Home » Istorie » Lucreţiu Pătrăşcanu, comunistul care nu semăna deloc cu „parveniţii” din PCR

Lucreţiu Pătrăşcanu, comunistul care nu semăna deloc cu „parveniţii” din PCR

Lucreţiu Pătrăşcanu, comunistul care nu semăna deloc cu „parveniţii” din PCR
Credit foto: Fototeca online a comunismului românesc/Cota: 2/945
Publicat: 04.11.2025
La 4 noiembrie 1900 s-a născut Lucreţiu Pătrăşcanu, conducător al Partidului Comunist Român, ministru, avocat, sociolog şi economist (d. 17 aprilie 1954)

Despre Lucrețiu Pătrășcanu se poate spune orice, mai puțin că nu a fost un patriot până în măduva oaselor. Departe de a se asemăna cu parveniții care găsiseră în Partidul Comunist o formă de a avansa cât mai rapid pe scară socială, Pătrășcanu era un om de o cultură deosebită.

 

 

Avocat, sociolog, economist, el a îmbrățișat doctrina comunistă încă din timpul studenției (1919), optând pentru un socialism de factură naționalistă.

Declarațiile sale patriotarde, așa cum este cea de la Harkov (1928) prin care susținea că basarabenii sunt români, sau replică memorabilă de la Cluj (1946) „Înainte de a fi comunist, sunt român!” i-au atras antipatia propriilor colegi de partid dar, mai ales, pe cea a Moscovei.

Este acuzat de naționalism burghez, de legături cu legionarii și este arestat în anul 1948. Șase ani mai târziu, în 1954, a fost condamnat la moarte și executat, și asta după ce, în arest, ceruse să își continue muncă în slujba Partidului Comunist chiar din celulă în care fusese închis.

Citeşte continuarea aici!

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 4 noiembrie:

1847 – A încetat din viaţă compozitorul Felix Mendelssohn Bartholdy (n.3 februarie1809)

1854 – A încetat din viaţă Anton Pann (Antonie Pantoleon Petroveanu), poet, folclorist şi compozitor, autor al culegerii de proverbe „Povestea vorbii”

1860 – Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a aprobat Legea de organizare a Poliţiei Române

1903 – S-a născut compozitorul Ion Vasilescu (m. 1 decembrie 1960)

1927 – Savantul englez Howard Carter a descoperit mormântul faraonului egiptean Tutankhamon

1948 – Premiul Nobel pentru literatură este decernat lui T. S. Eliot

1970 – A încetat din viaţă Tudor Muşatescu, poet, prozator, dramaturg şi umorist: „Titanic Vals”, „…Escu” (n. 22 februarie 1903)

1979 – Începe criza ostaticilor americani din Iran; fundamentalişti iranieni pătrund în ambasada SUA şi iau ostatici 90 de persoane

1980 – Alegerile prezidenţiale din SUA: Ronald Reagan îl învinge pe Jimmy Carter în cursa pentru Casa Albă

1993 – Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei a aprobat aderarea României, ca membru cu drepturi depline, la acest organism european. La vot s-a înregistrat o singură abţinere, cea a ambasadorului Ungariei

1995 – A fost asasinat, în timpul unui miting pacifist, prim-ministrul israelian Yitzhak Rabin (n. 1922)

2004 – Ungaria a renunţat oficial la sistemul recrutării militare, care a funcţionat timp de 136 de ani, adoptând modelul armatei de profesionişti

2008 – Democratul Barack Obama a fost ales preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Este primul candidat de culoare care câştigă cursa pentru Casa Albă

2008 – A încetat din viaţă scriitorul american Michael Crichton, autorul a numeroase romane de succes printre care se numără „Congo”, „Sfera” şi „Jurassic Park” (n. 1942)

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O țară vecină cu România este lider european la capacitatea de stocare a energiei în baterii
O țară vecină cu România este lider european la capacitatea de stocare a energiei în baterii
Un mare producător de bere lansează un avertisment pentru barurile din Marea Britanie
Un mare producător de bere lansează un avertisment pentru barurile din Marea Britanie
Motivul pentru care marile instituții financiare din SUA restricționează accesul agenților AI la conturile clienților
Motivul pentru care marile instituții financiare din SUA restricționează accesul agenților AI la conturile clienților
Teologul care a creat imnul României
Teologul care a creat imnul României
O nouă modă ia amploare: ce aleg tot mai mulți oameni în loc să meargă la petreceri nocturne cu alcool?
O nouă modă ia amploare: ce aleg tot mai mulți oameni în loc să meargă la petreceri nocturne cu alcool?
Continuă problemele cu Starshield în Ucraina. Decizia anunțată de Volodimir Zelenski
Continuă problemele cu Starshield în Ucraina. Decizia anunțată de Volodimir Zelenski
Microsoft a lansat noi modele de Inteligență Artificială capabile „să citească gândurile”
Microsoft a lansat noi modele de Inteligență Artificială capabile „să citească gândurile”
Cum vrea Ucraina să-și protejeze transporturile rutiere de cereale?
Cum vrea Ucraina să-și protejeze transporturile rutiere de cereale?
Cel mai bizar nor de pe Marte a devenit acum și mai misterios
Cel mai bizar nor de pe Marte a devenit acum și mai misterios
Animalul cu cele mai lungi gheară din istorie. „Probabil unul dintre cele mai bizare experimente” ale evoluției
Animalul cu cele mai lungi gheară din istorie. „Probabil unul dintre cele mai bizare experimente” ale evoluției
NASA dezvăluie un fenomen bizar ascuns în interiorul bolovanilor de pe asteroidul Bennu
NASA dezvăluie un fenomen bizar ascuns în interiorul bolovanilor de pe asteroidul Bennu
De ce construirea de baze pe Lună ar putea fi mai riscantă decât au crezut cercetătorii?
De ce construirea de baze pe Lună ar putea fi mai riscantă decât au crezut cercetătorii?
O specie hibridă și-a făcut apariția în Marea Bering. Ce se știe până acum?
O specie hibridă și-a făcut apariția în Marea Bering. Ce se știe până acum?
În urmă cu 7.300 de ani, o erupție vulcanică aproape a anihilat vânătorii-culegători din Japonia. Cum au reușit să supraviețuiască?
În urmă cu 7.300 de ani, o erupție vulcanică aproape a anihilat vânătorii-culegători din Japonia. Cum au reușit să ...
Ce se întâmplă dacă schimbăm limba unui chatbot?
Ce se întâmplă dacă schimbăm limba unui chatbot?
Un fenomen bizar se ascunde în vântul solar. Ce au descoperit acum cercetătorii?
Un fenomen bizar se ascunde în vântul solar. Ce au descoperit acum cercetătorii?
Pisicile și stăpânii lor împărtășesc o conexiune hormonală care poate îmbunătăți starea de spirit
Pisicile și stăpânii lor împărtășesc o conexiune hormonală care poate îmbunătăți starea de spirit
Ar trebui folosită editarea genetică împotriva bolilor comune? Iată ce spun experții!
Ar trebui folosită editarea genetică împotriva bolilor comune? Iată ce spun experții!