Home » D:News » SpaceX vs Virgin Galactic vs Blue Origin: Care sunt diferențele?

SpaceX vs Virgin Galactic vs Blue Origin: Care sunt diferențele?

Publicat: 09.12.2021

SpaceX, Virgin Galactic și Blue Origin sunt cele mai mari nume din industria spațială, dar fiecare are propriile obiective. Iată care sunt diferențele.

În anul 2000, Jeff Bezos a fondat Blue Origin cu misiunea de a duce oamenii în spațiu și nu numai. Elon Musk a urmat rapid cu SpaceX în 2002 și Richard Branson cu Virgin Galactic în 2004, scrie MakeUseOf.

Aceste trei companii au devenit principalii jucători în sectorul spațial comercial. De asemenea, au făcut diferite pariuri pe spațiu, care vor modela viitorul călătoriilor în spațiu în moduri diferite. Să aruncăm o privire la care sunt aceste diferențe.

Cele 3 companii au scopuri diferite

În declarațiile lor, atât Virgin Galactic, cât și SpaceX se referă în mod explicit la pura aventură de a merge în spațiu ca motivație principală. Blue Origin, prin contrast, afirmă că misiunea sa este de a conserva resursele Pământului prin transferul de milioane (și eventual miliarde) de oameni pentru a trăi și a lucra în spațiu.

Cu toate acestea, merită remarcat faptul că SpaceX desfășoară, de asemenea, mii de mini-sateliți în spațiu, care vor transmite internet în fiecare punct de pe Pământ. Blue Origin are aceeași ambiție în viitor.

În plus, Elon Musk a declarat în mai multe rânduri că SpaceX intenționează să creeze o colonie pe Marte pentru a salva oamenii (nu neapărat Pământul), făcând din umanitate o specie multiplanetară. Astfel, dacă s-ar întâmpla ceva pe Pământ, ne putem continua viața oricând pe Marte.

Diferența de altitudine

Când vine vorba de spațiu, cel mai important lucru este cât de sus poți să ajungi. Acest lucru nu poate fi constestat. SpaceX este cu mult înaintea celorlalți, lansând oameni până la o altitudine de 585 kilometri. Asta înseamnă mai sus decât Stația Spațială Internațională sau Telescopul Spațial Hubble.

Este, de asemenea, cel mai îndepărtat loc față de Pământ în care omul a călătorit de la programul lunar Apollo al NASA, care s-a încheiat în 1972. SpaceX intenționează să trimită oameni pe Marte până în 2025.

Blue Origin ocupă locul al doilea, după ce a atins „borna” de 107 kilometri cu ocazia zborului la care a luat parte și Jeff Bezos. Virgin Galactic este ultima dintre cele trei, cu o altitudine de 86 de kilometri.

Granița spațiului recunoscută internațional este de 99 de kilometri, cunoscută sub numele de linia Kármán. Deci conform acestui standard, Virgin Galactic nu a fost în spațiu. Cu toate acestea, există un detaliu care îi salvează: Statele Unite folosesc limita de 80 de kilometri ca punct de unde începe spațiul.

Ce tipuri de vehicule folosesc SpaceX, Virgin Galactic și Blue Origin

Încă o dată, SpaceX este cu mult înaintea rivalilor săi. Are patru vehicule diferite pentru transportul de oameni și încărcături utile în spațiu.

Acestea sunt rachetele Falcon 9 și Falcon Heavy, capsula Dragon pentru transportul oamenilor în zboruri către Stația Spațială Internațională și zboruri în jurul Pământului și Starship, care poate transporta atât echipaj, cât și marfă pe orbita Pământului, pe Lună și, în cele din urmă, pe Marte.

Și Blue Origin a dezvoltat mai multe vehicule. Prototipul său inițial a fost numit Charon, numit după luna lui Pluto. Apoi a urmat Goddard, care a fost ulterior retras și înlocuit cu racheta New Shepard, care i-a transportat pe Jeff Bezos și William Shatner în spațiu.

Alte vehicule în dezvoltare includ New Glenn, New Armstrong și The Blue Moon Lunar Lander. Până acum, doar New Shepard este operațional.

Virgin Galactic este unică pentru că nu operează o rachetă. În schimb, ei zboară cu un avion spațial numit SpaceShipTwo sau VSS Unity, care este lansat în aer dintr-un avion de transport numit WhiteKnight Two sau VMS Eve. Până acum, au un singur avion spațial operațional, dar un SpaceShipThree este în lucru.

