Ce este melioidoza? Care sunt simptomele și cum poate fi depistată

Melioidoza este o infecție bacteriană cauzată de Burkholderia pseudomallei, o bacterie care trăiește în sol și apă, în regiunile tropicale și subtropicale ale lumii.

Infecția poate duce la o mare varietate de simptome, de la ulcere ale pielii, la abcese pe mai multe organe și poate provoca chiar pneumonie. Unele cazuri sunt asimptomatice și este posibil ca o persoană infectată să nu-și dea seama de acest lucru, relatează Livescience.

• Un nou studiu arată în ce anotimp sunt bărbații cel mai fertili
• Test de cultură generală. Care parte a corpului uman nu are niciun scop biologic?

Aproximativ 165.000 de cazuri de melioidoză apar în fiecare an, potrivit unui studiu din 2016 publicat în revista Nature Microbiology. Majoritatea cazurilor apar în sud-estul Asiei și în nordul Australiei. Cercetările publicate în revista Revista do Instituto de Medicina Tropicală din São Paulo, în 2006, au sugerat că melioidoza este o boală emergentă în Brazilia și în țările vecine din America de Sud.

Originile infecțiilor și metodele de transmitere rămân un mister deocamdată.

Cunoscută și sub numele de boala Whitmore, după unul dintre cei doi oameni de știință care au descris prima dată infecția după identificarea unei noi boli septicemice în Birmania, în 1912, melioidoza este cauzată de contactul direct cu bacteriile B. pseudomallei sau prin inhalare. Aceste bacterii se găsesc, în mod obișnuit, în sol sau apă contaminată în regiunile tropicale sau subtropicale ale lumii.

Cum se poate infecta cineva cu Burkholderia pseudomallei  din sol sau apă contaminată

• Inhalarea picăturilor de apă contaminată sau a bucăților de praf
• Ingerarea picăturilor de apă contaminată
• Consumul de alimente cultivate în sol contaminat
• Contact cu o rană deschisă sau abraziune de pe piele

Persoanele care trăiesc sau petrec timp în regiuni în care bacteriile sunt frecvente prezintă un risc crescut, dar există și alți factori de risc.

„Cel mai mare factor de risc medical este diabetul”, a declarat Lucey.

O revizuire din 1999 a studiilor de caz asupra melioidozei, publicată în revista Clinical Infectious Diseases, a constatat că diabetul este unul dintre cei mai mari factori de risc pentru apariția melioidozei severe. Persoanele cu diabet sunt mai pedispuse la infecții bacteriene severe, mai ales cele cauzate de bacterii gram-negative, cum ar fi speciile care cauzează melioidoză.

Persoanele cu afecțiuni hepatice, renale sau pulmonare prezintă și ele un risc mai mare de a dezvolta melioidoză, la fel ca persoanele cu cancer și imunodeficiențe.

Sunt și animale, în special, oi, capre și porci, predispuse la infecții și care pot răspândi bacteria prin excrementele lor.

Care sunt simptomele melioidozei

Simptomele melioidozei durează, în general, între două și patru săptămâni, dar pot trece ani înainte ca acestea să apară. De asemenea, simptomele depind de locul în care se află infecția. Poate fi o infecție localizată, care începe cu un ulcer sau abces cutanat într-un singur loc sau poate fi o infecție diseminată, care provoacă abcese pe tot corpul, inclusiv pe organe, articulații, oase sau creier.

Cel mai des întâlnit simptom este infecția pulmonar. Persoanele infectate ar putea dezvolta un caz ușor de bronșită, dar este, de asemenea, posibil să se dezvolte un caz sever de pneumonie. Simptomele unei infecții pulmonare includ tuse, febră mare, dureri în piept, cefalee și anorexie. De asemenea, este posibil, să se contracteze o infecție din sânge, care duce adesea la șoc septic.

Simptomele unei infecții din sânge includ dureri articulare, cefalee, febră, dureri abdominale, suferință respiratorie sau confuzie.

Cum poate fi detectată melioidoza

• Testele de sânge, urină, spută
• Lichidul din abcese și leziuni ale pielii pentru a căuta prezența bacteriei B. pseudomallei.
• Prin detectarea unei creșteri a anticorpilor împotriva bacteriilor dintr-o probă de sânge

Pentru tratarea infecției, experții recomandă de obicei ca o persoană cu melioidoză să primească tratament   intravenos cu antibiotice, timp de două săptămâni. La sfârșitul celor două săptămâni, pacientul este supus unei evaluări pentru a determina dacă este necesar un tratament suplimentar, cum ar fi alte patru până la șase săptămâni de tratament.

Citește și:

Un studiu dezvăluie că apa de pe Stația Spațială Internațională ascunde o abundență de bacterii

Avertisment OMS: Super-bacteriile ar putea ucide milioane de oameni până în 2050

Bacteriile mortale ar putea răspândi rezistența la antibiotice mai repede decât ne-am fi imaginat