „Knight Rider”, după cum recunoaşte chiar co-fondatorul lui Siri, Dag Kittlaus, într-un articol scris pentru publicaţia Variety.
El spune că nu se aştepta ca Siri să devină un adevărat fenomen cultural, la scurt timp după crearea ei, în 2007. Oamenii nu mai erau interesaţi ca Siri să le rezolve anumite probleme, să răspundă la întrebări punctuale. Ei încercau să comunice cu ea, să discute ore în şir, s-o cunoască, aşa cum ar fi făcut cu o femeie.

„Siri era amuzantă. Devenea oarecum umană”, explică Dag. De la Siri la Samantha este cale lungă totuşi. Asistenta din filmul lui Jonze are o inteligenţă emoţională superioară, ea înţelege emoţiile umane, ştie să observe şi să fie chiar fermecătoare. Iar deocamdată acest pas este încă imposibil în lumea inteligenţei artificiale.
 

Surse: Wall Street Journal, Variety, Ars Technica