SpaceX
Foto: Virgin Galactic

Automatizare

Atât vehiculele SpaceX, cât și Blue Origin sunt complet automatizate. De asemenea, au capsule care se desprind de racheta lansată de pe pământ în timpul zborului și aterizează înapoi cu ajutorul parașutelor.

Avionul spațial Virgin Galactic nu are nicio automatizare. Piloții îl acționează manual pentru a zbura în spațiu, îl controlează când planează înapoi pe Pământ și aterizează cu el pe o pistă la fel cum ar face-o cu un avion obișnuit.

Ce viteze ating aeronavele celor 3 companii

Racheta New Shepard de la Blue Origin a atins o viteză maximă de aproape 3.600 km/h și o altitudine maximă de 106 kilometri. Pe de altă parte, VSS Unity de la Virgin Galactic a atins o viteză maximă de 3.700 km/h și o înălțime maximă de 86 de kilometri deasupra Pământului.

Vehiculele SpaceX sunt cu mult superioare. În spațiu au atins viteze hipersonice remarcabile de 39.600 km/h, la o altitudine maximă de sute de kilometri deasupra Pământului.

SpaceX vs Virgin Galactic vs Blue Origin – cât poate dura un zbor

Blue Origin se clasează pe ultimul loc aici. Cel mai lung timp de zbor al lor este de 10 minute, de la lansare până la aterizare înapoi pe Pământ.

Virgin Galactic se află pe locul al doilea, cu cea mai lungă durată de zbor fiind de 2,5 ore de la lansare până la întoarcere, deși zborul efectiv în spațiu are doar aproximativ 15 minute.

Din nou, SpaceX este lider. Zborurile lor durează în mod obișnuit luni de zile, deoarece trimit astronauți la Stația Spațială Internațională și înapoi.

Pe 15 septembrie 2021, au trimis un echipaj de patru civili într-o misiune spațială privată care i-a purtat pe mai multe orbite în jurul Pământului timp de trei zile, la o altitudine de 584 de kilometri.

Trei pasageri vor călători la Stația Spațială Internațională timp de trei zile și anul viitor. Misiunea SpaceX pe Marte va însemna probabil călătorii de mai mulți ani pentru cei care pleacă.

SpaceX
Foto: Virgin Galactic

SpaceX vs Virgin Galactic vs Blue Origin – cum stau companiile la capitolul siguranță

Toate cele trei companii au suferit numeroase accidente pe măsură ce și-au dezvoltat și testat vehiculele. Din fericire, nu au existat niciodată decese, răni grave sau daune materiale semnificative pentru membrii publicului.

În ceea ce privește echipajul, Atât Blue Origin, cât și SpaceX au scoruri de siguranță perfecte, neavând niciodată pierderi de personal.

Din păcate, nu putem spune același lucru despre Virgin Galactic. Patru angajați au murit, iar alți patru au suferit răni în două incidente separate în 2007 și 2014.

Trei membri au murit în timpul testelor la sol ale motoarelor SpaceShipTwo în 2007, iar alți trei au fost răniți. Toți erau angajați ai Scaled Composites, compania care a construit primul avion spațial al Virgin Galactic și a fost achiziționată ulterior de Virgin.

Mai târziu, în 2014, un pilot a murit, iar altul a fost grav rănit într-un accident tragic în timpul primului zbor de testare al avionului spațial al Virgin Galactic. Mai recent, zborul lui Richard Branson din 2021 a ieșit periculos din traiectorie, dar și-a revenit și a aterizat în siguranță.

Costuri

Virgin Galactic vânduse anterior bilete la 250.000 de dolari bucata, dar s-a oprit în 2014 după accidentul mortal.

După ce Richard Branson și-a încheiat primul zbor cu echipaj complet către marginea spațiului în iulie 2021, Virgin Galactic profită de interesul reînnoit al clienților și a redeschis vânzările de bilete pentru zborurile sale spațiale la un preț de pornire de 450.000 USD pe loc.

Compania vinde, de asemenea, bilete pentru cercetarea microgravitației și formarea profesională a astronauților pentru 600.000 de dolari fiecare.

Blue Origin nu a anunțat încă un preț pentru zborurile sale, dar compania susține că a vândut deja bilete de 100 de milioane de dolari. Un pasager al primului zbor cu echipaj al Blue Origin din iulie 2021 a plătit 28 de milioane de dolari la o licitație, din care 19 milioane de dolari au fost donați în mod egal către 19 organizații spațiale.

Tom Hanks se pare că a confirmat prețul biletului la „Jimmi Kimmel Live”, când a dezvăluit că Jeff Bezos i-a oferit o plimbare cu New Shepard pentru 28 de milioane de dolari.

În ceea ce privește SpaceX, trei pasageri care călătoresc la Stația Spațială Internațională timp de trei zile anul viitor vor plăti fiecare 55 de milioane de dolari pentru locurile lor pe o rachetă.

SpaceX
Foto: SpaceX/ Unsplash

Spațiul este noua frontieră

Deși aceste trei companii spațiale au ambiții, capacități și realizări diferite, toate trei au depășit realizările tuturor celorlalți în spațiu. Aceasta include guvernele principale din spațiu, și anume China, Rusia și SUA. Tehnologiile lor de pionierat și planurile mărețe au pus omenirea pe calea de a deveni o civilizație spațială.

După cum vă puteți da seama până acum, SpaceX este cu mult înainte și pare să domine prezența oamenilor în spațiu, în același mod în care Amazon domină comerțul cu amănuntul pe internet.

Spațiul nu mai este locul în care nu a mai ajuns niciun om. Acum este noua frontieră, unde umanitatea merge în fiecare lună, sau cel puțin în fiecare an, de obicei pe o rachetă SpaceX.

Vă recomandăm să citiți și:

Secretarul general NATO îndeamnă armatele să ţină pasul cu eforturile de reducere a emisiilor

Amazon, acuzații la adresa SpaceX pentru că nu respectă regulile FCC

Autoritățile aviatice americane au decis: Jeff Bezos și Sir Richard Branson nu sunt astronauți

O companie anunță că va organiza „lupte galactice” de arte marțiale mixte în spațiu

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Harriet Quimby, prima femeie care a traversat în zbor Canalul Mânecii
Harriet Quimby, prima femeie care a traversat în zbor Canalul Mânecii
Un rezervor uriaș de apă a fost găsit ascuns adânc sub suprafața Pământului
Un rezervor uriaș de apă a fost găsit ascuns adânc sub suprafața Pământului
Frații Montgolfier, inventatorii balonului cu aer cald. Pionierii zborului cu echipaj uman
Frații Montgolfier, inventatorii balonului cu aer cald. Pionierii zborului cu echipaj uman
7 celebrități despre care nu ai știut că au fost inventatori
7 celebrități despre care nu ai știut că au fost inventatori
Carl Benz, inventatorul primului automobil modern. „Primul meu client a fost nebun. Al doilea voia să moară”
Carl Benz, inventatorul primului automobil modern. „Primul meu client a fost nebun. Al doilea voia să moară”
Frații Lumière și Revoluția Cinematografică
Frații Lumière și Revoluția Cinematografică
Cercetătorii spun că au găsit noi dovezi pentru o planetă ascunsă în Sistemul Solar
Cercetătorii spun că au găsit noi dovezi pentru o planetă ascunsă în Sistemul Solar
Jami Gertz, cea mai bogată actriță de la Hollywood. „Mă aflu într-un moment al vieții mele în care sunt atât de plină încât vreau mai mult”
Jami Gertz, cea mai bogată actriță de la Hollywood. „Mă aflu într-un moment al vieții mele în care sunt atât de ...
În urmă cu aproape opt decenii, italienii îl executau pe „Il Duce”
În urmă cu aproape opt decenii, italienii îl executau pe „Il Duce”
Decizia luată de autoritățile japoneze, exasperate de turiștii care vin la Muntele Fuji
Decizia luată de autoritățile japoneze, exasperate de turiștii care vin la Muntele Fuji
Veniturile gigantului Microsoft au explodat!
Veniturile gigantului Microsoft au explodat!
Ștafeta torței olimpice de la Paris 2024 va include 30 de situri din patrimoniul UNESCO
Ștafeta torței olimpice de la Paris 2024 va include 30 de situri din patrimoniul UNESCO
Vaccinurile au salvat în ultimii 50 de ani cel puțin 154 de milioane de copii
Vaccinurile au salvat în ultimii 50 de ani cel puțin 154 de milioane de copii
Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?
Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?
Ce origine preistorică are cafeaua, una dintre cele mai consumate băuturi din lume?
Ce origine preistorică are cafeaua, una dintre cele mai consumate băuturi din lume?
A fost Caligula cel mai nebun dintre împărații romani? L-a amenințat pe zeul Jupiter că-l va omorî în bătaie
A fost Caligula cel mai nebun dintre împărații romani? L-a amenințat pe zeul Jupiter că-l va omorî în bătaie
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au declanșat mini-cutremure în laborator
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au declanșat mini-cutremure în laborator
Ar putea ficatul să dețină cheia unor tratamente mai bune pentru cancer?
Ar putea ficatul să dețină cheia unor tratamente mai bune pentru cancer?